„Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea” (Proverbe 9:10)
Despre frică (1)
Ani de zile ni s-a inoculat în şcoală ideea unui popor român viteaz, neînfricat şi totuşi blând… N-aş vrea să fiu acuzat de lipsă de patriotism, dar trecerea timpului mi-a infirmat aceste idei. Se pare că românii sunt viteji doar când „le ajunge cuţitul la os”, neînfricaţi doar când nu înţeleg ce este frica şi blânzi mai degrabă în sensul cuvântului care începe tot cu… bl…
Ca şi copii ai lui Dumnezeu noi trebuie să fim altfel. Altfel de români… Suntem?
Ne este frică şi nouă de ziua de mâine, de guvernele care ne conduc, de fenomenele dezlănţuite ale naturii, de evolutiile lumii politice şi de toate cele de care se tem românii astăzi? Dacă da, atunci nu cu frica avem noi o problemă, ci cu credinţa!
Andrei Pleşu spunea: “O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea noastră: frica de Dumnezeu, în care trăiau, nu de mult, înaintaşii noştri. Iar când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari, invadează scena în devălmăşie”.
Ceea ce ar trebui să nu uităm noi este că „Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă” (Proverbe 8:13).
Asta dacă vrem să-i ajutăm pe cei de lângă noi cu adevărat să-şi elimine inutilele frici, „mici şi mari”…
cetatea de piatră 