A vorbi tăcere…


Nu ştiu dacă îmi amintesc exact, dar parcă Antoine de Rivarol spunea că  „Vorbirea este exteriorizarea gândirii şi gândirea este interiorizarea vorbirii”…

M-aş bucura să ştiu că am fost aşa în toţi anii vieţii mele. Deşi ştiu că ar fi fost imposibil… De câte ori n-am tăcut când ar fi trebuit şi de câte ori n-am vorbit când ar fi trebuit…
Interesant… în ultima vreme am ajuns să deranjez şi prin tăcere şi prin vorbire…

Unii îmi reproşează că tac prea mult. Alţii, că vorbesc prea mult… Cine are dreptate? Încerc de multe ori să înţeleg ce anume deranjează în tăcerea mea şi ce anume în vorbire. Probabil că n-am să reuşesc…
Mi-e teamă însă că atâta vreme cât nu voi putea să nu gândesc, nu voi putea nici să tac… Măcar de n-aş spune prostii…

Un proverb arhicunoscut spune că „tăcerea e de aur”. Şi nu mi-am dorit niciodată să fiu bogat!

Şi, pentru că nu-i poţi mulţumi pe toţi, până la urmă cei ce îmi reproşează că tac prea mult vor fi cei ce vor rămâne dezamăgiţi. Ceilalţi, să mai aibă puţină răbdare… Vine ea şi vremea în care voi fi tăcut. Chiar mă gândeam să le cer alor mei ca atunci când mă vor petrece pe „drumul tăcerii” să procedeze aşa…

TacereÎn fond, şi răbdarea e un fel de exerciţiu al tăcerii..

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Pe gânduri, Smile..., Trecător prin lume, Zâmbet sau rictus?. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la A vorbi tăcere…

  1. Cosmin zice:

    Ar fi frumos pentru cei care vă acuză ca vorbiți prea mult să le aduceți aminte de (Luca 19:40)
    ”Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.”, doar că diferența va fi că pietrele vor striga, nu vor mângâia cu vorba…. Iar când vă mai acuză ca vorbiți prea mult încurajați-i cu (Isaia 50:4) „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici.”. Iar pentru cei care vă acuză că tăceți prea mult, amintiți-le că nici Domnul Isus nu a răspuns la acuzele fariseilor…

    P.S. Eu continui să vă ascult cu plăcere iar pentru mine sunteți mereu un model de urmat în cele ale vorbitului și nu numai…

    • marinelblaj zice:

      Iertare, Cosmin, că răspund abia acum, dar numai acum am verificat comentariile din zilele trecute…
      Cosmin, eşti prea amabil… Nu mă plângeam de acuzaţii, ci doar de reproşuri, şi nici nu era neapărat o „plângere”, cât o mică întristare…
      Iniţial am vrut să moderez partea finală (mai ales) a comentariului tău. E o apreciere nemeritată. Dar m-am temut să nu te simţi jignit. Oricum, mi-am propus de la bun început să moderez doar ceea ce încalcă regulile. Totuşi, chiar dacă ar putea să sune măgulitoare afirmaţiile tale din P.S., ele mă încarcă mai degrabă cu responsabilitate. Ceea ce aproape mă face să-ţi spun, cunoscându-mă mai bine decât mă cunoşti tu, nu vrei să cauţi alt model? Sunt o mulţime mult mai bune… Mi-e să nu te dezamăgesc…

  2. szromulus zice:

    Prea sumbra imagine ai ales. De ceva vreme am inceput sa selectez doar sfaturile pozitive. Am constatat ca 80% din sfaturile celor din jur sunt negative. Am gasit modalitatea de a nu prelua sfaturile negative(desi apartineam categoriei care pune totul la suflet). Aparent acestea sunt constructive, in schimb provin din frustrarile celor din jur, din invidiile lor, din limitarile lor.

