Pentru că ieri m-am despărţit de un bun prieten al adolescenţei (şi nu doar al adolescenţei!), pentru că nostalgia muzicii de suflet m-a însoţit toată noaptea, vă propun astăzi, dragii mei, în cadrul sâmbetelor noastre muzicale câteva cântece foarte cunoscute, în interpretări pe care eu le consider deosebite, mai ales prin simplitatea abordării. Şi, culmea, tot în limba franceză (chiar dacă nu sunt un „fan” al acestei limbi în muzică…).
Sebastian Demrey şi Jimmy Lahaie propun prin cele două volume „Héritage” nişte interpretări atât de simple şi de bun simţ încât nu te saturi ascultându-le…
Iată mai jos câteva. Poate vă plac şi vouă…
Mon Dieu este si bon
Cherchez d’abord
Abandonne tes fardeaux
Mon Dieu Plus Près de Toi
Grâce infinie
J’ai soif de Ta présence
Sur le mont du calvaire
cetatea de piatră 
Deși aș avea motive să ascult piese de laudă și închinare în franceză, adevăru-i că e un teren necunoscut pentru mine. Îmi amintesc destul de vag de vreo două cântecele: „Un jour dans tes parvis” și „Devant toi, Seigneur”, învățate demult, pe când însoțeam (ca traducător) un grup de francezi. Cel mai mult, ascult muzică în engleză și în română, dar mulțumesc pentru provocarea de față!
Să vedem dacă merg la inimă și aceste două piese! 🙂
.
.
Abia astăzi am ajuns „acasă”, în Cetatea de piatră! Iertare pentru întârzierea răspunsurilor!
Cum scriam, Adama, nici eu nu sunt un fan al muzicii cântate în franceză. Sincer, dacă m-ar întreba cineva de ce, n-aş sti să răspund… Mi se pare că limba engleză e făcută pentru muzică. Punct. Poate e o chestiune de obişnuinţă doar…
Totuşi, au mers la inimă şi cele două melodii propuse de tine. Poate şi pentru că vin de la cine vin şi par un ecou al unei experienţe deosebite…
Mulţumesc, Adama!
Dar eu pentru ce să te iert, Marinel? Încă n-ai reușit să mă superi. 😀
Legat de piesele în franceză, eu le ascult în continuare pe cele „clasicizate”, cum ar fi Et si tu n’existais pas, Voyage, voyage și altele; sau mai recentul cântec al lui Grégoire Ta main. Însă nu sunt la curent cu piesele „evanghelice”, iar calitatea multora îmi pare inferioară celor în engleză. C’est la vie!, vorba românului. 😉
Eh, dacă încă n-ai pentru ce să mă ierţi, fă-o… în avans, că m-aş mira să nu te supăr niciodată, măcar puţin… 😀
Da, „asta-i via”, cum ar traduce francezul vorba românului! 😀
Cât despre calitatea de care vorbeai (ah, ce mă distrează expresia „despre care facem vorbire”!, da’ n-o folosesc :D), îmi place la piesele acestea simplitatea prezentării. În rest, absolut de acord cu tine, sound-ul anglo-saxon e inegalabil…
Am căutat prin sertărașele memoriei o piesă, pe care știu că am cântat-o într-o biserică în urmă cu ani bun. Am găsit-o – într-o interpretare care ar avea multe de îmbunătățit. Dar cuvintele cântului m-au mișcat și-atunci, și-acum. 🙂
Adama, L.I., vreţi voi să reîndrăgesc franceza? 😀
Sau eu sunt cel ce am „zgândărit” amintiri? 😀
eu nu stiu franceza, dar mi-o place. daca are vreun sens. : ))
Orice primeşte un sens, are… 😉