A gândi gândire…

„Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând. Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:7-9)

Ceea ce l-a deosebit de la creaţie pe om de animale a fost capacitatea de a gândi (mă rog, având în vedere ceea ce am văzut la unul dintre câinii pe care i-am avut şi la câţiva oameni cu care am avut de-a face aş fi putut să mă îndoiesc…)

Suntem cu toţii, cei care am ales înfierea de către Tatăl, hotărâţi să facem tot ce ţine de noi ca să petrecem veşnicia cu El.
Până acolo e însă de străbătut o cale. Şi, ca orice drum, şi acesta trebuie gândit. Pentru aceasta e însă nevoie să ne însuşim gândul Celui care a plănuit şi cunoaşte calea într-acolo. Iar pentru aceasta trebuie făcut loc în minte…

Adică „omul nelegiuit să se lase de gândurile lui”…