Ce-i de făcut?


Nu cred că mai este nevoie să atragem atenţia că lucrurile care se întâmplă în aceste zile în România sunt lucruri care ne afectează şi care ne vor afecta. Pe unii în rău (marea majoritate!), pe alţii în bine (poate vă e greu să credeţi, dar nu sunt chiar aşa de puţini nici aceştia!). Cei care sunt preocupaţi şi nu sunt… prea ocupaţi în aceste zile sunt, evident, la curent cu evoluţia evenimentelor. Ca de obicei, dramatismul constă în faptul că, din nou, ţara e împărţită. În „pro”, „contra”, „pro-contra” şi „contra-pro”. A! Şi mai sunt şi indiferenţii… Totuşi, cei ce încă mai gândesc în ţara asta ăşi pun din ce în ce mai mult întrebarea CE E DE FĂCUT?
Într-un dialog pe un alt blog, un interlocutor îmi recomanda vizionarea unui material video legat de această întrebare. L-am vizionat. Fără a mă referi concret la acest material (vă las această oportunitate) am avut câteva gânduri:

1. Este limpede pentru oricine că până nu se schimbă mentalitatea majorităţii poporului acesta (încă!) lipsit de cultură politică nu prea există şanse să se schimbe ceva în această ţară. Ce-i de făcut în acest sens?

2. A încerca schimbarea mentalităţii unui cât mai mare segment de populaţie presupune un interval de timp. Şi de oameni dispuşi să se înhame la aşa ceva. Cei mai mulţi oameni nu citesc bloguri. Ziarele şi televiziunile sunt controlate de alţii. Ce-i de făcut?

3. E, de asemenea, limpede, că acţiunile practice necesare unui proces de „trezire” a oamenilor presupune eforturi materiale. Există oameni care dispun de posibilitatea de a investi în aşa ceva fără a avea pretenţii „nesănătoase”? Ce-i de făcut?

Gânduri sunt mult mai multe. Nu vreau însă să influenţez. Deci…

CHIAR AŞA… CE-I DE FĂCUT?

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Disperări, Mioritice, Pe gânduri, Politichie, Sare... amară, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

49 de răspunsuri la Ce-i de făcut?

  1. emanuel zice:

    primul lucru care s-ar putea face e sa se introduca un curs obligatoriu de cultura politica, iar acest curs trebuie sa contina studiul responsabil al programelor partidelor politice, al realizarilor lor reale, al mecanismului campaniilor electorale, al ideilor politice contemporane etc. si in functie de acest curs sa iti poti exercita dreptul de a vota sau nu. promovarea acestui curs presupune un vot responsabil in timp real. nepromovarea cursului atrage cu sine imposibilitatea de a vota la acele alegeri, asadar ar fi o imposibilitate temporara. ideea cursului e sa votezi in cunostinta de cauza. si nu se doreste altceva, adica nu se doreste o dictatura, asta ca sa fie cit se poate de clar.

    • marinelblaj zice:

      Pe vremea tinereţii mele existau ore de „Educaţie civică”. Doar că aveau un fond cât se poate de comunist.Ceva de genul acesta să fie, fără nuanţa comunistă? Cine să fie educatorii? Vezi, Emil, nu e chiar aşa de uşor!

  2. emanuel zice:

    de fapt daca stau bine si ma gindesc chiar nu-i nimic de facut.
    intreaga istorie reala a poporului roman si nu cea din manualele comuniste arata clar ca nu e nimic de facut. suntem pierduti. romanii n-au invatat nimic. recomand reimprospatarea acestor adevaruri crude cu lecturi din genialul caragiale.
    si ce e mai trist in toata povestea asta e ca au murit multi intelectuali in puscariile comuniste si au murit degeaba, la fel si crestinii, tot degeaba au murit.
    pentru ca in esenta nu s-a schimbat mai nimic.
    nimic. avem libertate veti spune, dar uitati-va singuri cu ce pret.

