Crezi ca să ai sau ai ca să crezi?


 

Evenimentele  cu care ne-am confruntat în ultima vreme, opinii exprimate în discuţiile avute cu diverse persoane şi mai ales un e-mail primit în aceste zile (n-am să divulg identitatea, din motive lesne de înţeles care ţin de prietenie şi respect) mi-au ridicat din nou (pentru a câta oară?) întrebarea legată de un verset din Biblie:

„De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24)

Orice lucru?

282741682827842759_fN96CCbS_c

Nu vreau să dezvolt ideea şi nici să speculez pe marginea acestui verset. Aş vrea însă părerile voastre. Cum bine spunea prietenul meu, suntem tari în exegeză… Avem în schimb şi exemple…

Nu cred că ar trebui să tratăm superficial acest verset. Sunt cuvintele Domnului Isus!

Ştiu, oamenii de ştiinţă încep să descopere din ce în ce mai mult resursele nebănuite ale creierului uman. Încep? Cum e cu… placebo? Dar cu atâtea situaţii inexplicabile în care mintea omenească a surprins prin nelimitarea ei?

Face Dumnezeu totul posibil sau ne-a dat şi nouă posibilitatea de a face unele lucruri aparent imposibile prin simplul mod în care ne-a creat şi prin capacităţile pe care le-a pus în creierul nostru, dar pe care nu le ştim folosi fiindcă vrem întâi să le înţelegem?

Versetul citat simplifică radical lucrurile. Nu spune: „analizaţi, căutaţi să pricepeţi, trageţi concluziile, nu fiţi sceptici şi… va fi ok”. Spune simplu: „să credeţi”!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Biserica, Jurnal de luptă şi... de pace, Odăiţa rugăciunii, Pe gânduri, Trecător prin lume. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

45 de răspunsuri la Crezi ca să ai sau ai ca să crezi?

  1. szromulus zice:

    Intotdeauna „…sa credeti ca l-ati si primit..” a fost o provocare pentru crestini. Cel mai adesea omitem aceasta parte, sau ne rezumam la nivel de gand sa acceptam „ok cred ca lucrurile se vor rezolva ….someday”, fapt care face ca cele mai multe rugaciune sa se rezolve someday, dar someday nu mai vine…din pacate. Datorita logicii noatre cotidiene pare imposibil sa credem ca avem ceva, ce in fapt nu il avem inca. Logica noastra cotidiana considera un lucru ca este primit in momentul in care putem constata, prin simturile cu care ne raportam la realitatea inconjuratoare, ca acel lucru si-a facut aparitia in viata noastra. Imparatia lui Dumnezeu nu a functionat si nu va functiona dupa logica lumii materiale, iar folosind ca si cadru de interpretare a textului, realitatea principiilor care guverneaza fizica lumii materiale este destul de departe de adevar.

    • marinelblaj zice:

      Cred că îţi dai seama, Romulus (la fel ca oricare dintre cei interesaţi de acest subiect) că eu voi pune întrebările… stânjenitoare!
      Iată o primă întrebare: CARE SUNT LIMITELE ÎN CARE FUNCŢIONEAZĂ ACEST PRINCIPIU? EXISTĂ LIMITE? (Evident, voi răspunde eu însumi la aceste întrebări într-o postare aparte 🙂 )

    • szromulus zice:

      Este un subiect foarte interesant. Gandirea religioasa clasica omite intr-un procent destul de mare aceasta parte a versetului, inlocuind-o cu „Doamne faca-se voia Ta”. Absolut nu exista nici o obiectie la acest fapt, pentru ca Dumnezeu stie mai bine directia in care ar trebui sa evolueze vietile noastre, totusi Isus nu asta spune. Un argument ar fi faptul ca toti intampinam dificultati in a crede in profunzime(nu de suprafata) ca avem un lucru pe care nu il avem inca. Logica refuza sa se supuna unui astfel de principiu.

      Sper sa nu gresesc dar in interpretarea majoritatii versetul „De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” s-a transformat in „De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, lasati la aprecierea Domnului, si-l veti avea”. Repet nu am absolut nimic impotriva cu a lasa totul la latitudinea lui Dumnezeu, mi se pare absolut corect, doar ca nu asta spune Domnul Isus. As spune ca e vorba de o chestiune de precizie 🙂 .

      O propunere de analiza ar fi cazul Marcu 5:28 „Caci isi zicea ea: Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui.” . Cred ca ar fi interesant de urmarit procesul psihic pe care il traia aceasta femeie. Era convingerea la nivel intelectual, emotional, la nivelul imaginatiei sau la toate trei?

      Relatia noastra cu Dumnezeu are ca si cadru de relationare toate nivelele fiintei noastre, nu doar intelectul – „iubeste pe Domnul Dumnezeul tau, din toata inima ta, din tot sufletul tau si cu toata puterea ta”. Intrebarea este oare credinta ar face exceptie si ar fi suficient sa credem doar la nivel intelectual?

      • marinelblaj zice:

        Romulus, evident că la întrebarea ta din finalul comentariului este negativ, altfel cuvintele poruncii nu-şi au rostul. Problema este alta! În ce mod stabilesc (sau, eu stabilesc?) până unde pot relaţiona cu Dumnezeu în termenii „crezi = ai”. Cuvintele Domnului Isus par a fi fără echivoc… Când noi le alăturăm lor raţionamente bazate pe „facă-se voia Ta”, ce facem de fapt? Raţionăm, ne supunem sau ne resemnăm?

  2. Strong Independent Woman zice:

    Sunt de-acord si nu sunt de-acord. Sunt de-acord cu faptul ca folosim mult pre putin armele spirituale pe care le avem la dispozitie – rugaciune, post, credinta (care este conform Bibliei tot un dar!), meditatia la Cuvant, etc.
    Pe de alta parte, nu cred ca putem sa folosim nicicare din aceste daruri ca parghii pentru ca sa obtinem ceea ce vrem de la Tatal. Nu imi inchipui cum ar putea un tata sa dea cadou unui copil o masina, pe care ulterior copilul sa o foloseasca pentru ca sa il ameninte ca daca nu primeste ceea ce ii cere, il calca.
    Nu sunt de-acord cu extremele, pentru ca aseaza toate situatiile in aceeasi cutie, iar viata este mult prea eterogena pentru ca sa o putem impacheta „cu galeata”.
    Cred sincer ca sunt oameni care se imbolnavesc sau care mor pentru ca prin boala, moarte lor, Hristos este glorificat. Cadrul in care trebuie sa se poarte orice discutie legata de credinta este acela in care se tine cont de faptul ca lucrarea si persoana lui Hristos sunt esentialul, noi avem numai harul de a lua parte la acestea.

    Cat despre femeia care se atinge de poala hainei Sale, nu spun ca nu a fost o credinta carea… mutat boala. Dar nu cred ca in toate cazurile in care un om ajunge cu disperare la Hristos, rezultatul va fi acelasi. Pentru ca daca disperarea noastra ar fi reteta rezolvarii problemelor noastre, atunci unde e lucrarea Duhului Sfant din noi si unde este dragostea noastra fata de Hristos in ciuda circumstantelor? Dimpotriva, cred ca uneori testul credintei implica nevindecare – credem in El si incepem sa vedem harul Sau si purtarea Sa de grija chiar daca nu se atinge de „tepusul” pe care il avem?

