„Fenomenul Metanoia” – o minimă analiză (sper) utilă


Într-un mod care, din păcate, ne caracterizează ca popor, problema ridicată de ceea ce a fost deja denumit (şi) în mediul virtual drept „scandalul Metanoia”, a fost transferată repede în domeniul relaţiilor personale, al judecării persoanelor şi nu a situaţiei în sine. În loc să se analizeze strict cauzele şi efectele acestora, s-a trecut rapid la atacuri personale, la aluzii, la incriminări şi, evident, acolo unde umorile şi… rumorile iau locul unei analize oneste, concluziile nu pot fi decât verdicte, poziţii pro şi contra referitoare la persoane.

Am stat şi am citit timp de câteva zile poziţiile ocupate vizavi de această problemă pe diferite bloguri şi site-uri. De la comunicatul de pe site-ul bisericii „Metanoia”, la blogul fratelui Daniel Brânzei, al fratelui Rasvan Cristian, al fratelui Dan Paul etc. Nu intenţionez să dau link-uri, căci demersul meu nu se doreşte activarea sau reactivarea disputelor. Şi nici nu mă voi pronunţa asupra poziţiilor exprimate. În fond, este vorba despre percepţia fiecăruia, despre afinităţile sau antipatiile (directe sau indirecte), despre judecata sau prejudecata din spatele fiecărei opinii.

Trebuie să recunosc că şi eu m-am lăsat ispitit de judecată (deşi nu mă aflu în poziţie de prietenie sau duşmănie cu niciunul dintre personajele implicate), dar şi de prejudecată (făcând parte dintr-una dintre bisericile afectate la un moment dat de acest „fenomen”). Am realizat că, deşi dorinţa mea a fost de a nu viza altceva decât problema în sine, cu toate efectele ei nedorite, de a încerca să îndemn la rugăciune, anumite afirmaţii făcute au inflamat unele spirite, în loc să îndemne la meditaţie. Nu m-am gândit la vremea respectivă că partizanatele sunt atât de puternice şi fanatice uneori. Păcat!

Articolul de faţă se doreşte a fi mai puţin o reconsiderare a atitudinii (îmi asum în continuare cele scrise, în liniile principale) şi mai mult o analiză a problemelor ridicate de acest „scandal”. Deşi nu sunt o persoană foarte ordonată, am să încerc să ating, în ordine, câteva puncte care, consider eu, merită cu adevărat dezbătute, analizate şi folosite drept… lecţii (nu sunt eu cel care intenţionează să dea lecţii – propun doar teme de meditaţie!). Deci…

  1. 1.     Nerealismul în abordarea contextului cultural contemporan

Nu cunosc care au fost intenţiile parteneriatului bisericii „Metanoia” cu Harvest. În lipsa unor dovezi concrete, orice suspiciuni sunt nefondate. Demersurile şi explicaţiile privind dorinţa sinceră de a oferi un alt mediu cultural de exprimare a trăirii creştine, scos de sub pretinsa „robie legalistă” par a fi, cel puţin în ceea ce mă priveşte, doar o modalitate şi nu un scop în sine. Cunosc cel puţin câteva persoane pentru care această „schimbare culturală” n-a fost o necesitate. Oameni pe care nu i-a „deranjat” legalismul, ci cu totul altceva. Practic, şi aici cred că ar trebui să medităm puţin, „Metanoia” a adunat în jurul ei mai degrabă o masă de oameni nemulţumiţi, nemulţumirea lor fiind generată de cele mai varii motive. De la supărări personale vizavi de un păstor sau de conducerea unei biserici până la banale motivaţii gen „aici nimeni nu-mi va atrage atenţia că…”. Evident, nu cu toţi s-a petrecut asta! Au existat persoane, nu puţine, care au ales „Metanoia” pentru alte motive, plecând de la „charisma” păstorului Barbosu până la gusturile muzicale. Este o greşeală, consider eu, să neglijăm impactul onest avut de „Metanoia” asupra celor convertiţi de ei. Dar… şi aici trebuie să vedem primul semnal de alarmă, faptul că, în prima fază, cel puţin, biserica s-a format din grupuri de „nemulţumiţi” din alte biserici, ar trebui să dea serios de gândit! Da, este adevărată opinia exprimată privind libertatea fiecăruia de a alege biserica pe care să o frecventeze, dar haideţi să fim oneşti şi să încercăm să nu ne facem că nu vedem ce stă în spatele acestei libertăţi de alegere în cazul „Metanoia”!

Mie mi se pare că aici este una dintre problemele care „au copt” în timp în această mişcare. Problema „schimbării culturale” nu a fost pentru toţi motivaţia care i-a adus acolo. „Neadaptaţii” la aceste schimbări au constituit „patul germinativ” al lăstarilor divergenţelor care vor apărea mai târziu, fără a constitui însă o motivare în sine. Cred că lucrurile au fost forţate oarecum şi că implementarea unui model străin în mare parte culturii româneşti s-a făcut cam pripit, cam brusc şi… cam „la pachet”! Şi lucrul acesta se va vedea (sunt aproape 100% sigur de aceasta) în artificialitatea cu care gruparea ce nu l-a urmat pe Barbosu va încerca să păstreze modalităţile de închinare (prin muzică în primul rând, dar nu numai).

