Marea întrebare

„Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?”

Probabil că Pilat din Pont a fost singura persoană care a rostit această întrebare. Cu siguranţă însă că n-a fost singura persoană care a gândit-o. Şi mai mult, n-ar trebui să fie o surpriză constatarea că această întrebare a măcinat, macină şi va măcina subconştientul multor oameni.

Fie că eşti printre opozanţii creştinismului, fie că eşti doar un „admirator” de la distanţă, ori un adept, întrebarea aceasta te urmăreşte.

Îl prezentăm cel mai adesea pe Domnul Isus ca pe un personaj foarte comod modului nostru de a gândi. Prieten, Tovarăş, blând Păstor… Dar, rareori ne gândim la El ca la un personaj… incomod. Poate pentru că a vedea incomod pe cineva trebuie să admiţi anumite lucruri la propria persoană.

Incomod pentru detractori, Isus este asemeni răsăritului sau apusului de soare de care nu poţi scăpa, pe care nu-l poţi schimba. El este. Şi incomodează pe oricine încearcă să-I nege existenţa, istoricitatea, divinitatea. Cea mai bună dovadă este chiar îndârjirea cu care, de atâta vreme, sunt oameni care se străduiesc să-L scoată din istorie. „Ce să fac cu Isus?” devine pentru aceşti oameni o adevărată obsesie. Şi obsesiile frământă. De obicei. Răspunsul pe care îl dau aceşti oameni la întrebare pare foarte diferit. În realitate, el este cam acelaşi: „Să-L neg”. Sub orice formă. Simplă negare, ori batjocură sau reducerea la statutul unui simplu cetăţean al istoriei, toate acestea trădează însă că întrebarea frământă…

Şi mai dramatic este însă pentru cei ce s-ar dori doar „admiratori”. Efortul necesar pentru a-L menţine pe Isus la distanţa la care să nu poată să-i influenţeze e mare! Ei ştiu că nu pot rămâne indiferenţi şi acest „Ce să fac cu Isus?” devine acel comportament cameleonic ce trădează multiplele răspunsuri ce ocolesc de fapt singurul răspuns corect. Se încearcă închiderea Lui între pereţii bisericii, ocolirea Lui, evitarea prezenţei Lui, degeaba. El e mereu prezent. Cu tot cu întrebare. Care necesită un răspuns. Unul singur. Cel corect.

Pentru cei care cred că Isus este Domnul este poate cel mai incomod. Nu trebuie să ne mirăm sau să ne revoltăm la o asemenea afirmaţie. Căci e incomod să ştii ce ştii, dar să faci ca şi cum n-ai şti… Şi pentru că ei ştiu răspunsul şi resimt orice abatere de la cel corect. Ceva similar celui care, aflat în mijlocul pădurii ştie că undeva există o cărare ce duce la destinaţie şi, în lipsa ei, ştie că poziţia sa se cheamă rătăcire.
„Ce să fac cu Isus?” devine o preocupare, nu o obsesie. Când tot ce părea incomod dispare…
Şi, cunoscând tot mai profund răspunsul, întrebarea devine calea de descoperire a unor nebănuite comori.