    • marinelblaj zice:

      Bun, SIW, înţeleg. Şi totuşi, cuvintele Domnului par a susţine ceea ce ştiinţa descoperă încă de la principiul „placebo-ului”. Ce mă poate face să cred că disperarea mea sinceră (asemeni celei arătate de femeia din exemplul dat) nu este o dovadă a încrederii totale în puterea divină, încredere lipsită de orice intenţie manipulativă?
      O întrebare extrem de dificilă este chiar „ţepuşul” lui Pavel. A aplicat (sau, de ce n-a aplicat?) el principiul enunţat de Domnul Isus în versetul dezbaterii noastre, sau s-a rugat doar? Supunerea în faţa voii lui Dumnezeu este un lucru bun. Dar cum aleg eu între această supunere şi încrederea nelimitată la care mă cheamă Isus?

      • Strong Independent Woman zice:

        Devreme ce lui Pavel i s-a raspuns clar ca nu i se va lua tepusul, pentru ca harul lui Dumnezeu ii este suficient si pentru ca Puterea lui Dumnezeu in slabiciune ajunge sa fie desavarsita, sunt convinsa ca Pavel nu a dus lipsa de credinta. Dimpotriva, el a primit un raspuns care a fost contrar voii sale, dar prin credinta ca Dumnezeu vrea ceea ce este mai bun pentru el a inteles ca si daca nu VEDE faptu ca tepusul era ceea ce era mai bun pentru el, asa era.
        Despre disperarea sincera, pe care am experimentat-o (si stii bine acest lucru), nu cred ca este singurul component al une credinte autentice. In disperarea lor sincera, oamenii alearga la orice: la Budha, la Isus, la practici Yoga, la produse din aloe si la vraci, la chirurgi plastici si la adictii. Disperarea te face sa fugi, disperarea in sine nu germineaza credinta. Credinta este un dar, disperarea este un efect al cauzei care este o problema stringenta nerezolvata. Ei bine, problema aia stringenta nerezolvata Dumnezeu decide cat este de stringenta in realitate versus cat de stringenta este in capul nostru.
        Increderea nelimitata este la muchie cu nebunia. Iti dau un exemplu concret – este aceea care te face sa spui la groapa sotului cand esti lasata cu trei copii si fara servici, „Da, cred ca Dumnezeu imi va purta de grija asa cum a facut-o si pana acum!”. Credinta nefondata pe nimic e aceea care te face sa iti imbraci copii si sa ii duci la inmormantare cu ideea ca „E bine sa fie copiii acolo cand va invia tatal lor, pentru ca sigur Dumnezeu este dator mie, datorita faptului ca eu cred atat de mult, sa-l invieze.” Vorbesc despre un caz concret, si stii bine la cine ma refer.
        Nu, credinta poate sa fie falsificata de diavol, excat ca orice alt dar pe care il primim de la Domnul. De la a gandi faptul ca prin credinta autentica obtii un lucru anume de la Dumnezeu – lucru pe care TU il vrei neaparat si despre care nu stii daca EL vrea sau nu sa ti-l dea – e nici macar un pas pana la evanghelia prosperitatii. Sorry, nu pot sa fiu de-acord. Intra in contradictie cu doctrina escatologiei si a atemporalitatii lui Dumnezeu. Noi cerem aceste lucruri ca si cum deja le-am avea pentru ca in afara timpului – adica spatiul in care exista Dumnezeu – deja le avem chiar daca posesiunea noastra asupra lor nu se materializeaza si nu este evidenta cronologic; Dumnezeu nu este in axa noastra de timp, e in afara ei. Asta nu inseamna ca nu le-am primit: le-am primit, sunt acolo, NOI nu suntem INCA acolo, tocmai pentru ca avem acest „INCA”, numit TIMP.

      • marinelblaj zice:

        Am spus că înţeleg modul tău de a gândi. Corect. Dar… ce-ar fi să ne întrebăm dacă Pavel a primit acel răspuns DUPĂ ce a încercat principiul Domnului sau…
        Cred că o greşeală majoră se face prin cantonarea dorinţelor în zona materialului, unde exemplele ce se pot da chiar desfiinţează ideea de credinţă în termenii Bibliei… Din această cauză ne paşte pericolul evangheliei prosperităţii, filosofiilor de tip Berkeley samd…

      • Strong Independent Woman zice:

        Pai… daca Pavel pana in momentul acelei rugaciuni din 2 Corinteni inca nu a descoperit rolul credintei si autenticitatea ei… a cam scris 1, 2 Tesaloniceni si 1 Corinteni degeaba… 😀
        Evident ca e gresit sa cantonam orice principiu Biblic sau dorinta in lumea materiala, dar in cele din urma si timpul este tot creatie care este supusa aceleasi degradari ca orice lucru material. Si… vindecarea femeii a tinut, totusi, de lumea fizica; iar pasajul citat despre credinta (“De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea”) este rostit tot in contextul unei evidente din lumea materiala – uscarea smochinului. De asta, argumentul meu forte sta nu in faptul ca unele dorinte sunt materiale si altele imateriale, ci in faptul ca Dumnezeu este atemporal iar noi prin lupa cronosului vedem deformat ce se intampla cu aceasta credinta dincolo de cupola scurgerii vremurilor sub care suntem asezati. Si nici nu stiu daca nu cumva prima incercare de „a fi Dumnezeu” care a apartinut diavolului (care este de fapt esenta evangheliei prosperitatii – „Dumnezeu imi da mie ce vreau EU pentru ca EU sunt dumnezeul Lui!”) a avut loc inainte de creerea lumii materiale, asa ca principiul este transcendent timpului si aplicabil si in lumea spirituala. Prosperitatea este ravnita nu numai sub forma materiala, ci si a pozitiei, a influentei sociale, a renumelui, a puterii spirituale – si iata ca atingem si chestiunea care a determinat aparitia ocultismului cu aceasta ocazie; in principal, a abundentei nelimitate, unde si cand vrea individul: asta e evanghelia prosperitatii a carui promotor a fost diavolul inainte de creerea lumii.

    • szromulus zice:

      Un fapt pe care l-am remarcat de-alungul anilor in diverse biserici, cercuri de oameni, cei care sunt convinsi ca Dumnezeu se manifesta extrem de putin(de timid) in vietile noastre aduc ca argumente 1-2 cazuri din experineta lui Pavel in care vindecarea nu s-a realizat. Cu toate acestea evangheliile sunt foarte bogate in experiente de acest fel(pozitive), dar prea putini iau in considerare invataturile directe ale Domnului Isus. Faptele apostolilor se alatura aceleiasi linii de gandire, dar pare-se ca si aceste relatari sunt trecute in conul de umbra.

      Ma intreb daca o astfel de exegeza pesimista nu porneste deja cu un raspuns preconceput. Teoria escatologica a retragerii implicarii divine in vietile credinciosilor (indiferent ca este vorba de sanatatea trupului, sau de altceva) nu are un suport biblic, decat unul istoric. Concluziile dispensationalistilor a caror teorii sunt bazate doar pe relatari istorice, dar nefondate biblic pot fi puse sub semnul intrebarii.

      • Strong Independent Woman zice:

        Nu sunt de-acord, dar nu e spatiu suficient aici pe blog pentru ca sa raspund. Voi scrie un articol pe tema asta si il voi publica pe blogul meu, spre sfarsitul saptamanii care vine. Voi lasa linkul.

      • szromulus zice:

        Din punct de vedere teologic nu imi doresc sa re-aduc aici disputa baptisto-penticostala, respectiv cesationisto-non cesationista. Cunosc punctele respective de vedere extrem de bine.