În concluzie, cred că aceste „adaptări culturale” ar trebui privite cu mult mai mare discernământ. Nu putem trăi în continuare în mediul evanghelic de acum 50 de ani, dar nici nu putem pretinde o adaptare bruscă la nişte medii ce sunt încă artificiale, şi implicit străine, pentru noi! Şi eu sunt un partizan al schimbărilor necesare. Dar nu oricum! Cei care au experimentat acest lucru (deşi comparaţia poate părea puţin exagerată!) ar fi bine să-şi amintească ce au păţit când şi-au mutat părinţii în vârstă în Statele Unite şi ce costuri a avut adaptarea prea bruscă a acestora la cu totul altceva decât trăiseră până atunci!

Evident, sunt multe de spus. Eu am dorit doar să îndrept atenţia asupra unui aspect, aşa cum îl văd eu!

 

  1. 2.     Lipsa de reacţie publică din partea comunităţii Arad şi a Uniunii

Aici ar fi iar multe de spus. Şi nu de către mine! Ci de către cei care ar fi trebuit să o facă. Nu acum, ci atunci când lucrurile se petreceau în văzul tuturor. Este interesant câte lacrimi se varsă acum pe pragul uşii Metanoia şi cât de puţin a interesat la vremea respectivă durerea unor familii care şi-au văzut odraslele plecând de lângă ele, din biserica în care au crescut, mulţi dintre ei doar pentru că acolo „îi mai fain”! Evident, o parte din vină o poartă şi bisericile părăsite pentru că n-au ştiut să ofere acel mediu în care aceşti tineri să se simtă „acasă”. Şi din nou revine în discuţie acea schimbare necesară pe măsură ce trec generaţiile. Dar… rămâne de discutat modul practic în care s-a petrecut această „migraţie”. Şi nu una oarecare, ci una substanţială. Felul în care, deşi le considera biserici surori, a tratat „Metanoia” relaţia cu bisericile dinspre care se îndreptau oameni spre ea ar fi trebuit să constituie o preocupare pentru comunitate şi pentru Uniune. Să exemplific: „Metanoia” şi-a stabilit un „mecanism” de obţinere a statutului de membru. O cerere, frecventarea unui grup timp de 9 luni, un raport al conducătorului grupului şi o discuţie cu persoana respectivă la sfârşit. Am prezentat procesul în liniile principale. Pe nimeni n-a interesat cum procedează bisericile din care au plecat persoanele respective. În principiu, un membru al unei biserici poate fi exclus urmare a nefrecventării bisericii, după parcurgerea unor paşi anteriori, respectiv, mustrarea, suspendarea unor drepturi. Pe cine să mustri? Ce drepturi să suspenzi? Ca şi biserica noastră, multe altele au evitat trecerea la „măsuri radicale”, tocmai în baza acelui drept la opţiune arătat mai înainte. Dar, tot ca şi noi, multe biserici au căutat să se intereseze de membrii pe care nu i-a mai văzut frecventând biserica de care aparţineau. Trăim într-o comunitate şi ascunderea unor astfel de mutări este aproape imposibilă. Mă întreb dacă şi alte biserici au primit, la solicitarea de informaţii, aceleaşi răspunsuri lipsite până şi de politeţea adresării, cum a primit biserica noastră. N-am să înţeleg nici astăzi de ce, la solicitarea noastră ca „Metanoia” să preia în evidenţă acele persoane, ei au găsit de cuviinţă fie să nu răspundă, fie să răspundă evaziv. Să judecăm logic: dacă „Metanoia” implementase acel „filtru” de obţinere a membralităţii, ce o împiedica să îi primească în calitate de aparţinători pe cei doritori a li se alătura, urmând ca „promovarea” în calitate de membru să se facă în baza propriilor criterii ale „filtrului” respectiv? Şi ar mai fi de menţionat un lucru: inconsecvenţa principiului. De ce pentru unii „sistemul” n-a funcţionat la fel ca pentru toată lumea? De ce pentru unii a existat graba cooptării, iar alţii au trebuit să aştepte şi doi ani de zile, fără explicaţii (caz concret, pe care îl cunosc!)?

Ei bine, asupra acestor aspecte nu trebuia să existe o atitudine din partea comunităţii şi a Uniunii? De ce au îngăduit aceste foruri ca „lupta” să se desfăşoare între biserici care se doreau a fi… surori? Nu cumva această lipsă de atitudine a alimentat adversităţile pe care le manifestă acum mulţi faţă de „Metanoia”? Neglijenţa poate fi de multe ori complicitate! Fie ea şi nedorită…

Iată o faţetă a problemei asupra căreia ar fi bine să medităm! Eu am prezentat doar o faţetă. Conducerea unei organizaţii nu se face prin opinii exprimate pe bloguri. Dar, absenţa unei conduceri, a unei atitudini, alimentează sau încurajează transferul problemei într-un spaţiu nepotrivit. Ne mai mirăm atunci de toate replicile şi contra-replicile care se dau în spaţiul virtual?

