„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:30-32)
Citeam undeva că Dumnezeu nu este interesat de viaţa ta spirituală, ci de toată viaţa ta! Un truism, în fond, dar unul necesar…
A nu gândi aşa, a nu accepta acest lucru este totuna cu a încerca să-L împiedici pe Dumnezeu să se „amestece” în unele domenii ale vieţii tale.
Un fel de pretenţie la… „respectarea intimităţii”. Ca şi când acel „orice” ar putea să se refere doar la spiritualitatea ta.
Aberaţia formulei „orice… dar asta nu!”, în urma căreia e drept să te întrebi ce o fi însemnând în mintea unora, de fapt, ORICE!
cetatea de piatră 