        Din punct de vedere stiintific am documentat viziunea mea pe larg si voi continua sa o fac . Cum spuneam nu sunt adeptul gandirii newtoniene si a implicatiilor acesteia in stiinta. Merg pe viziunea einsteiniana si implicatiile acesteia in stiinta, biologie, medicina.

      • Strong Independent Woman zice:

        Romulus, provin dintr-un mediu penticostal mai sanatos decat iti poti inchipui. Ani de zile am crescut si m-am format in biserica Filadelfia din Timisoara, unde teologia era acurata si bine documentata Biblic. Acolo a si avut loc dovada publica a primirii mele in Trup prin botez. Faptul ca acum frecventez o biserica baptista care este la fel de acurata teologic, demonstreaza ca a existat echilibrul dat de Scriptura in teologia pe care mi-am format-o. Despre cesationism nu stiu daca e cazul sa amintim legat de acest subiect al credintei. Filadelfia si Betel – biserica unde sunt acum membra – au avut aceeasi viziune asupra acestui aspect, una fiind penticostala si una baptista. Asta demonstreaza ca acolo unde Scriptura si nu orgoliul uman este baza teologiei articulate in dragoste, totul e limpede.
        Nu spre deschiderea unei dezbateri, ci ca raspuns la provocarea indirecta pe care Marinel mi-a facut-o prin articolul de mai sus, am reusit sa incropesc cateva idei legate de credinta si unde sunt ereziile care ii macina identitatea, aici:
        http://sticladelampanumaruldoi.wordpress.com/2013/05/01/despre-credinta/

      • szromulus zice:

        Eu nu faceam referire la fortarea mainii lui Dumnezeu.

        Exista cateva extreme cu care nu pot fi de acord, una ar fi starea normala a crestinului este intr-o continua lipsa, permanenta stare de boala, o lupta fara succes.

        Cat despre starea de sanatatea omului din punct de vedere stiintific am o alta paradigma, pe care am prezentat-o pe larg. Ce este boala? Ce este sanatatea? O consecinta a starii constiintei? Adica?

        Si ce pot face? Pocainta – bun. Adica? Pai sa nu mai faci ce faceai! Ok, merge – dar in majoritatea cazurilor ce faceam in urma cu 20 de ani, a ramas la nivel de lupta si in prezent(folosesc persoana I generic). De ce? Neseriozitate? Nop! Lipsa de determinare? Nop! Lipsa de credinta? Nop! Este pacatul, lupta, rugaciunea de iertare un cerc vicios din care nu se poate iese? Multi cred ca da! Convingerea asta a dus la cateva alternative – viata pe pamant este (…) , deci asteptam viata viitoare si ne intereseaza doar sa ne calificam pentru ea. End of story.

        High level overview imi spune ca lucrurile stau rau. End of story? Eu cred ca nu, ci doar trebuie revendicata paradigma.

      • Strong Independent Woman zice:

        1. Constiinta in sine este un arbitru, deci nu poate fi buna sau rea. Poate fi activa sau inactiva. Dar valenta esi este numai pozitiva prin esenta ei. Cand cineva traieste imoral constiinta nu ii aproba faptele sau trairea, ci este redusa la tacere si deci inactiva.
        2. Revenirea si recaderea in anumite pacate da, este o lupta, dar Scriptura face foarte clar faptul ca perseverand ajungem sa iesim prin har si putere primita de sus din acest cerc vicios. Asta nu contrazice cu nimic ceea ce am scris referitor la credinta, dimpotriva.
        3. Nu inteleg la ce paradigma te referi.
        4. Eu tocmai asta subliniam, ca exact asa cum extrema bolii vesnice este gresita, si extrema prosperitatii e gresita.

      • szromulus zice:

        Am sa-mi „permit” cu acordul gazdei sa dau un link care pointeaza spre opinia mea despre acest subiect – videoul este de asemenea important, pentru ca argumenteaza ceea ce spun.

        http://rspiritualjourney.wordpress.com/2013/05/01/identitatea/

      • szromulus zice:

        @”Eu tocmai asta subliniam, ca exact asa cum extrema bolii vesnice este gresita, si extrema prosperitatii e gresita.” – un fapt interesant pe care l-am remarcat in UK, persoanele de aici, modul in care se predica evanghelia nu reflecta saracia lucie, in schimb in Romania exista foarte multi adepti ai „evangheliei saraciei”. Intrebarea este nu cumva realitatea economica a tarii influenteaza backgroundul gandirii exegetice(care este din punctul meu de vedere foarte departe de o precizie matematica asa cum se pretinde ca ar fi, o spun asta atat ca matematician, cat si ca utilizator al exegezei peste 10 ani, orice comparatie este de-a dreptul hilara). Daca noi romanii suntem chinuiti sa ne construim paradigma culegand cu multa atentie tot ceea ce directioneaza spre saracie si lipsa ca norma a vietii crestine, cei din tarile dezvoltate nu fac acest efort, mai mult considera ca viata materiala este ok, ajustata in asa fel incat sa ne permita o viata buna.

      • Strong Independent Woman zice:

        O, sunt perfect de-acord ca intotdeauna filtrul cultural va influenta optica acelora ce nu pun mana pe Scriptura. Dar nici in UK cultura nu a fost abandonata cu abnegatie de biserici. Faptul ca acolo problemele nu sunt de factura financiara nu inseamna ca biserica e o tarina mai fecunda decat in Ro, ci ca acolo sunt alte capcane. Poate sunt mai greu de identificat? Eu una – desi nu pot sa spun ca am stat zeci de ani in Londra, de exemplu, am gasit doua biserici care intr-adevar abordau constient si constant chestiunea culturii si felul in care aceasta modeleaza credinta. Problema este ca indiferent de „lupele” care deformeaza adevarul prin care privim, tot deformat privim si in Ro si in Uk. Pentru asta exista Duhul Sfant care ne calauzeste acum si pentru asta ni se cere sa cercetam Scripturile si pentru asta ni se spune sa nu luam decat ceea ce e bun.
        Voi citi articolul si voi urmari si video-ul pe parcursul zilei de azi.
        (Gazda sa faca bine sa primeasca linkurile daca tot a declansat acest debate. 😛 )

      • marinelblaj zice:

        Dragii mei SIW şi Romulus,
        Urmăresc cu real interes discuţia voastra! Deocamdată…
        Nu inteleg de unde ideea că n-aş „primi” link-urile! Mai mult, le şi urmăresc!
        Sunt curios, totuşi, la ce concluzie veţi ajunge…

  3. Cosmin zice:

    În (1 Corinteni 13:7) apostolul Pavel spune că dragostea „…crede totul…”, iar unde este dragoste și credință este nădejde, pentru că acesta este fundamentul crezului nostru ,”….Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit „. Doar că, de foarte multe ori, cum însuși Domnul Isus anticipa, în (Marcu 11:23), noi ne îndoim în inimile noastre, iar în acel moment se întâmplă un curs invers al credințe, apare îndoiala, credința se micșorează, dragostea pălește. Fratele Marinel în una din serile de laudă și închinare dădea exemplu copilului care stă undeva mai sus decât tatăl său, iar la îndemnul tatălui, sare în brațele acestuia fără nici o ezitare. Da, Domnul Isus ne îndeamnă (Luca 18:17) să fim ca acest copil, să ne punem nădejdea în orice cerem sau facem în Tatăl nostru, iar ce ne va da El, ne va da la timpul potrivit, hotărât de El.