 

  1. 3.     Agendele ascunse ale celor implicaţi

Nu le cunosc. Nu ştiu dacă ele există sau nu, dar îngăduiţi-mi să cred, în baza motivelor declarate de cele două părţi în ceea ce priveşte ruperea bisericii „Metanoia”, că au existat cel puţin părţi de „agendă” nedeclarate. Eu nu mă pot pronunţa (şi nici nu vreau, căci nu e treaba mea!) cu privire la înţelegerile şi planurile avute în vedere de parteneriatul „Metanoia” – „Harvest”! Dar, când în adunări generale se ridică oameni care, sub diverse forme, exprimă lucruri de genul „de ce nu ne-ai spus că…?” sau „noi nu asta am înţeles la început…” înseamnă că fie a fost o crasă deficienţă de comunicare, fie au existat puncte din agendă care au fost păstrate deliberat sub tăcere! Lucru cu atât mai grav cu cât acest gen de reproşuri s-au petrecut chiar în sânul echipei care, teoretic, era la conducere, căci acolo s-a produs prima dată ruptura. Tot la fel de adevărat este ca anumite „interese” personale să fi dus la această ruptură. Dar, vă întreb, aceasta nu inseamnă tot un fel de „agendă personală”?

Să presupunem că s-a dorit „dezmorţirea” bisericii prin oferirea unor alternative privind predicarea, organizarea, închinarea etc. Dacă acest lucru face obiectul intenţiilor celor care conduc, nu era mai corectă comunicarea integrală a intenţiei? Nu prin comunicate vagi şi, mai ales, acuzatoare la adresa „fundamentalismului şi legalismului”. Nu ca răspuns la acuze privind „erezii şi abateri doctrinare”, ci pur şi simplu ca o comunicare onestă a intenţiilor. Nu poţi să pretinzi lumii să te înţeleagă când tu nu vorbeşti limpede cu ea! În lipsa informaţiilor oamenii au tendinţa să presupună. De aici şi acuzele sub forma „uite, ei fac aşa, e clar că se îndreaptă către… Păi, e şi normal că sunt influenţe din partea lui… şi uite la ăla ce erezii promovează! Concluzia? Ăştia merg pe o cale eretică!” Ştiu, mi-am auzit-o şi eu, există răspunsul sub forma: „dar te-ai dus să întrebi personal?”. Să nu vă supăraţi, dar mie mi se pare o ipocrizie să te ascunzi în spatele acestei poziţii! Oare cum ar fi reuşit să răspundă cei din conducerea bisericii „Metanoia” dacă toţi cei care şi-au pus acest gen de întrebări ar fi dorit întâlniri „face-to-face”? Ar fi creat un departament special, probabil, că tot au format multe!

Să nu credem că aceste „agende ascunse” sunt doar la originea problemelor de la „Metanoia”! Ele există şi în alte părţi şi poate că acum ar fi momentul să învăţăm că „a fi lumină” nu presupune doar existenţa ca sursă de lumină, ci şi vizibilitate, posibilitatea de a fi văzut ca sursă şi de a ajuta să se vadă totul!

Din nou, încă un lucru asupra căruia ar fi de dorit să medităm!

 

  1. 4.     Dependenţa materială externă

S-a făcut şi se va mai face caz privind legăturile materiale, parteneriatele şi sub forma ajutorului material, existente între bisericile româneşti şi cele externe. Un lucru pozitiv, căci toate bisericile formează Biserica şi, prin extensie, „trupul local” devine „mădular” al Miresei lui Cristos, care este Biserica, nu biserica locală. Dar, a lua acest lucru fără precauţiile necesare, este un risc întotdeauna. Să nu uităm, aici e vorba de Mamona care îşi poate băga oricând coada, aşa că precauţia este mai mult decât necesară! De foarte multe ori te poţi trezi exact ca în relaţia cu o bancă de la care ai luat un credit. Descoperi comisioane ascunse, dobânzi adăugate, condiţii împovărătoare. Toate acestea dacă nu citeşti cu atenţie contractul la semnarea lui. Din păcate, de multe ori şi după aceea!

