E vacanţă… Pentru unii dintre noi… Aşa că…
Dacă tot vorbim de ceva vreme pe acest blog despre muzica progresivă (mă rog, mai mult Emil şi cu mine) şi pentru că tot am pomenit ieri în dialogul dintre noi despre aceasta, cred că ar fi potrivit să aruncăm o privire spre una dintre trupele care au fost pionieri într-ale progresivului: YES.
Eu am făcut cunoştinţă cu muzica lor prin anii 70 – 71, cam pe când lui Jon Anderson şi lui Chris Squire li se alătura genialul Rick Wakeman. Şi, apropo de Wakeman, cum pe la instrumentul lui (keyboards) s-au perindat cei mai mulţi instrumentişi, mie mi-a rămas în memorie ca fiind poate cel mai bun „înlocuitor” al lui Wakeman rusul Igor Khoroshev, un excelent instrumentist care a lucrat, printre alţii, şi cu Benjamin Orr (The Cars) şi Emmerson, Lake & Palmer.
Aş menţiona extraordinara seriozitate şi profesionalismul „bătrânului” chitarist Steve Howe. Omul acesta m-a fascinat întotdeauna. Ca un ceasornic şi totuşi atât de uman… Dar cel mai mult m-a fascinat „bucătăria” YES. Locul în care s-au născut piese care au definit mai târziu cam tot ceea ce s-a întâmplat în muzica progresivă…
Mi-a fost greu să aleg o piesă anume pentru azi. Drept pentru care… am ales două!
And You And I – YES
cetatea de piatră 
…cind ascult muzica unor formatii precum Yes, Le orme, Genesis in era peter gabriel, Emerson, Lake and Palmer ma gindesc la compozitori de genul Bach, Beethoven, insa cind ascult Jethro Tull, Pink Floyd, Deep Purple, Led Zeppellin, gindul imi fuge la complexitatea tumultoasa a unui richard wagner, la alban berg. asta ca sa vorbim in termeni clasici!
Pingback: O sâmbătă scurtă dar… cu muzică. De calitate! | cetatea de piatră