    • marinelblaj zice:

      Hm… Cosmin, dacă îţi aminteşti, în acea ilustraţie „ultra-cunoscută” de care ai pomenit încercam să „echilibrez” accentul pus uneori excesiv pe încrederea copilului care se aruncă fără a ţine cont de pericol şi cel pus pe grija necondiţionată în asigurarea tatălui, aducând în atenţie îndemnul adresat copilului de a sări liniştit, având încredinţarea că va fi prins în braţe…

  4. szromulus zice:

    Observ ingustarea coloanei comentariilor, deci o sa incerc o continuare pe un coluar mai larg, e greu de alergat pe o singura banda atat de ingusta 😀

    SIW voi relua articolul al carui link l-ai postat, am reusit doar partial sa il acopar fiind destul de amplu.

    Legat de problema sanatatii, consider ca pozitia lui Bruce Lipton si a celorlalti colaboratori ai sai merg spre directia in care evidentiaza o legatura clara intre convingerile cuiva si starea de sanatate, evident nu este vorba de convingerile constiente pe care fiecare le afirmam si suntem constienti ca le avem. Am gasit logic si demonstrabil modelul prezentat de ei din mai multe motive cum ar fi – prezinta o paradigma care converge cu concluziile Sfintelor Scripturi, – reflecta noile descoperiri stiintifice (nu chiar noi pentru ca dateaza de cateva zeci de ani), – am beneficiat din plin de rezultatele acestui lucru. Cred ca descoperirile(gratie tehnologiei avansate din prezent) din medicina au condus spre noi concluzii, cum spunea prof. dr. Dumitru Dulcan, religia este extrem de avansata in afirmatii, chiar daca le-a facut acum cateva mii de ani. Nu ma astept ca universitatile sa preia degraba aceste paradigme pentru ca cotituri de acest fel pot influenta industria farmaceutica destul de grav. Exact ca si in disputa formei pamantului (plat sau sferic) lucrurile se misca lent. Exact acelasi lucru s-a intamplat si cu vehiculele ecologice, proiecte exceptionale exista, dar au fost musamalizate, in schimb oficial se afirma ca nu s-au descoperit solutii alternative viabile – si aici Creanga cu „am incalecat pe o capsuna si v-am zis o minciuna” avea dreptate 🙂 .

    Legat de evanghelia prosperitatii vs evanghelia saraciei, exista o influenta culturala care da nota interpretarilor exegetice. Exegeza nefiind un instrument matematic riguros este predispus influentelor locale. Cu siguranta ca fiecare mediu economic, cultural aduce o gama diferita de probleme, in Romania ne batem de un tip de probleme, in tarile dezvoltate ne batem de alt tip de probleme. Daca evanghelia saraciei vine ca un pansament pentru sufletele noastre pt ca reflecta realitatea din vietile noastre, in tarile dezvoltate poate fi considerata o exagerare, eroare.

    @”Pe de alta parte, nu cred ca putem sa folosim nicicare din aceste daruri ca parghii pentru ca sa obtinem ceea ce vrem de la Tatal”. Sunt intru totul de acord. Problemele apar in viata au un rol ajutator, cu toate acestea ele ne conduc spre concluzii ca – pedepse divine, predestinare spre suferinta, cautam solutii fara a ne indrepta sa radacina problemei.

    O idee foarte periculoasa este cea legata de tirania divina, Dumnezeu este sursa suferintei, El ne pedepseste, desi noi am trai bine merci fericiti fara interventia Lui „asa zis binefacatoare”. Nu este o idee recunoscuta explicit in mediul evanghelic, dar cred ca multi o gandim si asta aduce o suferinta in plus si totodata ne separa de dragostea divina, ne indeparteaza de radacina problemei. Intelegerea gresita a acestor paradigme poate fi o sursa de depresie puternica care cu siguranta va crea noi probleme.

  5. marinelblaj zice:

    Cum scriam, urmăresc cu interes dialogul, dar, tot aşa cum scriam într-un comentariu, „eu pun întrebările… stânjenitoare!” Aşadar, acele vorbe ale Domnului, citate în articol, sunt un îndemn cu „acoperire largă” exprimat într-o formă fals concisă şi precisă, e un „instrument” de măsurare a nivelului credinţei noastre sau e… o ironie (sau chiar un sadism) pe fondul neputinţei noastre de a atinge un anumit nivel al credinţei? Contextul din care am luat versetul e, de altfel, destul de larg şi se poate specula mult doar ţinând cont de context. Şi totuşi…
    Şi o precizare: chiar voiam să vă rog să nu scrieţi ca „reply” fiindcă devine chiar greu de urmărit un comentariu care se întinde pe o coloană… a infinitului! 🙂

  6. emil zice:

    e adevarat ca are o acoperire larga si totusi e un verset cit se poate de personal. ma gindesc la centurionul roman, la femeia cu singerari. adica ai in fatza un munte si intr-un fel stind la poalele lui si admirindu-l simti dintr-o data ca il poti urca si cumva ai si ajuns acolo, dar acest fapt al mintii si imaginatiei tale se transforma in realitate in momentul in care incepi sa urci pas cu pas si ajuns pe virf privesti in vale la locul de unde ai plecat ca si cum esti si acolo.
    cred ca versetul asta e despre puterea care zace in noi intr-o stare de adormire. dinamica ei incepe cu primul pas, atunci iese din hibernare, atunci devenim puternici desi am stat timizi la poalele muntelui si ne-am imaginat stind pe virf ca si cum am fi respirat aerul acela rarefiat. e un verset despre puterea ce zace in noi si poate fi trezita prin relatia personala cu Cristos, muntele nostru.

    • marinelblaj zice:

      Bun, Emil, şi dacă e aşa, de ce rămânem tot la… primul pas? Există un al doilea? Dar al treilea? Dar următorii? De ce nu-i facem? Ce se întâmplă dacă îi facem? Cum îi facem?
      Deh… întrebările stânjenitoare…

  7. L.I. zice:

    noi facem ce tine de noi, el face ce tine de El. daca vrea.

  8. marinelblaj zice:

    Şi totuşi, versetul, în context sau nu, nu spune „şi dacă vreau, îl veţi avea”…

    • L.I. zice:

      : ) si totusi realitatea, viata ne spune ca e cum vrea El; putem chiar zice ca nu e asa cum scrie, cum a zis: „orice veti cere in Numele Meu voi face”, sau „cereti si vi se vada”, „oricine cere, capata”…

  9. marinelblaj zice:

    Fără îndoială că este cum vrea El… Chiar dacă e greu de acceptat pentru unii, aşa cum s-a mai spus, Dumnezeu e discreţionar şi e dreptul Său să fie! Dar atunci de ce acel verset? Ce vrea el să ne spună, de fapt?

  10. szromulus zice:

    Cu siguranta atunci cand realitatea care ne inconjoara nu ne arata o fata prietenoasa e greu de „plusat” pe aspectul „e scris, deci trebuie sa fie asa”. Am trecut prin nu putine situatii in care nu ma „infrateam” cu o realitate blanda, eram pe punctul de a declara acel verset o erezie 🙂 .

    Realitatea spirituala este complexa prin natura ei, putem spune exact ca in acele situatii interpretabile din filme „ceea ce vezi, nu este ceea ce crezi” 🙂 . In ultimii cativa ani mi-am concentrat atentia spre psihologia copilului, a intelege dincolo de ceea ce se poate observa in general. Nu intamplator Isus apela la starea de copil, exista acolo encodate niste calitati care ne sunt necesare in viata crestina.

