Fără happy, dar cu end…


Vă mai amintiţi?

Cronicarii (chiar şi cei de circumstanţă) ştiu că nu trebuie să fie subiectivi. Şi totuşi, sunt… O poveste ar trebui să aibă un sfârşit. Chiar dacă el nu-i întotdeauna… happy! Şi uite că, în povestea noastră avem şi un end şi… n-avem nici… happy!

M-am gândit mult în zilele acestea la Orgoliu Necontrolat şi la Rutina Mulţumită… Despre Orgoliu, veşti nu prea bune… Despre Rutina… şi mai rău…

Când Orgoliul se întâlneşte cu ambiţia, şi când ambiţia uită unde a fost ultima „scrijelitură” pe tocul uşii, ca să-i măsoare creşterea, rezultatul nu poate fi decât… datul cu capul de pragul de sus. Sau nu? Să fie doar împiedicarea de cel de jos? Oricum, finalul nu poate fi decât un Orgoliu… tăvălit şi cu ambiţia tumefiată rău. Cucuiele pot fi amintiri? Dacă da, poate n-ar strica un album. De aducere aminte. Şi de învăţătură. De minte. Orgoliu nu e rău. Nu întotdeauna. Şi mai ales dacă e bine strunit. Adică exact invers. Controlat. În fond, nu e vorba de o schimbare de nume. Mai mult de nărav.

Se spune că măgăruşul, când e scos prima oară, primăvara, la câmp, atras de verdele crud, se repede direct în lotul cu măcriş. E singura dată în viaţa lui când intră acolo. Orgoliu nu e măgăruş. Dar nici nu ştie povestea asta despre măgăruş. Poate că dacă ar fi ştiut-o ar fi găsit mai potrivit să stea priponit. În curtea lui. Atâta câtă e. Fiindcă e suficent de lucru în orice curte… Cât de mică ar fi ea…

M-aş bucura să pot continua curând povestea. Care să fie fără end, dar neapărat happy!

Cât despre Rutina Mulţumită… Eh, când Rutina e mulţumită la ce te poţi aştepta? La un soi de… moţăială pe bancul de lucru. Care chiar începe să semene tot mai mult cu un… banc. Moţăiala, evident… Şi încă unul nu foarte reuşit. De care nu mai râde nimeni… Dimpotrivă.

Nu ştiu ce-o fi fost în capul celui care a spus că „somnul naşte…” Nici vorbă! Se şi moare în somn; de unde naştere? Că naşterile duc la creştere demografică măcar. N-a fost cazul. Oricum, după divorţul de Orgoliu Necontrolat, mulţi dintre copii au ales altă cale. Nu toţi pe cea a pribegiei. Unii au ales-o pe cea a haiduciei. Că-i mai interesantă şi mai palpitantă! Şi are şi… charismă…

Şi în timp ce Rutina dormea Mulţumită, prin uşa uitată întredeschisă la plecarea Orgoliului Necontrolat, s-au strecurat încet, încet, copiii… Spre alte zări, aparent mai bune. Aparent…

Eh, dar nu toţi copiii sunt la fel! Unii sunt mai năbădăioşi. Fac gălăgie. Şi, când e gălăgie, adio moţăială…

Trezită brusc din somn, Rutina Mulţumită s-a speriat de ce i-au văzut ochii. Sau mai degrabă de ce nu i-au văzut. Fiindcă se cam împuţinaseră copiii. Din cauza spaimei, Rutina a făcut un pas înapoi. Mă rog, ea susţine că înainte. Chestie de viziune. A vizuinii, vorba lui Sorescu… Da, un pas înapoi. Unul mic pentru om, unul mare pentru omenire. Omenire în sensul lui „l’etat c’est moi”, poate… Oricum, mic sau mare, tot aia e. Pas… Ca la cărţi… Adică… lasă-l pe altul…

De unde să ştie Rutina Mulţumită că uneori e suficient un mic pas, fie el şi înapoi, ca să te trezeşti dincolo de uşă? Sau ştia şi asta a dorit? În fond, cine poate spune dacă plecarea celui cu „pasul mic pentru om…” a fost o decolare spre Lună, sau o evadare de pe Pământ. De fapt, şi evadările sunt tot un fel de plecări…

Ce poţi să spui la finalul unei poveşti? Mai ales când ea e tristă… Tristă nu pentru că a ajuns la end, ci pentru că putea fi… happy.
Mai ales că atât Rutina Mulţumită, cât şi Orgoliu Necontrolat sunt protagoniştii a ceea ce putea fi… o poveste happy şi fără end!

Epilog: N-am pomenit nimic despre copiii părăsiţi. Pe rând, de cei doi… Nu trebuie să le plângem de milă. Se vor întoarce şi „haiducii” şi „rătăciţii”… Nici vorbă să fie orfani. De ei are grijă Tatăl!

Anunțuri

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Biserica, Disperări, Pe gânduri, Reluări, Sare... amară, Trecător prin lume, Zidul plângerii, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Fără happy, dar cu end…

  1. Pingback: Trei, Doamne… | cetatea de piatră

  2. gh.iulian zice:

    mereu optimist… 🙂

  3. Pingback: Poveşti de adormit copiii şi… de trezit oamenii mari | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s