Mi-am permis să împrumut titlul folosit de fratele Daniel Brânzei pentru volumele sale de amintiri, fiindcă nu am putut găsi un altul mai potrivit.
În 10 noiembrie se împlinesc 27 de ani de când s-a întâmplat… Am povestit aici…
Cineva mi-a făcut o surpriză de proporţii în acestea zile. Am primit un DVD cu câteva înregistrări…
Astăzi, fratele meu, Flavius, ar fi avut 41 de ani. A plecat la Domnul la 14 ani…
Mama mea Edidia, (Didi, cum îi spuneau toţi),ar fi împlinit 78 de ani. Avea 51 când a plecat cu fiul şi cu mama ei de mână să-L întâlnească pe Cel pe care L-au iubit, chiar până la moarte şi dincolo de ea…
Bunica, “buni” pentru noi, avea 70 de ani atunci…
În zile în care se vorbeşte atât de mult despre credinţă, în zile în care teoria ia tot mai mult locul practicii, în zile în care simplitatea este catalogată fundamentalism şi conservatorism, când ne dăm unul altuia lecţii, poate că este nevoie să ne aducem aminte…
Este de apreciat îndrăzneala celor care au făcut această filmare în vremuri în care până şi posedarea unui aparat video era o problemă politică. Nu ştiu cine este acea persoană, dar îi mulţumesc mai mult decât o pot face cuvintele pentru că a făcut posibilă această întâlnire cu cei dragi ai mei, înaintea Marii Întâlniri…
Nu este muzica aceea cu care mi-am obişnuit cititorii… Dar este, cel puţin pentru mine, muzică sfântă…
cetatea de piatră 
Deci nu pot sa cred ca e pe voci cantat… Mi-ai cam dat my mojo peste cap cu postarea asta… Pfff….
Îmi pare rău pentru „mojo-ul” tău, SIW, dar ai mei chiar că iubeau toţi muzica şi Îl iubeau şi pe Cel căruia i-o cântau, aşa că… nimic de mirare! Păcat că sunt fragmente…
In sensul ca mi-a trezit amintiri de parca ar fi fost ale mele. Foarte ciudat…
Pentru mine nu e ciudat… Aminitirile se împletesc uneori într-un spaţiu pe care noi nu-l cunoaştem. Încă…
Da, e interesant cum devin amintirile comune, chiar dacă evenimentele s-au întâmplat la mai mare sau mai mică distanță în timp și spațiu. Reciteam azi comentariile de la o postare mai veche de pe blogul meu, iar cititorii s-au regăsit în întâmplarea relatată în acea postare. E ciudat cum se întâlnesc cel ce scrie cu cel ce citește în aceeași gară a amintirilor!!!
E mișcătoare înregistrarea! Frumoasă slujire din partea celor ce ți-au pus la dispoziție DVD-ul!
Adama, întotdeauna am susţinut că numai de noi depinde dacă amintirile devin trecut. Deşi, iată, se poate ca trecutul să devină foarte uşor prezent. De aceea şi scriam despre un spaţiu pe care noi nu-l cunoaştem… Pentru mine aşa a fost când am primit acest DVD. Într-adevăr, trimiterea lui a fost un gest care trece dincolo de simplele emoţii! Fie ca Domnul să-i răsplătească!
Pe când mami era mai sănătoasă și se putea deplasa, mergea pe la bisericile de la țară și recita poezii. Luuuungi… 🙂 Mă gândeam – după ce am citit bucuria surprizei tale – cum ar fi să aflu și eu că există vreo filmare cu ea… Până și gândul acestei posibilități îmi dă fiori! Oricum, amintirea vocii ei, repetând poeziile prin casă, în timp ce făcea mâncare sau spăla vase, e un fel de prezent etern.
Bine zis, Adama, „prezent etern”! Nici eu n-am ştiut că ar putea exista o asemenea filmare, aşa că… nu se ştie niciodată! M-aş bucura să ai şi tu parte de o asemenea surpriză…
Multumesc pt postare.Intr-adevar,muzica sfanta…
Mă bucur. Pentru EI !
Foarte emotionanta postarea,am avut lacrimi in coltul ochilor .Cred ca esti tare bucuros ca ai primit aceasta surpriza.Domnul sa te binecuvinteze.
Mulţumesc, Mira. Fii binecuvântată şi tu! Cum să nu fiu bucuros?
ii cunosti pe cei care canta in filmare?
Cred că da, L.I.! Cum să nu-mi cunosc fratele, mama şi bunica?
Pingback: Din nou, muzică… e sâmbătă! | cetatea de piatră
Pingback: Amitiri cu sfinții lui Marinel Blaj | B a r z i l a i – e n – D a n