Din nou, nu este treaba mea să judec acele condiţii în care a fost încheiat parteneriatul cu Harvest. Dar, să nu uităm, americanul este un om practic. El este obişnuit să vadă rezultatul unei investiţii. Şi de cele mai multe ori şi condiţionează implicarea materială de obţinerea unor rezultate. Nici nu e ceva condamnabil. Ba chiar e ceva ce mi se pare normal! Anormal este însă să te arunci într-un asemenea parteneriat fără să ai garanţia îndeplinirii acestor condiţii! Sau să accepţi „nişte” condiţii…

Să fim bine înţeleşi, nu parteneriatele în sine sunt rele, departe de mine gândul acesta! În fond, prin intermediul acestor parteneriate s-au realizat lucruri extraordinare. Misiuni, ridicări de biserici, de orfelinate, facultăţi etc, toate menite să faciliteze lucrarea de răspândire a Evangheliei, de formare a tinerilor, uneori de asanare a unor zone ale societăţii aflate în suferinţă. Dar, personal cred că niciodată un asemenea parteneriat nu are voie să stabilească o conduită doctrinară, forme liturgice sau orice altceva care face parte din însăşi esenţa şi menirea declarată a bisericii respective.

Când lucrurile acestea nu sunt luate în considerare, când proiectele capătă mai degrabă aspecte megalomanice care vor să imite modelul străin, îşi pune cineva întrebarea ce anume va fi afectat în substanţa bisericii receptoare. Să fim atenţi! Cu precădere tinerii, care, să nu uităm, căci şi noi am fost tineri, „funcţionează” după alte criterii, pot fi foarte uşor înşelaţi. Spune-i unui tânăr că în „complexul” (campus mi se pare pretenţios spus!) bisericesc va exista şi o cafenea şi vei vedea că el asta va ţine minte întâi, nu biserica! Evident, nu vreau să generalizez, nu sunt toţi aşa, dar acest aspect e simptomatic pentru generaţia aceasta! Şi exemplul acesta îl putem extinde la multe alte activităţi. Ştiu din experienţă că dacă vrei să aduni tinerii la o partidă de volei, vei avea parte de 20-30 fără eforturi! Dar încearcă să-i chemi la un studiu biblic, să vezi cum „cad” zero-urile! Finanţările acestea neclarificate din start, care mai apoi impun (prin acord tacit, sau printr-un soi de şantaj ulterior) linia de urmat şi creează o anumită dependenţă, nu sunt decât o uşă prin care intră multe lucruri de nedorit într-o biserică. Din nou, precizez, nu sunt deloc adeptul unui creştinism zdrenţăros, smerenia constă în cu totul altceva în primul rând, dar sunt prea multe „mega-church-uri” care sfârşeşsc lamentabil tocmai pentru că se pierde din vedere esenţialul.

Din aceasta învăţăm ceva?

 

  1. 5.     Ambiguităţile explicaţiilor

În orice situaţie conflictuală, sau pur şi simplu neclară, se simte nevoia explicaţiilor. De cele mai multe ori ar fi de dorit ca acestea să existe de la bun început. Sunt de preferat explicaţiile de început decât cele de la sfârşit! Cea de-a doua categorie, pe lângă penibilul pe care îl generează cel mai adesea, are şi un pronunţat iz de scuză. Şi se ştie vorba aceea… qui s’excuse, s’accuse…

Atunci când s-a pornit la drum ar fi trebuit să existe un „set” complet de explicaţii. Ceea ce s-a petrecut la împroşcările cu acuze denotă că setul acela a fost unul minimal. Dar… dacă tot dăm explicaţii când  e deja târziu, n-ar fi de preferat ca aceste explicaţii să fie punctuale şi nu generalităţi? Când cineva te acuză că ai luat un obiect, cel mai corect şi indicat este să răspunzi fie „Da, l-am luat”, ori „Nu, nu l-am luat”. Răspunsuri de genul „La ce mi-ar trebui mie obiectul respectiv?” sau „Dovedeşte-mi că l-am luat” transmit inevitabil senzaţia de eludare a răspunsului, de ambiguitate. Mai există şi varianta să taci. Dar, orice declari trebuie să fie „Da şi amin!” Avem un Judecător pe care nu Îl putem păcăli cum o facem cu oamenii. Fiecare îşi asumă responsabilitatea propriilor afirmaţii.

Mai mult, învelirea în cuvinte meşteşugite nu poate ascunde absenţa răspunsului! Să-ţi precizez poziţia faţă de lucruri deja întâmplate este nu doar mai dificil comparativ cu precizarea clară a poziţiei faţă de lucruri pe care le intenţionezi, ci şi interpretabil. Apoi, e de preferat să apelăm la confruntare şi nu la comunicate. Luptele se poartă în baza unor strategii puse la cale în birouri, dar victoriile se obţin pe câmpul de luptă!

Apoi, este interesant că, de cele mai multe ori vedem paiul şi nu vedem bârna. Este cel puţin caraghios să explici acuzând pe cineva că doreşte să-şi impună viziunea impotriva celei pe care o ai tu. Dar susţinerea viziunii tale şi retragerea de pe câmpul de luptă nu este oare de fapt un eşec în impunerea propriei viziuni?

