NU e sâmbătă, dar e muzică…


Nu este sâmbătă! Dar, pentru că sâmbăta aceasta ce urmează este foarte plină (culmea! Cu precădere… muzical!) şi pentru că nu vreau să renunţ la obiceiul săptămânal al muzicii în „Cetatea de piatră”, am ales să fac vineri ceea ce făceam sâmbăta.  Deci…

Nu-mi amintesc dacă am făcut menţiunea aceasta în istorisirea activităţii noastre muzicale (vezi „seria” postărilor JUST M.E.), dar „responsabilitatea”mea principală în toată „călătoria” muzicală cu Eugen şi alţii a fost latura vocală. Dumnezeu mi-a dăruit o iubire aproape fără margini pentru felul în care se poate exprima vocea umană în muzică. Da, iubesc mult şi exprimarea prin intermediul instrumentelor, dar trăiesc cu convingerea că vocea umană dispune de resurse incredibile. Este pentru mine o dovadă incontestabilă a puterii creaţiei „instrumentul” pe care l-a pus Dumnezeu în corzile vocale ale omului.

Şi pentru că zilele trecute am postat o piesă a grupului „Acappella”, pentru că timpul şi problemele medicale nu iartă, şi pentru că se apropie ameninţător şi dramatic momentul ieşirii mele de pe scena muzicală, am încercat să-mi amintesc câteva piese muzicale exprimate exclusiv vocal. Adică… un recital a capella. N-am ales nicio piesă din repertoriul clasic. Nu pentru că n-aş iubi şi aprecia! Ci pentru că am vrut să atrag atenţia la ce nivel de performanţă s-a ajuns în vremurile moderne.

Audiţie plăcută!

P.S. Nu întâmplător am ales clipuri cu imagini statice. N-aş vrea ca imagini derulate să se interpună cu audiţia. Genul acesta de muzică se ascultă cu ochii închişi! Şi, la fel, nu întâmplător am ales ultimele două piese „Glory an Honour” şi „It is well”. Intenţia mea a fost ca şi în acest fel să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru bucuria pe care mi-a dat-o prin muzică şi să-L asigur că, dacă nu este în regulă deloc cu corzile mele vocale şi cu plămânii mei, cu sufletul e bine câtă vreme nu voi uita că… „El a dat, El a luat, fie Numele Lui lăudat!”

Glad

„More of You”

„For Unto Us”

„Alleluia”

Take 6

„Fly Away”

„Come Unto Me”

„Get Away Jordan”

Acappella

„Rescue”

„Glory and Honour”

„It is well”

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Biserica, Frumuseţi, Muzichie, Trecător prin lume și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s