La spărtură…


„Cei ce zideau zidul şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma. Fiecare din ei, când lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiţă stătea lângă mine. Am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Lucrarea este mare şi întinsă, şi noi suntem risipiţi pe zid, departe unii de alţii. La sunetul trâmbiţei să vă strângeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.” Aşa făceam lucrarea: jumătate din noi stând cu suliţa în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor” (Neemia 4:17-21)

Istoria refacerii zidului Ierusalimului îmi aminteşte de cu totul altceva în zilele acestea…

Ne-am obişnuit în limbajul neoprotestant cu expresia „a sta la spărtură”. Ceea ce mă frământă e ceea ce „se leagă” de noţiunea de „spărtură”…

Unii doar stau la spărtură… Şi rămân astfel un simplu… decor.

Alţii o contemplă şi se întreabă a cui e opera. Şi spărtura rămâne…

Alţii ştiu cine a făcut spărtura. Dar nu spun şi aşteaptă „efectele” ei…

Alţii stau cu suliţa în mână. Nu prea ştiu cum se foloseşte, dar o folosesc…

Alţii încearcă să facă lucrarea… Şi spărtura scade…

Pentru cine va lupta oare Dumnezeu?

Când vorbim despre „spărtură” în contextul relatărilor din Neemia nu se poate să neglijăm alte câteva amănunte…

Sunt oameni care duc şi oameni care încarcă poverile.

Nu este nici un cuvânt de laudă, nici pentru unii, nici pentru alţii.

Mi-aş permite însă să gândesc că…

Este extrem de important cum duci poverile. Cu bucurie sau văitându-te?

Şi la fel de important e să fii atent ce fel de poveri încarci. Să nu fie dintre cele… în plus

Avem câteodată impresia că atunci când e vorba de „spărtură” vorbim de fisuri mici, de care trebuie să se ocupe o singură persoană… Hai, maxim trei!

În textul nostru stă scris despre „fiecare din ei”. „Spărtura” este o problemă care îi cheamă pe toţi la lucrare.

Singurul care face evaluarea lucrării noastre „la spărtură” este însă Domnul.

Căci noi avem prostul obicei de a ne judeca pe noi înşine după bunele intenţii şi idei, iar pe ceilalţi după faptele şi acţiunile lor…

Dar… de multe ori „spărtura” poate fi „mare şi întinsă”. Depinde de câţi „au pus umărul” să o facă… Însă nu acest număr este important, ci al acelora care lucrează la refacere…

Elementul vital în vederea reuşitei este strângerea laolaltă. Din textul nostru vedem limpede că această strângere laolaltă este condiţia izbânzii.

Şi abia atunci „Dumnezeul nostru va lupta pentru noi”…

 

 

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări... stânjenitoare, Biserica, Disperări, Pe gânduri, Trecător prin lume, Zidul plângerii și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la La spărtură…

  1. Strong Independent Woman zice:

    Cred ca acesta este articolul cel mai incarcat de dramatism (in sens apreciativ) pe care l-am citit aici pe blog. Dar poate sunt subiectiva, acum fiind cu studiul Bibliei chiar in cartea Neemia…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s