Există şi un alt gen de ambiguitate. De fapt, o eludare a răspunsului. Să presupunem că cineva mă acuză că am fost într-un bar. Eu ştiu bine că am fost, dar, ca să „demontez” acuzaţia, vin şi spun că duminică am fost la biserică. Unde, e adevărat, am şi fost. Anulează cea de-a doua informaţie realitatea acuzei dintâi? Nici măcar dacă vin şi întăresc informaţia cu elemente de genul „şi au mai fost la biserica aceea şi x, y şi z”. Prezenţa lor acolo nu validează calitatea prezenţei mele în acelaşi loc!

Despre această ambiguitate s-ar putea discuta mult. Esenţial este să nu uităm că mai bun decât orice explicaţie este adevărul spus întreg şi la timp! Nicio altă alternativă nu poate fi mai bună! De învăţat şi acest lucru!

Poate că am abuzat de prea multe cuvinte. Repet, nu îmi doresc să acuz sau să scuz pe nimeni. Mi-aş dori însă din toată inima să învăţăm ce este de învăţat din această amară experienţă prin care trece biserica „Metanoia”. Să învăţăm că de multe ori mucegaiul creşte pe alimente care vor fi fost odată proaspete, dar au fost uitate nepreparate, neîmprospătate, neadaptate la noul mediu. Că schimbările, atunci când sunt necesare, trebuie făcute, dar trebuie făcute cu înţelepciune şi cu o minimă cumpătare. Că pot să port în secolul XXI mantia lui Ştefan cel Mare şi totuşi, dincolo de aerul demodat, să nu conving pe nimeni prin asta că sunt „os domnesc”. Că şi cei mai buni actori pot doar să imite bucuria, fără să o şi trăiască! Putem învăţa multe…

Şi, învăţând, să nu uităm să facem ceea ce îndemnam într-un articol precedent: să ne rugăm. Pentru ei, dar şi pentru noi! Satan nu se sfieşte să repete metodele, mai ales atunci când utilizarea lor are ca precedent un succes!

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Biserica, Disperări, Pe gânduri, Sare... amară, Trecător prin lume, Zidul plângerii și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la „Fenomenul Metanoia” – o minimă analiză (sper) utilă

  1. Rodica zice:

    …perceptie echidistanta, echilibrat si…clasic! Analiza principiala. Sa dea Dumnezeu sa vada mai multi in acest mod „cool” un fenomen pe care unii poate l-au banuit ca se va intampla, altii au dorit sa se intample, unii nu il cred nici acum, dar oricum, pe toti ne-a luat prin surprindere… Si acum ne umple de amaraciune toata aceasta improscare cu noroi, iar … Aghiuta sta intr-un colt si rade de noi…

  2. marinelblaj zice:

    Rodica, bine ar fi fost… să nu fi fost! Dar… dacă a fost să fie, măcar să tragem învăţăturile necesare! Trist, într-adevăr, că Satan stă acum şi râde! 😦

  3. L.I. zice:

    mie imi place cum predica cristian barbosu; l am ascultat de cateva ori. de asta nu prea mi vine sa cred acuzatiile care i se aduc.

    • marinelblaj zice:

      L.I., şi mie îmi place cum predică… şi nici mie „nu-mi vine” să să iau medicamente! Majoritatea sunt amare. Dar, dacă îmi fac bine… 😉

      • L.I. zice:

        marinel, nu ma aburi. ceea ce predica cristian barbosu e f ok. in rest n am de unde stii si nici nu ma intere. nu prea poti sa inveti intr un fel si tu sa faci intr altul. parerea mea.

    • Rodica zice:

      Ce bucurie sa citesc un dialog profund si civilizat intre doi bloggeri. Marinel si Romulus. Deci se poate si asa. Daca era la gazeta de perete, as fi scris sub fotografii. Cinste lor! Dar fiindca netul e o imensa gazeta de perete am sa scriu cu initiale: EXEMPLU DE URMAT: CINSTE, CINSTE LOR!!!

  4. marinelblaj zice:

    L.I., expresia aceasta cu „nu mă aburi” începe să mă irite deja! Crede-mă, aş putea să-ţi dau câteva exemple cu ce nu „e ok”! Tocmai am terminat de citit o carte după nişte predici ale sale! Dar, nu asta am vrut eu să scot în evidenţă! Iar cât priveşte „nu poţi să înveţi într-un fel şi tu să faci într-altul”, sper că n-ai vorbit serios! Lumea e plină de exemple! Dar nici asta n-am vrut să discut! În rest, rămâne cum ai spus (scris): părerea ta! 😀

  5. szromulus zice:

    Ai sistematizat foarte frumos evenimentele, erau foarte multe piese de puzzle care nu erau chiar simplu de organizat fiind plasate pe diverse siteuri. Pe Cristian l-am urmarit doar pe inregistrarile video disponibile pe net, cum spuneau si altii, mi se pare(din ceea ce am urmarit) ca are un mesaj coerent, bine calibrat.

    Care sunt inconsistentele lui doctrinare care ti se par suspecte? E vorba de incalcarea unor doctrine proprii ale cultului, sau e vorba de exegeza eronata, sau….?

