O fi de râs sau de plâns?

Am primit-o de la un prieten… Am râs şi nu prea…

„Am fost director la o mare intreprindere socialistă. Cafeaua de dimineaţă era pregătită de o secretară tânără şi frumoasă, mergeam la servici cu Dacia neagră. Odată am fost întrebat dacă fabrica nu contribuie cu 10 mii de lei pentru înmormântarea unui tovarăş din Comitetul Central. Am spus că folosind atâţia bani aş înmormânta întregul Comitet. Din acel moment am devenit director la o intreprindere mai mică. Acum, cafeaua zilnică era pregătită de o secretară mai în vârstă, la servici mergeam cu furgoneta fabricii. Odată am fost apostrofat că nu am fost la ultima şedinţă de partid.  Am răspuns că dacă aş fi ştiut că e ultima m-aş fi dus sigur. Din acel moment am lucrat ca maistru. La servici mergeam cu Dacia proprie şi eu îmi făceam cafeaua de dimineaţă. În atelier aveam pe perete poza lui Ceausescu si a Lolobrigidei. Odată m-au întrebat de ce nu dau jos poza „curvei” de pe perete? Am luat poza lui Ceauşescu. Din acel moment am lucrat zilier la săpat şanţuri. Mergeam la lucru cu bicicleta şi îmi aduceam cafeaua de acasă în termos. Odată, în timp ce săpam un şanţ, au venit şi mi-au spus să-mi ascund bicicleta deoarece va trece pe acolo o delegaţie de partid de la Bucureşti Am răspuns să nu-şi facă probleme deoarece bicicleta este închisă cu un lacăt…….din acel moment am rămas fara lucru. O vreme am fost şomer, până la schimbarea orânduirii. M-am reabilitat, am intrat în politică, am intrat în partid. Cafeaua îmi este servita de o secretară tânără şi frumoasă, la servici merg cu un Audi A6, cu şofer personal. În rest… îmi ţin gura şi din când în când ridic mâna să votez”.