Rătăciţi între „gunoaie”…


„Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos” (Filipeni 3:7-8)

mn7

Greu găseşti în ziua de azi oameni care să poată afirma cu atâta tărie un lucru similar cu cel scris de Pavel! Sunt o sumedenie de scuze pe care le găsim pentru a nu fi atât de categorici… Cum să renunţi la câştiguri, când însăşi viaţa depinde de ele?… Cum să nu profiţi, evident, cât mai “creştineşte” (sic!), de conjunctura economică actuală?… Hărnicia înseamnă nu doar muncă din greu, ci mai ales câştig pe măsură… Întrebaţi pe oricine dacă este dispus să fie harnic fără să se gândească la câştigul material… Evident, hărnicia este o virtute… Dar nu atunci când e „obsedată” de câştig.

Şi totuşi, Pavel spune altceva! Şi cum am putea să nu-l credem?

Dar…

Poate că ar fi bine să ne întrebăm mai des că, dacă Pavel vorbeşte despre “gunoiul” acesta, iar noi încă nu reuşim să rupem dependenţa de acest „gunoi”, nu cumva am ajuns, în pofida imaginii bune pe care o avem despre noi înşine, să semănăm cu acei nefericiţi oameni pe care îi vedem zilnic scormonind prin pubelele oraşului?

 

 

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Disperări, Pe gânduri, Picături, Sare... amară, Trecător prin lume, Zidul plângerii și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Rătăciţi între „gunoaie”…

  1. Cosmin zice:

    Prefer să-Ţi cerșesc dragostea, în praful și mizeria pământului.
    Să n-am nimic mai mult și nici să nu-ndrăznesc să-agonisesc
    Ca nu cumva al meu suflet să ruginească de la freamăturile gândului,
    Să uit de Tine, să-alerg robit de bogăție, să nu Te mai slăvesc.
    Prefer să fiu liber, să zbor liniștit, în modestia creației Tale,
    Fără să mă gândesc la zilele trecătoare, de care Tu te îngrijești.
    Voi îndrăzni să alerg pe calea bucuriei, urcând încet din vale,
    Să uit de lipsuri și necazuri, știind că în final, Tu o să mă răsplătești.
    (16.12.2012 U.C)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.