    • marinelblaj zice:

      Romulus, crede-mă că nu aş vrea să discut aşa ceva public. Eu am încercat, pe cât posibil, să evit orice poate să pară atac personal, căci nu sunt eu cel care să-l judec nici pe Barbosu şi nici pe alţii (ştiu că nu am reuşit întotdeauna). Am încercat să judec, în sensul de a analiza, fapte şi stări de fapt (nici aici nu cred că am reuşit suficient!). Dar, pentru că nu aş vrea să las întrebarea ta fără răspuns, am să-ţi spun că problemele sunt de exegeză. Cam la fel cum sunt cele făcute, de exemplu, de mişcarea bisericii emergente, sau a celei ce promovează evanghelia prosperităţii, deşi nu din aceeaşi categorie.
      Aşa cum scriam în articol, sunt absolut convins şi eu că este necesară şi obligatorie adaptarea mesajului creştin la schimbările culturale, dar, atunci când ele afectează însăşi esenţa, acel „sine qua non” al creştinismului, avem o problemă. ŞI nu e neapărat ca eroarea să fie vizibilă la „punctul de pornire”. De foarte multe ori, şi, din păcate de multe ori prea târziu, erorile se văd în efecte.

    • szromulus zice:

      Cu siguranta diferentele culturale dau o nota de particularitate mesajului, asta observ cu destula usurinta. Dar nota de particularitate nu deformeaza esenta.

      Sigur deja sunt obisnuit cu diferentele de paradigma doctrinara de la un cult la altul si ceea ce pentru un cult inseamna erezie, pentru celalalt inseamna idei din interiorul sistemului doctrinar, tocmai de aceea am pus problema daca pentru cult este problema sau din punct de vedere exegetic.

      Razboiul dintre paradigmele culturale mi se pare de mult ori funny pentru ca daca azi sunt din cultul X cei din cultul Y ma considera eretic, apoi daca trec la viziunea cultului Y, cei din X spun – aoleu bine ca s-a dus ereticul 😀 . Si aici nu vorbesc de paradigme religioase diametral opuse ca cel baptist si cel budist, ca sa dau un exemplu extrem, ci la cele din categorii destul de apropiate. Paradoxal ca ambii se cred ok din punct de vedere exegetic 🙂 . Ma rog nu intru mai departe pentru ca si mie imi place sa evit tornadele interconfesionale pentru ca ele ne aduc in justitia firii.

      Sper ca lucrurile sa se indrepte si asta va fi un real succes 🙂

      • marinelblaj zice:

        Da, Romulus, mă bucur că ai înţeles această oarecare evitare a mea! Ceea ce e interesant este modul în care „îngroşăm tuşele” atunci când vorbim despre deosebiri între doctrine apropiate, doar pentru a sublinia nişte idei fixe! Şi, ca şi când nu ar fi suficient, scoatem texte din context, ba, uneori şi „siluim” texte!
        Şi eu sper, la fel ca tine, ca lucrurile să se îndrepte! (de regulă sunt un optimist… de data aceasta însă…)
        Şi, apropo de îndreptare; n-am să înţeleg niciodată de ce trăim cu impresia că, atunci când cineva greşeşte, numai respectivul ar trebui să înveţe; noi nu! Probabil ni se trage de la atât de caracteristicul nostru românesc „i-am zis-o de să se înveţe minte!”

  6. Adrian zice:

    Mi-am propus sa ma abtin de la a mai comenta public pe acest subiect, asa ca ma rezum doar la o apreciere de 5 stele.

    • marinelblaj zice:

      Hai să fie doar patru, Adrian! 😀
      Apreciez abţinerea ta, dar m-aş fi bucurat să o văd la alţii… Şi o lipsă de abţinere din partea celor care ar trebui să acţioneze! 😉

      • L.I. zice:

        la mine te ai fi bucurat sa o vezi? : )) sa ma scuzi, dar e parera mea. se pare ca si romulus are aceeasi parere despre cristian barbosu.

      • marinelblaj zice:

        Mă bucură orice opinie nepartinică! Iar acolo unde ea nu este posibilă, normal că apreciez abţinerea!
        Este oarecum normal ca părerile să difere, mai ales că nu suntem cu toţii în aceeaşi cunoştinţă de cauză! Important e să înveţe din asta toţi cei care chiar doresc să o facă! Mai iritant e să vezi oameni care dau verdicte fără să cunoască „bucătăria”. Dar… trec şi iritaţiile…

      • szromulus zice:

        De ceva vreme ma framanta tot mai mult gestul lui Isus de a lipi la loc urechea taiata de Petru. Intr-o vreme in numele „adevarului” imi placea sa port catana la mine sa pot sa le arat cine are dreptate. Cred ca e mai constructiv gestul lui Isus pentru ca cine ofera iubire primeste iubire, cine taie urechi, mai degraba sau mai tarziu va fi si el piesa de ciopirtit.

        Intrebarea e ce a exprimat Isus cand a lipit urechea soldatului, Iubire sau Adevar ?

