Doar zece porunci – o istorie a prăbuşirii (sau “România… aşa cum nu vrem să o vedem”)(V)


10commandments_2425344b

Nerostirea tăcerii

Vorbe, vorbe, vorbe… Rostite, scrise, gândite sau… negândite…
Ucideri. Comise, plănuite, gândite sau… negândite…

Poate ar trebui să ne încolonăm cu toţii, vinovaţi, cu ochii măcar închişi a durere şi regret, dacă nu scoşi precum a făcut-o Oedip, spre un Colonus nedefinit, căci drumul Crucii l-am uitat între scoarţele Cărţii sau în spatele uşilor închise ale bisericilor.
Mai greu ar fi să ne găsim Antigona care să ne însoţească pe drumul cerşirii iertării. Şi, dacă ne vom mira că Eteocles şi Polynices se vor fi ucis între ei tot cu vorbele, să avem puterea de a nu întoarce privirea spre dubla crimă cu gândul la cenuşa pe care o va fi presărat-o sora martoră la exemplul uciderii… N-ar fi decât o amară oglindă…

 „Să nu ucizi…”

Doamne, dacă ar fi să ne judecăm fie şi numai după această poruncă, am fi oameni pierduţi în cealaltă parte a veşniciei! Câţi dintre noi n-am ucis de atâtea ori cu vorba, cu privirea sau în atâtea alte moduri şi totuşi ne-am privit mâinile satisfăcuţi de lipsa urmelor de sânge, crezând în aparenţa propriei noastre minciuni!

Scriu uneori ca şi cum mi-ar fi rău, un rău din acela care-ţi creează senzaţia că scriind verşi totul din tine, toate toxinele cuibărite în suflet, toate otrăvurile acumulate şi tot amarul adunat zi de zi. Alteori durerea scrisului pare a fi asociată cu smulgerea de bucăţi din carne, o senzaţie aproape fizică şi simţită acut ca o operaţie „pe viu” executată de o mână înzestrată cu un profesionalism de-a dreptul cinic… Şi totuşi, e o senzatie că toate aceste lucruri se petrec undeva în afara trupului şi, deşi resimţi durerea undeva in piept, parcă îţi vine să bănuieşti o „ieşire din tine”, o detaşare de trup şi vai!, de atâtea ori asta te face să şi priveşti cu durere spre cei ce par a nu resimţi fizic durerea ce te apasă!

Durerea care ne apasă şi care ne justifică de atâtea ori „inocenta” crimă…

De vorbit, vorbim mult mai uşor… Cu aer de adevăr şi cu limbă de minciună.

Mai devreme sau mai târziu memoria ne va arăta, sub sângele ce ne-a mânjit, cuvintele pe care le ştiam dintotdeauna: „să nu ucizi”…

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Mioritice, Pe gânduri, Sare... amară, Trecător prin lume, Zidul plângerii și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s