Adieu, mon vieux métèque…


Când am început să cânt la chitară, în anii adolescenţei, printre cele mai îndrăgite piese se numărau „Le métèque”, „Ma solitude”, „Il este trop tard”…

Deh, firea melancolică a vârstei…

Aflu astăzi că autorul acestor piese, cel pe care îl consideram ca un prieten, s-a stins din viaţă.

Şi constat, din nou, că tot mai mult din ce am iubit şi a meritat iubit în lumea asta dispare…

Le métèque

Ma solitude

Il este trop tard

Spicuiri dintr-o biografie mult mai bogată decât aceste rânduri:

Yossef (Joseph) (după unii Giuseppe) Moustacchi s-a născut la Alexandria ca fiu al lui Nissim Moustacchi și al soției sale, Sara, evrei sefarzi greco-italieni din insula Corfu,care se stabiliseră în Egipt. În anul 1951 Moustaki a ajuns la Paris și și-a schimbat numele în Georges, din admirație pentru Georges Brassens. Influențat de Brassens, Moustaki a început să scrie și să compună cântece, câteva dintre ele pentru Henri Salvador.
A scris o mulţime de cântece pentru  Édith Piaf (între ele, celebra „Milord”), Dalida, Françoise Hardy, Barbara, Brigitte Fontaine, Herbert Pagani, France Gall, şi Cindy Daniel.

Adieu, mon vieux métèque…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Frumuseţi, Muzichie, Trecător prin lume, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Adieu, mon vieux métèque…

  1. Strong Independent Woman zice:

    Citesc printre randuri un „imbatranesc…”, dar disparitia lucrurilor dragi din aceasta lume ne are absolut nici o legatura cu varsta. Dar absolut nici una…

    • marinelblaj zice:

      Nu e nevoie să citim printre rânduri, SIW! În fond, îmbătrânim din clipa în care ne naştem! Ai dreptate, însă. Dispariţia lucrurilor dragi nu are legătură cu vârsta. Şi totuşi, nu ţi se pare că… ne îmbătrânesc oarecum?

      • Strong Independent Woman zice:

        Numai daca le lasam. Nu sunt in postura in care sa dau sfaturi, si eu m-am lasat imbatranita prematur de multe, dar incep sa imi dau seama ca, in fond, eu decid ce permit si ce nu permit sa ma afecteze.

      • marinelblaj zice:

        Corect! Poate de aceea sunt eu catalogat drept… „cam încăpăţânat”! 😀

      • Strong Independent Woman zice:

        Si-atunci, te miri ca ai scris ultima postare, aceea cu tacutul sau vorbitul care niciodata nu e pe placul altora? 🙂

      • marinelblaj zice:

        Da’ cine-a zis că mă mir?

      • Strong Independent Woman zice:

        Ah… indeed… 🙂

  2. Strong Independent Woman zice:

    *nu

  3. A.Dama zice:

    Unii se (pe)trec lăsând în urmă ceva palpabil, indexabil (versuri, melodii, titluri de opere) dincolo de emoțiile estetice pe care nu le inventariază niciun fel de sistem statistic, niciun fel de contor.
    Alții rămân anonimi, dar schimbă tristețile celor neînsemnați în bucurii…
    Poate cel mai nimerit ar fi să rămânem cu păstrarea celor bune după ce am cercetat toate lucrurile! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s