  3. emanuel zice:

    de fapt m-am gindit si mai bine: voi vorbi doar despre alergare.
    participind an de an la competitiile de anduranta montana si la cele de sosea: maraton, ultramaraton, am descoperit o Romanie mai mica, un fel de insula cu oameni normali, familisti convinsi, oameni care stiu sa se bucure de viata in loc sa guste piine si circ la masa smekerilor zilei aka oamenii politici de azi, se duc in natura pentru a alerga pentru a celebra viata pusa in noi de Creator, in natura pe care tot smekerii zilei o taie in prostie. ei, bine as vrea sa vorbesc despre aceasta Romanie mica atit occidentala si normala.
    as vrea sa vorbesc despre Caballo Blanco care a initiat din dragoste pentru un trib de indieni tarahumara pe cale de disparitie, a initiat un ultramaraton prin care a incercat un armistitiu intre lumea materialista de afara si lumea acestor indieni atit de pasnici si iubitori, dar excelenti alergatori de anduranta, ei fiind capabila sa acopere o distanta de 150 km intr-o singura zi si asta in munti si canioane.
    as vrea sa vorbesc despre Cristian Chiurlea un domn deosebit la 73 de ani care alearga in concursurile de anduranta, un om credincios, minunat care stie ca batrinetea e altfel cind o traiesti in alergare si scoate timpi buni la competitii
    as vrea sa vorbesc despre Lucian Clinciu un om al muntelui care a initiat din banii lui primul maraton montan din tara: Maratonul Piatra Craiului cu startul din Zarnesti, prima editie fiind in 2006.
    si lista e lunga. oameni dintr-o Romanie mica dar mare.
    cealalta Romanie e a sedentarilor si a oamenilor politici unde piine si circul sunt importante, unde burtile mari si nesatule inghesuie un creier tot mai mic si o inima tot mai subreda. uitati de Romania asta si cautati Romania mai mica a oamenilor care chiar conteaza!!!!

  4. Katia zice:

    („alt blog”?!?? Alt blog? Asa simplu, „alt blog”? The blog! Ati vazut de cate ori s-a intrat pe acel blog? Nu prea se mai organizeaza concursuri in blogosfera acum, nu se mai dau premii, dar un „Blog de blog” tot i-as oferi.)

    Sa recapitulam:
    – pe la 3 jumate pm, Emanuel propune o idee mareata: obligativitatea seminariilor politice pentru cei cu varsta de peste 18 ani. Daca filmele horror sunt pe intelesul lor, nu vad de ce nu ar fi si niste cursuri politice la fel de bine primite.
    – pe la 4 si 20 cazu. Daca la primul comment ne sugera un inceput al ideii de cultura politica in randurile masei, ceva care sa ne asigure un strict necesar in materie de civilizatie si cultura politica, sa putem ajunge si noi chiar si cu o mare intarziere la un nivel de baza in ce priveste conduita civica politica, m-as fi asteptat ca la al doilea comentariu sa-si duca ideea mai departe, sa racoleze adepti, si eu de pe marginuta (sau nu) sa am senzatia ca am si inceput sa traiesc deja la nivelul propus. Dar nu. Emanuel e in picaj. Dupa citirea acelui comment, nimeni nu mai poate avea speranta intr-o recuperare a lui.
    – la doua ore mai tarziu, cauta insula si i se preda cu totul ei, anathematizand Romania cea dodoloata.

    Nu mai inteleg nimic. Parca am zis ca emotia si ideea exista de dragul faptei. Asa se face revolutie? Cu un comentariu pe care il scriem in doua minute si dupa care ne odihnim auto-admirativ toata viata?

    MODERAAAAAAAAAAAAAAAAAT! (by me)

  5. Katia zice:

    Vai de mine! Sper ca stiti de gluma.

  6. emanuel zice:

    katia, prin al doilea comentariu mi-am dat seama ca primul comentariu e o utopie , iar prin al treilea am incercat sa arat ca totusi dincolo de dezamagire e insula numita pe drept Romania, doar ca e mai mica si mai concentrata in calitate.
    ce-i de facut? traieste cit poti de bine in asa fel incit sa nu mori de inima rea si sa nu regreti in ultimele clipe de viata ca te-ai nascut in tara asta. cred ca in final asta e de facut, restul e (nu tacere) ci mizerie politica.