    Mi-a atras atentia titlul unei carti „The honeymoon effect” a lui Bruce Lipton. Nu ma asteptam sa fie un novel, dat fiind faptul ca sfera lui de activitate este alta, ideea pe care o subliniaza autorul este ca in acea perioada a vietii(honeymoon) traim intr-o stare diferita decat in restul vietii. Cum Bruce analiza efectul honeymoon aratand ca acea stare are niste proprietati in care suntem capabili de niste lucruri absolut paradoxale raportat la ansablul vietii, intr-o maniera similara Isus facea referire la starea de copil, as numi acea stare child effect. In aceste perioade ale vietii suntem caracterizati de calitati aparte, care ne permit sa realizam ceea ce altfel nu suntem capabili sa facem. Cum nu am fost adeptul viziunii de suprafata a lucrurilor, cred ca starea de copil are niste trasaturi care se pot redobandi si care ne pun intr-un alt raport cu Dumnezeu. Pe de alta parte nici nu vreau sa sugerez ca vom ajunge sa cerem o bomba atomica detonata asupra unei zone anume si imediat se va intampla, starea asta as numi-o altfel 🙂 .

  11. marinelblaj zice:

    Hm… Parcă aş spune „căldicel” la ultimul tău comentariu! Cum dezvolţi ideea acestui „childhood effect”?

  12. szromulus zice:

    Dupa ce am ajuns adulti consideram copilaria ca o perioada a naivitatii dupa care ne maturizam si consideram ca suntem intelepti. Procesul de maturizarea dezvolta in noi capacitati cum ar fi, frustrare, judecata, vinovatie, tristete, rautate, egoism, lipsa de empatie, sensibilitate ridicata la stress, nivel ridicat de ingrijorare si toate derivatele acestora. Aparenta maturitate a construit in noi calitati(?) care ne pot sabota propria viata, sanatatea. Evident ca in perceptia comuna aceste lucruri sunt considerate ca lucrurile pozitive, fiind rodul unui efort inteligent. Tocmai tema asta o dezvolt in articole, va urma mai incolo si o definire a childhood effect. In aceptiunea comuna gandirea pozitiva rezolva aceste neajunsuri si ca ea este rezultanta actului de vointa. Cred totusi ca vointa este buna atunci cand este utilizata acolo unde este necesar si in acord cu nivelul de resurse de care dispune, supraincarcarea vointei cu sarcini care o depasesc poate duce la depresie si nu rezolva problemele pe interval mai lung de timp. Supraevaluarea mintii constiente si a puterii vointei nu sunt chiar rodnice. Constientul isi extinde activitatea intr-un procent nu mai mult de 5%, in timp ce activitatea subconstientului compenseaza cele 95% din resurse. Rolul subconstientului este extrem de important si a fost foarte bine creat de Dumnezeu, in schimb modul in care ne intelegem pe noi insine se rezuma la supralicitarea capacitatii constiente.

    Un aspect important al rugaciunii este convingerea ca posedam lucrul cerut, adica? Acesta este un aspect de mare forta in rugaciune, in schimb noi il consideram ca o idee de genul „ok, Doamne stiu ca uneori rezolvi probleme, deci vezi tu ce faci, merci”. Cum ar suna asta daca un parinte ii cere copilului sa creada ca lucrul cerut este deja primit, iar el vine si spune „ok, ok, da stii ca acum 3 luni nu mi-ai raspuns, tu ai criterii sofisticate de bine global in viata, daca raspunzi ok, daca nu ok, multumesc” ? 🙂 . Intrebarea este de ce Dumnezeu solicita credinta pre-existentei lucrului cerut? Sunt mai multe raspunsuri clasice – „nu stiu si nu ma intereseaza”, „moft divin”, „ca sa trieze mai usor cererile expuse in rugaciune”. Cred ca este un aspect important care tine de natura imparatiei lui Dumnezeu, de functionarea naturii divine. Adica?

    Totusi sunt persoane cu o capacitate mare de credinta, astfel incat respecta cerinta rugaciunii, intrebarea justa este ok, atunci putem cere fireworks cu bombe atomice? Imi amintesc de o ilustratie prezentata de un autor, doua nave maritime mergeau pe aceiasi directie, dar unul spre celalalt. Capitanul unei nave cere celelalte nave sa se abata cu cateva grade de la traseu pentru a evita coliziunea, la care raspunsul vine, nu pot face acest lucru, te rog schimba tu directia. Capitanul navei isi precizeaza functia si autoritatea si solicita din nou primului considerarea manevrei, raspunsul este acelasi. Capitanul precizeaza ca este pe o nava militara cu o misiune importanta si cere celuilalt sa se supuna ordinului, la care raspunsul vine promt, tu sa iti schimbi directia, eu sunt far. Cred ca trebuie sa avem o viziune corecta asupra lucrurilor, doar ca aici tindem sa coboram stacheta foarte mult si sa consideram boala ca o stare de normalitate, saracia si lipsa ca o masura disciplinara divina. Cred ca aceasta atitudine tine de perceptia comuna cu care nu sunt de acord, viata crestina inseamna responsabilitate totala(prin asta nu sugerez dezvoltarea de sentimente de frustrare, de vina nejustificata si nici fatalitate). De mici am fost educati ca suntem victime ale mediului, tarii, ADN-ului, pozitiei sociale a parintilor, comunitatii europene, etc. Sa fie oare chiar asa?

  13. Strong Independent Woman zice:

    Fiind arhitect, nu am nimic impotriva coloanelor. Bine gandite. 🙂 Fie ele si din cuvinte. 😉

    Subiectul este mult prea complex de discutat pe net, cred… Ceea ce stiu insa, despre Dumnezeu, e faptul ca Se lasa gasit dincolo de barierele culturale / emotionale / lingvistice / filozofice, daca este cautat dintr-o inima sincera. Iar ceea ce aduce Prezenta Sa este cel mai bun lucru, chiar daca uneori nu implica vindecarea imediata sau nu o implica deloc, si chiar daca nu vedem bine implicit din lumea spirituala. Cred in restaurarea totala pe care El o aduce fiintei umane, dar cred si ca El e in afara timpului si modul in care noi percepem aceasta restaurare variaza de la caz la caz.

    A venit vara, va invit la un fresh rece de portocale si o discutie cu Biblia deschisa pe malul lacului de agrement din Podgoria Aradului. 🙂

    • marinelblaj zice:

      E, într-adevăr, un subiect foarte complex, SIW, dar asta nu înseamnă că nu putem creiona câteva repere, chiar şi aici! Deşi, ce frumos sună ideea din final! Chiar aşa… de ce nu? Mai rămâne să-l convingem pe Romulus!

