Un dar pentru voi…


Descopeream, cu ani în urmă, frumuseţea muzicii unui compozitor ale cărui lucrări le ascultasem, dar despre care ştiam prea puţin: JOHN RUTTER.

Deşi nu am arătat acest lucru încă aici, în „Cetatea de piatră”, îmi place foarte mult să ascult muzică scrisă pentru cor. Probabil fiindcă am o slăbiciune pentru interpretarea vocală de calitate şi pentru aranjamentele vocale.

Un lucru inedit pe care l-am aflat despre John Rutter (compozitor, aranjor, dirijor, producător) a fost acela că el susţinea o mare similitudine între muzică şi matematică. Mai precis, spunea că puritatea muzicii se aseamănă cu cea a matematicii. Cum nu sunt foarte familiar cu matematica, mă limitez să-i dau dreptate, măcar în ceea ce priveşte puritatea muzicii…

Am inclus în „colecţia” de aici câteva piese corale compuse sau aranjate de John Rutter. Între ele am strecurat şi trei interpretări mai… inedite. Una a evreului Neil Diamond (Candle Light Carol) şi celelalte două, The Choirboys şi Sarah McLachlan (In the bleak midwinter).

Acum, că ne apropiem tot mai mult de Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului, pentru că am intrat (sper) în spiritul ei, primiţi „colecţia” aceasta ca un dar din partea mea, cetăţeni sau vizitatori ai „Cetăţii de piatră”.

Angels’ Carol

Shepherd’s Pipe Carol

Candle light Carol

Neil Diamond – Candle light Carol

In the bleak midwinter – Sarah McLachlan

In the bleak midwinter – The Choirboys

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Biserica, Frumuseţi, Muzichie și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Un dar pentru voi…

  1. L.I. zice:

    un fel de primiti cu colinda? 🙂 am ascultat azidimineata acasa ceva. dragut.

  2. A.Dama zice:

    Parca sunt mai multe daruri. Sau e unul singur, „infasat” in mai multe ambalaje, ca sa starneasca atentia si curiozitatea celui ce le desface.
    Vin si eu cu o hartie de ambalaj. 🙂

  3. adrian zice:

    uite, Marinel, m-a prins sfarsitul calendarului mayas ascultand muzica pe blogul tau! 🙂

  4. gabydinca zice:

    Stai sa mai astept si eu vreo cateva ore sa ma prinda si pe mine tot asa.Lucrez la un american (am firma particulara de constructii)si nu stiam de ce a plecat in Mexic iarna.Mai apoi am facut legatura.(cine stie poate ii trece prin minte sa imi adauge ceva la final invoice? 😉 )

    • marinelblaj zice:

      Vezi, Gaby, de ce nu-mi place sfârşitul lumii… de anul acesta? Că n-au anunţat şi ora! Dar, poate că diferenţele de fus orar i-a împiedicat… Şi poate de aceea s-o fi dus şi americanul în Mexic, să mai câştige câteva ore…
      Nu e rea ideea cu „final invoice”! Măcar te alegi şi tu cu ceva din sfârşitul lumii! Că alţii au făcut averi din mascarada asta!
      Important e să nu uităm că doar asta contează: „Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!”

      • gabydinca zice:

        Probabil ca s-a dus sa primeasca energii noi.(asa cred unii) Ma rog ei spun ca nu e sfarsitul lumii ci un inceput nou.Oricum nu ma intereseaza.Numai ca unii cu taratze in dovleac profita acum sau decurg chiar la crime.

        AMIN sa veghem.

  5. Al treilea clip, „Candlelight Carol”, m-a uns la suflet !
    Boala ahtierii după muzica corală, de care sufăr din copilărie, este incurabilă ! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s