Artistul, aurul şi… geologii


Când am deschis acest blog mi-am propus să mă abţin de la a relua teme care se discută pe alte bloguri. Din respect pentru bloggerii respectivi, în primul rând, dar şi pentru cititori. Şi totuşi, mă tem că va trebui să fac o excepţie în ceea ce priveşte câteva subiecte, pentru că nu pot să-mi permit comentarii pe blogurile respective, care să depăşească până şi întinderea articolului, mai ales dacă ele sunt oarecum tangenţiale cu subiectul pe care şi l-a propus autorul articolului.

Un asemenea caz este articolul fratelui Cruceru care, aşa cum scriam mai sus, ridică o problemă tangenţială subiectului: mecanismul interior al artistului. Este drept, articolul respectiv, chiar dacă părea a face referire la motivele pentru care Cristi Minculescu a părăsit trupa „Iris” şi încearcă un nou proiect muzical cu o altă trupă, naşte întrebarea firească: „Ce este în mintea artistului?” M-au frământat multă vreme comentariile pe marginea acelui articol…

Câţi dintre cei care „consumă” muzică ştiu ce este în spatele ei? Unii pot afla câte ceva pentru că posedă o sensibilitate aparte. Alţii pot înţelege mai mult, pentru că pot lăsa la o parte mentalitatea de „consumator”, având capacitatea de a se transpune într-o oarecare măsură în starea sufletească a creatorului la momentul creaţiei (care, de cele mai multe ori, nu este doar… un moment).

Cine poate să spună cât „timp de obsesie” i-a trebuit lui Ciprian Porumbescu ca să găsească acea inegalabilă exprimare a cântecului ciocârliei? Există apoi numeroase exemple de muzicieni care au ajuns aproape… obsedaţi şi ei de sunete. De aceea vorbim despre maeştrii ai Hammond-ului, ai Gibson-ului, Fender-ului etc. Să vorbim despre exprimarea ideilor prin muzică? De aceea cunoaştem cazuri de despărţiri precum cele ale lui Hendrix, Waters, Sting etc de trupele „de bază”. Cine poate să spună cu exactitate ce sentimente au stat în spatele „Nocturnei” lui Chopin? Cine poate pătrunde în „creuzetul” în care se naşte o piesă muzicală? Cât înţelege ascultătorul din frământările care „nasc” o piesă? Mai mult, cum poate ajunge ascultătorul unei piese să priceapă felul în care priveşte un artist, de exemplu, banala frunză ruginie care îi cade, oftând, la picioare? Cum să înţelegi că de multe ori naşterea unei piese muzicale e cam ca în acel catren al lui Dimitrie Anghel… „De un timp am o durere/Şi-ntr-atâta e de mare/Încât nu mai ştiu eu singur/Eu o am, sau ea mă are?”

Îmi vine în minte o idee…

Merg şi îmi cumpăr un corn simplu. Încep să muşc din el şi constat că e bun la gust. La un moment dat constat că bucata pe care tocmai am muşcat-o are un gust puţin mai sărat, dar parcă mai bun. Mă gândesc că poate a rămas în aluatul din care a fost făcut cornul un cristal de sare nedizolvat. E, totuşi, foarte bun gustul. Poate că niciodată nu mă voi gândi că acel gust sărat se datorează faptului că în porţiunea respectivă de aluat au căzut din ochii femeii care l-a rulat pentru a-l pune în cuptor câteva lacrimi fiindcă îi murise copilul cu câteva zile în urmă… Ştiu doar că are gust bun cornul…

Nu vreau să sugerez că ar trebui să judecăm mai puţin muzica şi autorii ei. M-aş bucura însă dacă am asculta cu mai mare atenţie ceea ce merită ascultat. Unii exploatează muzica. Alţii sunt exploataţi de muzică. Singura ce rămâne însă este MUZICA. În spatele căreia va sta întotdeauna doar bucuria sau durerea. Sub toate formele ei… Niciodată îndiferenţa…

Vedeţi, până şi să explici e aproape imposibil! Dar să trăieşti aşa ceva? Eh, să judeci e mult mai uşor…

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Muzichie, Pe gânduri, Sare... amară și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Artistul, aurul şi… geologii

  1. Lora zice:

    Sunteti putini atotstiutori si atoatesimtitori pe lume. Ce sa mai spun! Unu’ blaj e unitatea de masura a intelegerii, ne ajuta pe noi prostii sa mai intelegem cate una alta.
    Vezi, cu greu se poate uita un barfitor antipatic, de asta am venit.

    • marinelblaj zice:

      Oh, în trecere pe aici, Lora/Katia? Şi tot cu supărarea-n traistă? Nu „trage” greu?
      Am dat drumul de la „spam” acestui comentariu al tău cu speranţa că îl vei reciti.
      Îmi pare rău că îţi sunt într-atât de antipatic, nu înţeleg de ce neapărat şi bârfitor, mă miră că nu ai sesizat că eu puneam întrebări, nu dădeam verdicte şi nu văd de ce ar trebui cineva să se considere „prost” dacă nu înţelege ceva. În ce mă priveşte pe mine, întotdeauna vor fi mai multe lucrurile pe care nu le înţeleg decât cele pe care le înţeleg, şi totuşi nu mă consider un… prost…
      În fine, dacă numai pentru asta ai venit, dacă te vei exprima civilizat este în regulă, chiar dacă vei critica… Numai să ai grijă; în doze prea mari veninul e… oarecum dăunător!