  14. Strong Independent Woman zice:

    @Romulus, am ascultat interviul cu dr. Bruce Lipton si nu sunt de-acord cu el din mai multe motive. Daca mergi cu aceasta filozofie mai departe, ajungi la urmatoarele concluzii:
    1. Duhul nu este supus omului. Pentru ca daca numai partea constienta din tine iti este supusa, e prea putin ca sa conteze – ceea ce, de fapt afirma si el. Dimpotriva, daca dam crezare Scripturii, prin puterea Duhului Sfant omul poate fi intregit de lucrarea de restaurare pe care Dumnezeu o face in om.
    2. Este chestionata persoana lui Isus, identitatea Sa; intrebarea mea este, El de unde a „descarcat” acel set de informatii pe care INCONSTIENT le-a aplicat toata viata? Din om – numai din Maria? Sau si din Dumnezeu, Tatal Sau? Daca numai din Maria, ce s-a intamplat cu dumnezeul din El? Daca a „descarcat” si din Dumnezeu, atunci NU a fost supus acelorasi ispite ca noi, hence His sacrifice is in vain: El nu este un Mare Preot care sa se poata identifica cu noi pentru ca a „trisat” avand un cod genetic descarcat din Dumnezeu.
    3. Nu credinta ne transforma ADN-ul sau personalitatea, ci credinta IN ISUS. Accentul este pe acest „IN ISUS”, NU pe „CREDINTA”. Pur si simplu, nu. Vor fi miliarde de musulmani si atei sinceri in iad, care cu sinceritate absoluta au crezut ceea ce au crezut; numai ca au crezut prost.
    4. Daca ceea ce dr. Lipton este adevarat, istoria omenirii asa cum o avem acum este FALSA. Pentru ca asta inseamna ca este imposibil ca – asa cum explica Djuvara – la cateva generatii populatia periferica sa se ridice si sa formeze oameni de valoare. Gandeste-te la implicatii: daca esti doar ceea ce sunt parintii tai, intr-un procent ATAT de mare, niciodata nu ii vei putea depasi. Fals.
    5. Ceea ce afirma dr. Lipton este contrat mesajului Evangheliei, care vorbeste despre restaurarea completa. Cum spui unei fete molestate pana la varsta de 5 ani – perioada in care ea a fost distrusa emotional si psihic si poate nici nu isi mai aminteste acest lucru, fiind prea tanara sa isi aminteasca si blocandu-si singura aceste amintiri – faptul ca ea este in Hristos o faptura noua si ca toate cele vechi nu mai au putere asupra lor?

    Mare, mare atentie, Romulus! Eu nu spun ca o gandire pozitiva nu are o putere colosala asupra omului, spun numai ca acea „gandire pozitiva” nu e nici o magie, nu e nici un rezultat al vointei, ci este VIITORUL SI NADEJDEA pe care Dumnezeu le aduce in vietile noastre, eliberandu-ne total de trecut. Si… ca nota anecdotica, mi se pare ciudat cum un baptist incearca sa convinga un penticostal ca Duhul Sfant este mai puternic decat educatia sau durerea din copilarie.

    • szromulus zice:

      SIW multumesc de raspuns. Bruce nu este teolog si ma bucur de acest lucru pt ca m-ar putea purta in multe paradigme filosofice, exegetice, iar cum exegeza nu este matematica lucrurile pot suferi de lipsa de precizie. Bruce este cercetator in biologie, fost cadru didactic, in cercetarile sale a descoperit ca functionarea celulelor depinde de environment si nu de ADN. Strange pt descoperirile de pana acum 15 ani, dar stiinta evolueaza, din pacate manualele nu sunt re-editate dupa descoperirile recente, ce se preda in universitati dateaza de peste 20-30 de ani, asta face diferenta. In descoperirile facute de el si in faptul ca sanatatea celulelor noaste depinde de semnalul din environment, a inteles mai departe ca convingerile noastre constituie un element strong care influenteaza acest fapt. In fond de vreo 30 de ani exista grupuri de cercetatori care merg pe aceiasi idee, lucruri demonstrate stiintific.

      Ca si crestin nu neg influenta Duhului Sfant, Doamne fereste(am afirmat eu asa ceva?), dimpotriva. Religia spune ca suntem implicati intr-un proces de curatare si inoire a omului launtric, proces care cu siguranta este unul real, nu unul filosofic. Suntem implicati in acest proces si asta inseamna un proces de schimbare piece by piece(desigur pt cei ce cred ca suntem coparticipanti la procesul de imbracare si dezbracare de care zice Pavel).

      Tradus in alt limbaj ceea ce spune Bruce (si nu numai el) este ca procesul de innoire, de schimbare afecteaza direct sanatatea celulelor noastre, adica sanatatea noastra. Nu inteleg de ce este o paradigma gresita acest lucru. Dimpotriva ar trebui sa fie un wuuau pt ca stiinta ajunge la concluzii similare cu religia. Ca va lovi in teologhia celor care neaga aproape complet importanta sanatatii si a legaturii ei cu spiritualitate, imi pare rau pt ei, au un background materialist si sa nu uitam ca Darwin a contribuit foarte mult la acest lucru.

      Legat de oamenii de stiinta necrestini a ne lega de fiecare afirmatie a lor si o analiza din punct de vedere teologic mi se pare un pas cam indraznet, suna similar cu teologii care prezinta probleme de psihologie fara sa aiba habar de ele.

      Daca ne uitam in vietile marilor oameni ai credintei spre ex Hudson Taylor credinta si raportarea lui la Dumnezeu era mult mult mai vie decat a noastra. Nu punea 1000 de motive prin care sa argumenteze ca Dumnezeu nu raspunde rugaciunii inainte ca sa fi facut acea rugaciune.

      Personal prefer sa nu imi pun plapuma celor 1000 de motive pt care Dumnezeu s-ar putea sa nu imi raspunda rugaciunii, ci sa imi dezvolt credinta asa cum afirma Isus. Pentru lumea de azi afirmatiile lui Isus ca vom muta muntii s-ar putea reformula cam asa – „prin credinta nu poti muta un fir de praf, dar marile organizatiile ale lumii, liderii de partid pot muta munti”. Disempowering afirmatiile lui Isus lasa loc altor lucruri. Daca apostolii ar fi venit cu lista celor 1000 de motive de a nu crede ca Dumnezeu raspunde rugaciunilor, inainte sa se fi rugat cred ca crestinismul ar fi disparut de mult.

      Sa nu uitam ca in contextul in care traim azi este rezultatul erei materialiste, in care nimic nu exista dincolo de materie. Cred ca multe dintre convingerile noastre au radacini in acest background si cred ca exegeza sufera de aceasta influenta. Aici nu ma refer la cineva anume, ci ma refer la fenomen in general.

  15. Strong Independent Woman zice:

    Erata::D
    * asupra ei

  16. szromulus zice:

    Consider ca in viata unui crestin auto-analiza, introspectia ar trebuie sa fie o unealta bine dezvoltata alaturi desigur, de disciplinele pe care Richard Foster le discuta in cartea sa. Prefer totodata sa inteleg natura fiintei umane atat din punct de vedere medical, psihologic, religios, religia fiind baza si cel mai important aspect, de fapt relatia cu Dumnezeu pt ca religia poate fi folosita si in lipsa unei relatii cu El. Daca stiinta imi clarifica niste aspecte pe care religia le afirma asta va duce la intarirea credintei.

    Biologia spre exemplu nu ma determina sa nu cred in Dumnezeu, ci ma pune intr-o stare de fascinatie in fata complexitatii cu care am fost creati, deci imi produce un mare wuuuau. Fizica cuantica care este o ramura dificila, dar totusi care ne permite sa intelegem concluziile ei, ele indica spre un Dumnezeu fascinant. Universul, noi, pamantul pe care ne-a pus Dumnzeu sunt o opera fascinanta a divinitatii, asta ma face sa inteleg ca daca opera este magnifica, artistul trebuie sa fie magnific, ceea ce imi produce reverenta, incantare, indragostire de Dumnezeu.