      • Adrian zice:

        abtinerea are in vedere menajarea unor prietenii care s-au incapatanat sa reziste in ciuda „gardurilor” eclesiologice din prezent si emailurilor pastorale din trecut.
        In plus, cred ca am sacrificat deja prea multi neuroni acestui subiect.
        Pentru tine e altceva, ai niste responsabilitati in lucrarea in care esti angrenat. Pentru mine e doar o istorie pe care incerc sa o uit.
        Cat despre „stele”, raman la cele cinci. 🙂

      • marinelblaj zice:

        Adrian dragă, niciun sacrificiu nu e inutil, dacă e făcut cu bună intenţie! Faci bine ce faci şi îţi înţeleg şi apreciez abţinerea. De uitat n-ai cum să uiţi, cu iertatul e mai greu! Ţi-o spun din proprie experienţă! 😉
        Cât despre „stele”, fie cum spui tu… patru! 😀 (vezi ce căpos sunt?)

  7. marinelblaj zice:

    Un posibil răspuns la întrebarea ta, Romulus, ar fi… Soluţie! Ceea ce a făcut Petru se voia o scurtcircuitare, o intruziune în procesul Iubirii şi al Adevărului. Hm… mi-ai dat o temă de gândit… Mulţumesc!

  8. alincristea zice:

    Adevărul spus întreg şi la timp?

    Asta e bună de Toba cu tîmpenii!…

  9. marinelblaj zice:

    Domnule Cristea, În primul rând, bine aţi venit în „Cetatea de piatră”! Aşa e civilizat să vă spun, cu riscul de a intra şi asta în „toba” la care făceaţi referire!
    Totuşi, aţi putea fi mai explicit? 😀
    P.S. Nu era nevoie să postaţi acelaşi lucru de două ori. Sentinţele se rostesc o singură dată, aşa că am şters duplicatul comentariului…

  10. Gabriel zice:

    Dar… şi aici trebuie să vedem primul semnal de alarmă, faptul că, în prima fază, cel puţin, biserica s-a format din grupuri de „nemulţumiţi” din alte biserici, ar trebui să dea serios de gândit!
    Cred ca ati pus punctul pe i.

  11. szromulus zice:

    Exista mai multe alternative legat de „nemultumiti” – sa fie oameni intr-adevar superficiali, sa fie oameni care simt nevoia de mai mult. Am intalnit de asemenea categorii mari de oameni, in biserici mari care sunt extrem de plafonati, seamana excelent de bine cu muncitorii de pe ogoarele ceausiste care nu gandeau doar munceau si nu stiu daca sunt tare departe de adevar daca as spune ca reprezinta un procent semnificativ.

    Personal prefer oamenii care gandesc, care isi pun intrebari, care cauta, care studiaza, dar in acelasi timp ii respect pe cei care au viziuni diferite decat ale mele si se pot situa in oricare categorie din cele mentionate.

    • marinelblaj zice:

      Romulus, să ştii că eu prefer „nemulţumiţii” care rămân şi luptă să schimbe. Mai puţin pe cei care caută… în alte părţi! Rămânând să încerci să schimbi ceea ce te nemulţumeşte reclamă mult mai degrabă gândirea decât plecând la lucruri gândite de alţii…

    • szromulus zice:

      Poate ca nu m-am exprimat 100% accurate. Nu vroiam sa incurajez migrarile, ci ma refeream la oamenii care doresc mai mult, ori sa doresti mai mult nu inseamna sa pleci, exact ca si in casnicie, sa doresti mai mult este mai bine decat sa nu doresti, dar asta nu implica schimbarea partenerului. Plafonarea o vad ca pe o resemnare a esecurilor, a neputintelor, a incapacitatii, resemnare care noi romanii o numim foarte frumos „ce sa-i faci, asa e viata, atata ne-o dat Dumnezeu”.

      Plafonarea este in general o perceptie gresita a ceea ce suntem noi, a ceea ce este Dumnezeu, exact ca si in cei 40 de ani de journey in pustiu a evreilor. Plafonarea acelor evrei se datora faptului ca nu si-au schimbat perceptia fata de sine, ei erau mai departe robi in Egipt, nu au parasit Egiptul decat fizic, dar gandirea lor era in sinc cu trecutul. Plafonarea o vad ca fiind aceiasi eroare conceptuala pe care au facut-o evreii atunci si acolo. Din pacate 2-3 oameni cu o mentalitate noua nu pot schimba restul decat in cazuri mai rare. Cat de departe ar fi fost evolutia evreilor daca toti ar fi avut aceiasi mentalitate ca si Moise? Ce ar fi putut face Moise in acel cadru daca el si fratele sau ar fi fost doar niste oameni din multime, iar lideri sa fie cei care au condus initiativa creeri vitelului de aur? Ce poate face un om ca Moise intr-o biserica in care majoritatea si liderii sunt ca si cei care au facut vitelul? Este oare o garantie ca nu esti cu mintea in vechiul Egipt daca ai diplome teologice, functii inalte in ierarhie cultului?