      • Lora zice:

        Ce e supararea? Nimic in comparatie cu surghiunul… MODERAT

      • marinelblaj zice:

        Doamnă, am dat, parţial, drumul acestui ULTIM comentariu. Motivul?
        Sunt unii oameni care nu îşi pot defini suficient de clar iubirea, dar ştiu foarte bine ce este ura… Sper că am fost suficient de succint ca să înţelegeţi. Puteţi să mă urâţi în continuare, dar la dumneavoastră acasă, nu aici…
        Şi pentru că, da, sunt proprietarul acestui blog… ADIO!

  2. Strong Independent Woman zice:

    Stiu ca aparent nu are legatura cu textul, dar „gustul” cu care am ramas dupa ce am citit si articolul si comentariile ma indeamna sa ma intreb… ce facem daca Dumnezeu ne spulbera dintr-o data idolii? Fie ca avem ca idol un copil – care, iaca, poate muri si noi nu ne putem opri din lucru pentru ca sa jelim – fie ca ramanem fara alti idoli? Daca tot ceea ce ai pui pe un altar gresit… nu apasa prea greu povara idolului? Ce pret suntem capabili sa platim ca sa ne pastram idolii – o casnicie? o viata? sanatatea mentala?…
    Trist e ca raspunsul e in fata noastra si nu il vedem.
    Nu ma pot abtine sa nu ma intreb din nou ce idoli am eu in viata mea. Poate imi iubesc prea mult „muzica” meseriei…

  3. emanuel zice:

    cristi minculescu m-a dezamagit cu aparitia la emisiunea aia retarda si anume vocea romaniei de pe postul ala de doi lei si anume pro tv, adica pentru o televiziune care te imbecilizeaza.
    de fapt a fost realmente un soc ptr mine. cum adica sa fie la emisiunea aia?

    • marinelblaj zice:

      Emil, m-ai uns la inimă cu etichetele acelea referitoare la emisiune şi post tv! Apropo, bine ai revenit!
      Nu eşti singurul dezamăgit…

    • L.I. zice:

      vocea romaniei este o emisiune retarda??? daca ai scrie tu poezii asa de bine cum canta unii din concurenti, ar fi bine. sau retard, daca e sa ne laum dupa tine. da` bine ca l-ai uns pa marinel la corason. socatilor! : ))
      cat despre CM, asta nu s-o retras ca sa se relanseze, ci sa se hodineasca, ca i-o fost dastul. atunci s-a relansa el, cand m-oi lansa io in cosmos. : ))

      • marinelblaj zice:

        L.I., îţi pot înţelege supărarea, dar nu înţeleg de ce jignirile! Să ştii că, dacă e să mă întrebi pe mine, aş prefera oricând o poezie scrisă de Emil unei piese de la acea emisiune, fiindcă prefer trăirile autentice în locul imitaţiilor. Ca să nu mai vorbim de ceea ce se întâmplă în general în acea emisiune pe care, cu tot regretul, am putut-o urmări doar pe durata unui episod şi jumătate. Nu spun că nu sunt şi talente acolo, dar forma sub care se petrec lucrurile e de o ieftinătate specificat acelui p(r)ost de televiziune!
        Cât despre Minculescu, nu înţeleg de unde ai tras tu concluzia că se vorbeşte despre relansare! Eu scriam despre încercarea unui nou proiect muzical, ceea ce e cu totul altceva. Iar cât priveşte lansarea ta în cosmos… „nu spune hop până nu sari şanţul”! Deocamdata, cu jignirea asta ai sărit… calul 😀
        Apropo, vezi ce scria mai sus SIW despre idoli!
        Semnat,
        Şocatul 😀

      • L.I. zice:

        deci n-am vrut sa jignesc, sorry ca s-a simtit cineva jignit, n-are de ce. in fine… mie imi place sa vad oameni cu talent cantand… nu-mi dau seama ce se intampla in general in acea emisiune, sau nu ma intereseaza sa mi dau seama, afara de unele comentarii la nelocul lor ale lui brenciu, mie mi se pare ok emisiunea. o urmaresc, adicatelea e deschis tv ul si eu prin casa, cand sunt acasa. daca nu mi s, nu ma grabesc s ajung s o prind, vezi.
        de CM cu relansarea am citit altundeva… parca la Marius Cruceru pe site, daca nu ma insel.

      • marinelblaj zice:

        Dacă n-ai vrut… e ok. Iar plăcerile noastre, la fel cu ne-plăcerile, sunt subiective. Nimeni nu s-a supărat că ţie îţi place emisiunea, aşa că mi s-a părut nepotrivit să te superi că nouă nu ne place. Ştii, e o vorbă… „gusturile (şi palmele :D) nu se discută” sau, în varianta latină „De gustibus non disputandum”, tradus în „cu Gusti nu stăm de vorbă”… 😀

      • L.I. zice:

        : ))))

Lasă un răspuns la emanuel Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.