    Cu cat inteleg creatia, cu atat vad mai bine cine este autorul, ori daca creatia este atat de magnifica, minunata, logica, bine determinata, asa trebuie sa fie si Creatorul. Daca ma uit in legile fizicii vad multa precizie, complexitate, imutabilitatea, persistenta de-alungul a mii de ani imi vine greu sa vad un Dumnezeu moody.

    In fata unui Dumnezeu atat de magnific nu pot decat sa ma prostern, sa ma indragostesc de El si sa spun Doamne tu ai dreptate, eu stau si invat. Asta este atitudinea cu care privesc versetul din Marcu 11.

  17. Strong Independent Woman zice:

    @Romulus, am inteles care este punctul tau de vedere. Dar ca si crestin, nu pot sa privesc descoperirile stiintei numai din spatele cortinei, fara sa inteleg implicatiile pe care acestea le atrag dupa ele pentru urechile celor ce nu au un fundament in Hristos. Eu inteleg faptul ca pentru tine ceea ce spune acest doctor este o intarire a credintei, dar intr-o cultura necrestina, ceea ce afirma poate sa insemne ceva periculos pe termen lung.
    Nu ma intelege gresit, nu sunt impotriva progresului si nu sustin analfabetismul stiintific. Sunt pentru informare, dar sunt pentru filtrarea informatiei inainte de a ma hrani din ea, fie ca e o proorocie fie ca e o descoperire stiintifica. Daca nu trece de filtrul Bibliei sau daca imi da erori, informatia aceea trebuie fie formulata altfel, fie abandonata.
    Si, ca si crestin – pentru ca eu nu cred intr-o separare a sinelui laic de cel eclezial – sustin in continuare faptul ca o gandire pozitivista prezentata fara Hristos ca motiv central al acelui pozitivism, e numai o alta amagire. Fie ca esti pesimist sau optimist, fara Hristos, tot acolo ajungi. It really makes no difference if you go to hell smiling or crying, it’s still the devil’s pot that you end up boiling in. That’s the issue.
    Cat despre faptul ca stiinta fara sa caute asta, ajunge sa certifice tot ceea ce spune Biblia… well… were you really expecting anything else? 🙂

  18. szromulus zice:

    SIW, impartasesc punctul tau de vedere legat de posibilele implicatii care pot aparea. In fond sunt inca foarte ingrijorat de paradigma materialist stiintifica care s-a format de la Isac Newton incoace, in fond el a fost parintele dogmei care a afirmat(dar nu a demonstrat) ca universul material este singura si ultima realitate. Pentru mine a fost mind puzzling contradictia dintre paradigma religiei fata de realitate si cea materialist stiintifica. As putea spune ca materialismul stiintific a castigat o batalie importanta in fata religiei demonstrandu-i ca nu este capabila decat de afirmatii nefondate, fapt care a dus intr-o directie comun acceptata de multi si anume – Dumnezeu este cu mintea si cu viata de dincolo, stiinta este cu realitatea materiala si viata de aici. Astfel in multe cercuri religioase evanghelice a spera ca Dumnezeu va interveni in realitatea organismului tau sa schimbe lucrurile in bine, incepe de la ridicarea unui semi-zambet ironic in conltul gurii pana la declararea ca eretic exclus din har.

    Paradigma materialista catalogheaza orice miracol ca un fenomen aleator necuantificabil, o pura intamplare banala, aceasta paradigma a atras multi exegeti introducand astfel argumentul dispensatiilor aratand ca Dumnezeu si realitatea noastra biologica sunt lucruri complet separate, adica Dumnezeu nu pare interesat de ce se intampla in organismul nostru. Toate aceste teorii veneau (au fost create) sa sprijine niste puncte de vedere, sa adauge acel Q.E.D matematic in fata celor care mai credeau in interventia divina.

    De la Max Planck incoace lumea stiintifica a inceput sa inteleaga lucrurile diferit. Nu cred ca directia spre care se indreapta stiinta este una intamplator, iar descoperirile care se fac in fizica, biologie, psihologie, IT indica mult mai clar spre existenta lui Dumnezeu, in timp ce era materialistica a exclus fara drept de veto orice posibilitate a existentei divine. Evident stiinta nu va veni sa il descrie pe Dumnezeu precum face religia. Pe de alta parte privind la creatie, la perfectiunea ei, la stabilitatea ei milenara imi vine usor sa cred versetul din Marcu, parca trebuie sa ma fortez sa imi pun ochelarii celor 1000 de motive pentru care Dumnezeu nu imi va raspunde. Daca nu o va face in anumite situatii ii multumesc si il iubesc, dar indraznesc cu mai mult curaj sa ma arunc inspre a aplica versetul din Marcu, decat a renunta inainte de a ma ruga. Rugaciunea pornita cu acel „dar stiu Doamne ca sansele sunt mari sa nu intervii, dar poate, totusi …” este similara cu introducerea unui stecher in priza, cu cat vei priza intr-un loc gresit cu atat intunerecul se va prelungi, iar cu cat intunerecul se prelungeste si nereusita continua, cu atat scepticismul creste, odata scepticismul format cautam teorii justificatoare, paradigme exegetice care sa imi arate ca priza nu exista, dar totul a inceput de la a cauta priza pe peretele gresit. Daca Dumnezeu care a creat un univers atat de complex, atat de stabil, atat de minunat trebuie sa fi stiut foarte bine ce imi spune. Cred ca competenta lui Isus este de domeniul stiintei viitoare mult mai clara si mai elaborata decat cea prezenta, iar faptul ca intelegem creatia se datoreaza tot Lui fie ca o recunoastem fie ca nu.

