„Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:6-8)
Scriam recent despre preocuparea ce ar trebui să o avem privind prezentul pe care îl trăim.
Nu de alta, dar, apăsaţi excesiv de un trecut pe care l-am fi dorit, dacă nu regretabil, măcar ceva mai uşor de iertat, şi obsedaţi de un viitor pe care îl decide Dumnezeu, neglijăm într-un mod inacceptabil un prezent care depinde de noi…
Viaţa e ca… un sandviş. Ne naştem, trăim şi murim. Şi dacă naşterea şi moartea nu ne aparţin, viaţa ne stă la dispoziţie cu un prezent ce se repetă zilnic, la fel cum la sandviş, între cele două felii de pâine se pune ceea ce contează şi dă gust.
Şi cine şi-ar dori un sandviş care n-are mai nimic între cele două felii de pâine?
