Istorii muzicale de sâmbătă


000b3b83_medium

Mi-am amintit azi, şi vă propun spre audiţie în cadrul sâmbetelor noastre muzicale, o trupă despre care se vorbeşte mai puţin, deşi a fost una dintre trupele deschizătoare de drumuri, într-o epocă muzicală în care rock-ul îşi căuta încă identitatea: Fairport Convention.

Am să mă abţin de la a da prea multe detalii. Deşi nu sunt întotdeauna încântat de informaţiile oferite de Wikipedia în ceea ce priveşte muzica (ar fi şi greu să umpli pagini întregi ca să acoperi istoriile stufoase ale multor muzicieni!), gasesc utile informaţiile privitoare la Fairport Convention, aici. Pentru informaţii „proaspete” se poate accesa şi site-ul formaţiei.

Am să subliniez totuşi două lucruri: Fairport Convention este considerată a fi o trupă care a influenţat extrem de mult linia pe care avea să o urmeze muzica folk (să nu uităm că ei lansau stilul ce avea să fie numit „electric-folk” prin anii 1967-1968), iar pe de altă parte, ei sunt cei care aveau să atragă foarte mult atenţia către muzica tradiţională ca sursă de inspiraţie.

Personal, cred că Sandy Denny, solista ce avea să capteze cel mai mult atenţia asupra muzicii cântate de Fairport Convention, , poate fi inclusă fără ezitare în galeria marilor voci de gen, precum Janis Joplin, Joan Baez, Joni Mitchell, Judy Collins sau Emmylou Harris.

Vă propun pentru astăzi cinci piese. Alese nu după popularitatea lor, ci după gustul meu. Sper să placă şi cititorilor mei…

Fotheringay

I’m a dreamer

Winter winds

Meet on the Ledge

Who Knows Where The Time Goes

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Muzichie și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Istorii muzicale de sâmbătă

  1. emanuel zice:

    ….le-am ascultat si mi-am amintit de ce noi romanii inca avem un folk de foarte buna calitate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s