      • L.I. zice:

        si daca ti doresti mai mult, ce sa faci atunci? in ideea in care ramai in biserica. ce poti face? de ce e gresit sa-ti cauti locul unde te ai simti mai bine, unde ai avea partasie si ai putea creste spiritual, sa zicem?
        comparatia cu plecatul din biserica in cautarea alteia mai bune si casnicia, e nepotrivita aici.

      • marinelblaj zice:

        Ce să faci? Să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti!
        De ce e greşit să-ţi cauţi locul unde te-ai simţi mai bine, L.I.? Pentru că, datorită faptului că preferinţele ni se schimbă, că ne dorim mereu mai mult şi altceva, ajungem traseişti bisericeşti!
        Nu e exagerată comparaţia, pentru că înfierea presupune şi o familie restrânsă, nu doar una universală!

      • L.I. zice:

        atunci si ortodocsii si catolicii care se pocaiesc sa ramana la ei sa lupte. dar nu, noi facem evanghelizari pt ei sa-i aducem la noi.

      • marinelblaj zice:

        L.I., bănuiesc că realizezi că e puţin forţată ideea! Deşi, să fim oneşti, ar fi de preferat ca în loc să facem noi evanghelizări (pe care nu le facem ca „să-i aducem LA NOI”, ci LA DOMNUL, LA CREDINŢA ADEVĂRATĂ!), să fie din rândurile celor despre care vorbeşti care să deschidă ochii co-religionarilor lor! Întrucât asta nu se întâmplă…
        Cât priveşte „lupta” despre care vorbeam, aceasta este una spre îndreptarea lucrurilor greşite într-un cadru care, în principiu este corect doctrinar!
        Deci… să nu exagerăm!
        Dar… apreciez abilitatea de „a muta” subiectul! 😉

      • marinelblaj zice:

        Am înţeles, Romulus. Voiam doar să subliniez importanţa luptei pentru mai mult şi mai bine!
        Uite, am să răspund pe rând la întrebările tale din finalul comentariului:
        1. Cel mai probabil că ar fi fost toţi creştini astăzi!
        2. Să vorbească, să ia iniţiativa şi să arate falsitatea viţelului împiedicând realizarea lui.
        3. Acelaşi răspuns ca la pct.3
        4. Nu.

  12. elisa zice:

    Nu inteleg de ce trebuie tinerii sa aiba alt cadru?
    Ce cadru i-o fi pregatit Pavel lui Timotei?
    Exista si cadru pt batrini?
    Am o cunostinta veche, {f veche( . :)) }la Metanoia Arad,
    nefiind de mult timp pe Calea cea ingusta, ma tem, ca bautura admisa
    si alte distractii, sa nu-l duce spre ceea ce numai biblic nu poate fi.
    De ce exista o Cale larga?
    de ce una ingusta?
    De ce pe Poarta Strimta care este Hristos nu se poate trece decit dupa ce ai umblat pe Calea ingusta?
    Are o asa de mare importanta”cadru” special pt tineri?
    Daca baietii mei nu ar fi fost atit de conservatori, nu stiu daca m-as fi intors la Domnul;
    unul fiind „inca” ortodox, care nu cauta divertisment si atractie in biserica.
    Ei sunt „totusi” tineri. 🙂
    Aibe mila Domnul de toti;
    am citit , adica , nu am reusit pe de-antregul, cartea, nu retin nici macar titlul, pt ca nu mi-a palcut deloc, a numitului CB, care a vindut-o cind eram la Brasov, cu ocazia unei vizite la noi;
    citind „felul” in care ne condamna ca inapoiati pe cei care voiam sa traim , ne starduiam, cum cere Cuvintul, mi-a parut rau, sincer, dupa banii pe care i-am dat, fiind mult mai scumpa decit acrtile lui Tozer; asta prin 2003.
    Cred ca lupta pentru sufletele noastre e dusa cu asiduitate de catre cel acre rage ca un leu;
    sa aiba mila si indurare Dumnezeu de noi toti.

  13. elisa zice:

    Cred ca fiind vorba de viitorul vesnic, ar trebui sa nu prea dorim un prezent fain,
    ca si o masa copioasa, e mai de dorit un regim dietetic, sau natural, ca sa supravietuim.
    Este trist , de fapt este o criza, negestionata cum trebuie de”mai marii” nostri,
    cei din conducerea Cultelor!
    De multe ori, m-as apropia cu mai mare drag de BO, acolo unde nu exista nici scena in fata amvoanelor, nici glume, nici alte lucruri care se fac ca sa incinte pe altcineva decit pe Stapinul Universului, Imparatul Imparatilor in a carui Imparatie ne dorim s aintarm pentru o vesnicie;
    dar sa nu dam nimic din ceea ce apartine firii, pe care daca nu o vom omori, noi Nu vom tari, sa nu ne facem iluzii.

  14. Pingback: Şi n-a fost… războiul lumilor ! | cetatea de piatră

  15. Pingback: Peştele (fără) de la cap … | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.