  19. Romulus, repet, nu neg sub nici o forma eficienta sau necesitatea rugaciunii. Sunt una din putinele persoane – cred eu – care au vazut cu ochii minuni precum cele descrise in Biblie. Doar ca la mine nu apa s-a transformat in vin ci nimicul in faina, sub ochii mei umplandu-se singura ladita goala de faina; rinichiul complet atrofiat, transformat intr-un rinichi perfect sanatos; genunchiul cu trei ligamente rupte (!) intr-un genunchi sanatos. Lista e atat de lunga si cel putin evenimentele cuantificabile prin analize, sunt inregistrare si pastrate in arhiva incat nu are sens sa o parcurg aici toata. Cred in existenta acestor minuni, din toata inima.
    De asemenea, ca si crestin pot sa inteleg si sa prevad chiar – daca urmaresc cu putina atentie – lucrurile spre care avanseaza stiinta. Si pot sa inteleg cum, de exemplu, oamenii de stiinta pot sa explice trecerea de la Marea Rosie – a venit un muson puternic, a despicat marea. Ok, asta nu contreazice Scriptura care spune ca Domnul a despicat marea, pentru ca putea sa o faca printr-un muson. Perfect de-acord.
    Temerea mea este ca nu cumva sa ne punem ochelarii de cal si sa incepem sa traim intr-un fatalism ingrat, in care sa ajungem precum fratii carismatici care nu parcheaza masina pana nu le spune Domnul care este locul de parcare ideal pentru ei. Adica, ma tem sa imi las creierul la intrarea in biserica si sa nu ma implic deloc in lucrarea din biserica sau sa nu am o dinamica de crestere in teologia pe care mi-o formez singura in ideea ca „Lasa ca stie Duhul ce sa faca.” Problema de mii de ani nu este ca Duhul uita din cand in cand ce sa faca, ci faptul ca noi nu ne facem partea si nu avem reactii ferme si clare fata de ceea ce se intampla. Unul din motivele indepartarii mele de mediile penticostale – si te rog, nu imi lua aceasta observatie ca un atac la persoana sau ca un afront – a fost faptul ca in ciuda dezvoltarii mele intr-o biserica penticostala sanatoasa cand la varsta adolescentei am fost nevoita de circumstante obiective sa imi schimb biserica si am nimerit intr-un mediu care promova incultura si pasivitatea doctrinara ca fiind cele mai consistente virtuti de care se poate bucura un crestin. Adica, e un har sa fii atat de prost incat lumea sa rade de tine. Iar eu nu cred asta! Motiv pentru care ani de zile am stat departe de orice fel de biserica, mai putin de domul catolic atunci cand era gol. Pentru ca nu mai suportam ignoranta si prostia care macina biserica, toate spoite cu o vopsea de rugaciune urlata. Nu, Biblia nu prezinta asa trairea cu Domnul.
    Imi era teama sa nu alunece discutia pe acea panta cheep-motivational: I have my right to be an idiot and be proud of it, in Jesus’ name.
    Ma bucur insa ca nu e cazul. Atat timp cat nu punem stiinta peste Biblie si nici nu uitam sa o trecem prin filtrul Bibliei, cred ca suntem cu inimile si urechile in locul in care trebuie sa fim ca Trup.
    Nu sunt convinsa, insa, ca de la Max Planck a inceput frenezia care a dus la o cautare disperata ce se reflecta in toate domeniile vietii acum. In Europa, eu vad decaderea aceasta incepand la deputul anilor 1800 (desi de la Hegel la Planck e un pas doar…) iar in SUA cu aproximativ 120-140 de ani mai tarziu. Insa e evident ca de pe continent, mai exact din Germania, au aparut samburii care au germinat initial in sectorul filosofiei neghina, apoi in arta, muzica, cultura generala si ulterior teologie. Nu sunt convinsa ca o apologetica presupozitionala corecta nu ar fi schimbat (sau e mult spus „schimbat”, oare? – permite-mi sa folosesc macar termenul „intarziat”) „abolirea omului”…

  20. szromulus zice:

    SIW nu individualizez comentariile, nu imi place apelul la argumentul ad hominem care este ultra prezent in presa curenta. Inteleg foarte bine psihologia si inteleg bine influenta factorului aposteriori.

    Ca si crestini suntem tributari paradigmei newtoniene(ma refer la un noi generic) in care pamantul este o tabla de sah, noi suntem pioni avand diferite grade de mobilitate pe tabla, avem o minte(un fel de software) care este complet izolata de mediul extern precum un procesor ascuns in carcasa computerului. Rolul mintii este destul de restrans pe o tabla de sah pe care regulile sunt destul de constringente, soarta noastra depinzand de o combinatie ciudata de probabilitati, sansa buna apartine celor norocosi, sansa rea este de partea celor care echilibreaza balanta jocului probabilistic. Dumnezeu uneori inclina balanta intervenind in jocul aleator de probabilitati, aducand o raza de lumina in vietile noastre, iar tot ceea ce putem face este sa speram ca balanta probabilitatii va fi influentata de Dumnezeu in favoarea noastra. Desi suna alarmant, absolut iritant, este o paradigma care a penetrat gandirea religioasa si a creat masa pe care se desfasoara intreg jocul.

    Chiar azi urmaream un interviu cu o personalitate importanta din lumea evanghelica romaneasca(fata de care am un respect deosebit) si am observat foarte clar acest pattern de gandire. Banuiesc ca nu constientizeaza acest pattern, iar daca o face i se pare un model unic si corect de gandire. Acest model de gandire cu greu poate accepta idei ca si campul morfic care sta la baza comportamentului stolurilor de pasari care zboara intr-o armonie absoluta, bancuri de pesti care au o viteza si o sincronizare de miscare absolut uimitoare. Acest model de gandire nu ar fi acceptat acum 150 de ani posibilitate existentei undelor electromagnetice, radio, nu poate crede in existenta campului Higgs Bosom care tocmai a fost demonstrat la CERN de catre specialisti. Campul de particule Higgs creaza masa pe care o au toate obiectele (greutatea corpurilor). Acest tipar materialist de tabla de sah in care doar materia guverneaza nu poate intelege ca la nivele micro spre exemplu la 10 la puterea minus 12 (picometru) noi suntem un spatiu gol intre nucleu si orbitele electronilor, dar ce se intampla la 10 la minus 16…Cum sa fim spatiu gol, doar ne putem pipai si vedem ca suntem plini? Acest tip de gandire nu intelege ca mecanismul de formare al imaginii in creier are la baza un filtru de cenzura(algoritm selectiv) al informatiei din mediu inconjurator care ne blocheaza sa vedem campul gravitational, undele electromagnetice, ne blocheaza sa vedem universul microscopic. Pentru acest model de gandire raspunsul lui Dumnezeu este o exceptie de la regula, Dumnezeu trebuie sa faca un act aproape magic sa comunice cu omul, sa se implice in viata omului. Acest model de gandire este un mixaj cu materialismul ateu. Pentru acest tip de gandire trupul bisericii este o metafora idealista, dar care nu are cum sa fie reala pentru ca nu se vede cu ochiul liber, nu se poate prinde cu mana. Si ce s-ar intampla daca chiar ar exista la nivel micro? Cred ca raspunsul ar veni clar – erezie!

    Este greu (nu ma refer la noi care intelegem) de imaginat pentru un model de gandire posibilitatea ca versetul din Marcu sa fie real, este mai degraba o exceptie, iar exceptiile se intampla rar, aleator, greu de cuatificat. Acest tip de gandire ascunde imaginea unui Dumnezeu sub forma umana aflata la triliarde de ani lumina de noi.

    Am descris brutal (desi m-am abtinut) paradigma care greu poate accepta interventia divina. Paradoxul este ca discutand cu un ortodox, o persoana simpla, onesta care imi marturiseste – „o desigur am fost bolnav si am spus niste rugaciuni si m-am facut bine imediat, da eram bolnav rau ca doctorul nu ar fi avut ce sa imi faca”, „am avut o problema grava si m-am rugat si imediat Dumnezeu a raspuns”. Am locuit in casa 25 de ani cu o astfel de persoana, o persoana simpla, evlavioasa care niciodata nu a pus la indoiala spusele lui Dumnezeu. Bunica mea era fiica de preot si sotie de preot, o persoana plina de afectiune, cu o morala bine pusa la punct, evlavioasa, care isi rezerva timpul de rugaciune zilnic cam in total o ora si ceva, timp de la care nu lipsea, avea o precizie de ceas elvetian. Pentru ea Dumnezeu era o realitate la fel de clara ca orice realitate vizibila, palpabila. Dupa moartea ei am pierdut un mare om al rugaciunii la care de cate ori apelam stiam ca Dumnezeu va raspunde cu siguranta si nu am gresit niciodata. As spune ca stiu ce inseamna sa traieste alaturi de ingeri. Recunosc ca acest tip de credinta nu este apanajul ortodoxiei de azi, ci mai degraba a unui neoprotestantism bine definit. Nu religia e de vina, ci paradigma materialista care ne defineste pe care o vedem ca ultima frontiera a realitatii. Nu vroiam aici sa fac o discriminare religioasa de nici un fel, vroiam doar sa spun ca pentru unii oameni chiar functioneaza extrem de bine versetul din Marcu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s