    Nu de putine ori am fost descurajat prin „sfaturi” relativ bine argumentate ale celor din jur, ca la o analiza la rece sa constat ca totul provenea dintr-un dezechilibru intern al lor. Pierderea a fost in schimb a mea. Nu orice sfat aparent bine argumentat(sau nu) provine dintr-o viziune obiectiva, echilibrata. O viata spirituala matura este o viata traita dupa calauzirea Duhului, iar aici se cere un discernamant bun, pt ca Dumnezeu poate da o directie, pe care cei din jur sa o submineze din nestiinta, dezechilibru interior, etc. In special la judecatile celor din jur, refuz sa particip si sa accept orice sfat venit dintr-o paradigma de acest fel.

    Desi ni se cere sa iubim, nu sa judecam am impresia ca inafara de a judeca nu prea facem nimic, paradoxal nu? Oriunde ma uit pe siteuri vad pareri negative provenite din judecati, multa acreala, multa rautate, cruzime, bucurie si satisfactie profunda cand cineva sufera. Cred ca multi traiesc dupa Evanghelia Judecatii si a Rautatii, din start refuz sfaturile acestora indiferent de functia lor sau de rang.

    • marinelblaj zice:

      Romulus, dacă aş fi dorit să fie sumbră, aş fi ales chiar o imagine. Faptul că am ales o caricatură a dorit să transmită un sentiment de persiflare. Nu era vorba despre o supărare a mea. Eventual de o mâhnire, şi nici aceea legată prea mult de reproşurile celorlalţi, cât de faptul că nu sunt eu capabil să discern cine şi cât are dreptate…
      În general, chiar dacă sunt critic, încerc să o fac de pe poziţii în care să nu-mi pierd umorul. E drept că şi avalanşa de lucruri negative care ne înconjoară face foarte dificilă abordarea pozitivă, dar…
      Faptul că unii judecă şi dau verdicte e o chestiune ce ţine de auto-justificare, de cele mai multe ori…
      Oricum, „nu judecaţi…” nu se referă la judecata ca gândire… 😉

    • szromulus zice:

      Cu siguranta „nu judecati” nu are de a face nimic cu procesul pur rational de analiza, dar granita dintre acesta si argumentul ad hominem este atat de subtire incat cei mai multi nu disting cele doua aspecte. Aparent sunt concepte similare, gemene, doar ca unul analizeaza ideile in sine, in timp ce celalalt analizeaza pozitia persoanei in raport cu anumite standarde.

      Crezi ca sunt multi cei preocupati de o separare clara intre cele doua? Si ma refer la aspectul pragmatic, cotidian, de rutina. Cred ca trasatura de baza a celor care aplica acest concept este lipsa separatismelor. Un parinte bun arata acelasi grad de afectiune tuturor copiilor, nu face diferente, indiferent ca este mai mult sau mai putin de acord cu viziunea acestora despre viata.

  3. Rodica zice:

    De ce te autoflagelezi? (Teama mi-e ca s-a intamplat ceva mai profund…) La harul vorbirii – si al scrierii– ce il ai, nu e cazul. Si sunt sigura ca si stii sa taci numai atunci cand trebuie…

  4. Rodica zice:

    …la mine-n sat se spune: tacerea-i ca mierea. Asa ca ia-o pe asta valabila si mai indulceste-te putin. Mierea nu strica nici la diabet… 😉

    • marinelblaj zice:

      Rodica, întotdeauna e ceva mai profund… Dar, cum scriam mai sus… umorul…
      Parafrazând… „aş vrea să zbor, dar… umorul nu mă lasă”… Şi cum diabet nu ştiu să am… merge mierea… 😀

  5. szromulus zice:

    Am si eu o banuiala ca lucrurile sunt mai profunde decat par. Stiu din experienta personala ca un blogger este acostat in mod neplacut uneori si asta indiferent de gentiletea cu care abordeaza subiectele. Cata mahalageala am vazut in lumea virtuala romaneasca nu ma mir de impulsurile negative care vin din diverse directii. Prefer de multe ori sa raman in lumea forumurilor si bloggurilor de specialitate unde se abordeaza teme stiintifice, tehnice si nu se recurge la extrapolari lipsite de bun simt si de educatie.

    • marinelblaj zice:

      Romulus, pentru ceea ce se petrece în lumea virtuală sunt destul de bine imunizat… Problema e din afară, dar, cum am spus… am un antidot bun: umorul. Aşa că, don’t worry, mă tratez şi… refulez! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s