Moto:
„Cântă, Zeiţă, mânia
ce-aprinse pe-Ahil’ Peleianul,
Greaua urgie ce-Aheilor mii de amaruri le-aduse,
Multe năvalnice duhuri lui Hades zvârlindu-i în braţe
Ale vitejilor, iară pe dânşii lăsatu-i-a-n pradă
Câinilor, cum şi ospăţ pentru vulturi, la vrerea lui Zeus,
Când, mai întâi, se-nfruntară cu sfadă fruntaşii de vază,
Însuşi Atridul, stăpân de popoare, şi mândrul Ahile”
Nu mai deschid televizorul de câteva zile bune… E prea de tot…
Confecţionăm drapele imense, de Cartea recordurilor, poate destul de mari ca să acopere ruşinea care ar trebui să ne cuprindă…
Revizuim Constituţia exact cum facem retuşuri la o haină, ca să ni se potrivească…
Stăm pitiţi la Cotroceni, aşa cum stăm pitiţi într-o cabană, în ultimele zile de concediu, gândindu-ne cum l-am mai putea prelungi, poate-poate se face vreme frumoasă…
Ne băgăm în seamă pe la televiziuni, doar-doar vom fi băgaţi în seamă…
Ne dăm cu părerea chiar şi atunci când nu avem de fapt niciuna…
Ne agităm la Bruxelles ca să se audă la Bucureşti că avem ŞI activităţi vizibile, nu doar…
Clădim catedrale ale mântuirii neamului într-o ţară în care mai totul se face… de mântuială…
Aş mai înşira, dar mă tem că provoc depresie unor buni prieteni…
…………………………
Ieri a fost a treia zi în care frigul ne-a adus aminte că iarna nu e departe, chiar dacă vara bate la uşă. Am intenţionat să deschid caloriferul, să văd dacă nu cumva cei de la… Am renunţat. Dacă şi acolo dau de subiectul Becali? Sau de Băsescu? Sau de Antonescu ori Ponta? De Macovei sau Eba?
Mă simt asediat, de-a dreptul… Nu mai poţi să-ţi verifici nici e-mail-urile, fiindcă la închiderea lor îţi apar paginile de ştiri de la yahoo, unde afli ce a mâncat Becali, ce a purtat în ziua precedentă, cum s-a comportat la slujba de dimineaţă, dacă a fost sau n-a fost…
Din câte ştiu, există între procedurile judiciare interdicţia de a părăsi ţara. Oare cum ar fi să existe şi interdicţia de a deschide gura? Nu mă consideraţi crud! Se poate respira şi pe nas…
Cred că pentru unul ca Becali, dar nu numai pentru el, ar fi pedeapsa cea mai mare. Cu consecinţe grave, cum ar fi falimentul unor televiziuni, depresia unor avocaţi şi jurnalişti, plictisul unei bune părţi din populaţie…
Riscăm?
cetatea de piatră 
Da.