„Lepădaţi, dar, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire; şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul. Apropiaţi-vă de El, Piatra vie lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1 Petru 2:1-5) 
Teoretic pare uşor de împlinit ceea ce spune Petru. Teoretic, fiindcă practic…
Ne încurcă mai ales acel „orice”…
Avem de foarte multe ori impresia că dacă învelim în cuvinte frumoase atitudinea noastră faţă de ceilalţi am rezolvat problema, uitând că Domnul nu se uită niciodată la buzele noastre, ci la inima care trimite acolo cuvinte…
Şi, „perseverând” în această înşelare de sine, credem că suntem „zidiţi”…
Poate ar trebui să ne mai gândim din când în când că „zidirea” noastră de acest fel are mai degrabă „aerul” zidirii la un popor care a născut legenda meşterului Manole, în care orice sacrificare a altuia e justificată în vederea păstrării propriei imagini!
cetatea de piatră 