  7. L.I. zice:

    cum zicea si emanuel, nu e de facut nimic. natia asta e…

    • marinelblaj zice:

      Fraţilor, chiar numai defetişti în Cetatea de piatră? Şi eu care credeam că voi face „o infuzie” de optimism. Sau măcar… „perfuzie”! 😦

      • gh80iulian zice:

        pai, iote ca pe mine numa ce mo lovit un car de optimism.pai cu asa un presedinte , ca o floare ,cum sa nu fii optimist.
        (f.important:romani ,dormiti cu geamurile deschise!)

      • marinelblaj zice:

        Iulian, la canicula asta doar nu credeai că dorm cu geamurile închise! Dar, stai, nu te grabi, că deocamdată e interimar! Sper ca aşa să şi termine!
        Eh, uite că şi eu sunt optimist! 😀

      • gh.iulian(l'exateo) zice:

        …”o tara trista…plina de umor!”…

      • gh80iulian zice:

        m-o
        lovit

      • marinelblaj zice:

        Lasă, Iulian, că te-am înţeles şi nu am crezut că nu ştii cum se scrie corect! 😀

  8. perseus zice:

    Cred ca nimeni nu a urmarit prezentarea postata aici. Poate ca inceputul este usor anevoios, insa mesajul merita atentie.
    Imi place foarte mult simtamantul pe care il transmite E.C, cel al implicarii oricand, oriunde pentru a schimba ceva. Sa nu faci niciodata nimic in dorul existentei efemere.
    Intrebarea se pune: Sa facem din necesitate ori pentru ca niciun bine pe care pot sa-l fac nu merita lasat neindeplinit?
    Exista o a III-a atitudine?

  9. L.I. zice:

    pot sa spun ca ma bucur c-o fost suspendat base? 😀

    • gh.iulian(l'exateo) zice:

      pai cred ca da.si eu ma bucur;ma bucur cand unia ca el „ii fuge pamantul de sub piciore”,cu tot cu scaun;si asta nu pt. ca imi place sa ma bucur de raul altuia ,ci pt. ca e imbucuator sa vezi ca unul culege ce a semanat…problema e ca ma tem ca :”foie verde de dudau,o sa fie si mai…bine!”

    • marinelblaj zice:

      Poţi să spui ce vrei, L.I. , dacă o spui frumos! Problema e cum zice Iulian… 😦

      • L.I. zice:

        da. nu stiu daca va fi mai bine, eu sper, dar pt asta trebuie incercat. iar ca sa votezi inca o data pdl dupa 8 ani de guvernare proasta, eu zic ca trebuie sa-ti lipseasca ceva doaga.

  10. L.I. zice:

    bai, deci mie mi-e frica, ca dejteptii ajtia de romani voteaza cu base la referendum. cica sa votam anti plagiatori. ce minte?!! 😦

  11. marinelblaj zice:

    Problema mea, L.I., e că nu-mi umblă mintea cum am putea scăpa de TOATĂ clasa politică actuală. Suntem, din nou, în faţa opţiunii alegerii „răului” cel mai mic. Ce-a ajuns să ofere ţara asta oamenilor!!!!

    • L.I. zice:

      o ajuns ce-or ales. nu mare mi-o fi mirarea de-or alege tot asa.

    • gh.iulian(l'exateo) zice:

      pai,mare parte a solutiei ar fi tocmai ce facem noi aici;folosirea libertatii pe care (inca) o ofera internetul… .va recomand,daca aveti timp sa studiai nittel fenomenul „movimento 5 stele” din italia-e o mica oaza de speranta normalitate(cit de cit)

      • marinelblaj zice:

        Da, cunosc mişcarea, Iulian, dar uite că noi, românii, am reuşit să pervertim şi ideea de mişcare civică! E suficient să urmăreşti imposibilitatea intelectualităţii de a se coagula în jurul unei adevărate mişcări civice (mai ales în condiţiile în care până şi preşedintele declară că nu dă doi bani pe intelectuali şi a reuşit să-i invrăjbească), confiscare ideii de mişcare civică de către „ungureni” (care sunt, evident, o aripă a PDL-ului, deci tot din politica deja compromisă), de către „Noua republică” (născută ca o mişcare de independenţă dar căreia i se vede deja evident „cordonul ombilical”, respectiv o simplă anexă a aceluiaşi PDL). Ar trebui o lege a lustraţiei cu valabilitate până în 2012, nu doar pentru cei de până în 1989! Altfel, e ca şi cum ai încerca să aperi o cetate introducând o mulţime de „cai troieni” în ea!

  12. marinelblaj zice:

    Deci… (că aşa-i românul de-o vreme încoace, concluziv înainte de a fi enunţiativ!) vom fi din nou în postura de a alege între minciuna lui „să trăiţi bine” şi minciuna doctoratului. Ce e caraghios e că amândouă minciunile sunt explicate de o… criză! prima, de o criză economică, a doua de o criză de conştiinţă. Nu spuneam eu bine, undeva pe blogul ăsta că mie nu îmi e aşa de frică de criză, cât mi-e frică de crizaţi?

    • gh.iulian(l'exateo) zice:

      deci… cred ca exact asta e de facut:sa incetam sa mai jucam(complice)jocul asta de- a „alesul”intre tanda si manda…

  13. emanuel zice:

    basescu trebuia suspendat, nu el ne-a bagat in criza dar a avut grija sa ne adinceasca in ea pina peste gat. eu nu inteleg cum a putut fi romanul evanghelic pacalit de pojghita realitatii prezentate de capitanul de vas cind realitatea de profunzime arata clar valoarea politica si spirituala a acestui om de nimic. a taiat salarii, a marit tva-ul, a facut imprumuturi la fmi, cica sa acopere gaura la buget dar banii s-au dus spre bancile grecesti si campanii electorale si prea putin spre gaura din buget. cica a facut reforme. mai degraba banii din taierile salariale s-au dus in reamenajarea resedintei prezidentiale, spre bugetul serviciilor secrete (asta ce inseamna? daca nu un stat usor politienesc dictatorial), spre vizita din finlanda platita din banii nostri si tot asa.
    toata lumea s-a saturat de iliescu si psd si a mers pe mina lui constantinescu si asta s-a dovedit un esec lamentabil, a urmat basescu si iata rezultatul.
    oare nu basescu era ministrul transporturilor in perioada mineriadei???
    sincer prefer un profesor de istorie unui capitan de vas betiv, nepoliticos, rudimentar si cu un limbaj mizerabil. rusine intelectualilor romani care l-au votat pe basescu, n-au facut decit sa dovedeasca cit de batuti in cap sunt!!!

    • ioana zice:

      si care l-au votat dar si care-l vor vota acum la referendum. uita-te cati is! e incredibil! mi-e greu sa inteleg cum un om cu scaun la cap si scoala poate gandi asa deficient.

  14. emanuel zice:

    si un sfat pentru toti romanii evanghelici cu apucaturi/simpatii portocalii: inainte de a vota mai cititi si voi o carte de studii politice si economice sau mai cititi si voi ziare financiare, platforme electorale si votati cu cap, nu cu ura fata de ceva. ca e pacat sa influentati in rau si voi politica unei tari. sincer eu cred ca romanul e suficient de retard incit la referendum sa voteze la fel de aberant, in fond ciinele se intoarce si maninca unde a defecat. e o realitate super trista.

    • ioana zice:

      of! iar trebuie sa-ti dau dreptate. te doare mintea sa vezi ca romanii astia il vor vota pe base iar, pt ca ponta a plagiat. ponta e hot pt ca a plagiat, iar base e inger pt cat a furat ca-n codru cu ai lui. sa vezi ce-o facut in 8 ani de zile si sa-l revotezi, da, trebuie sa fi tare inteligent.

      • marinelblaj zice:

        Ioana sau…? Sitemeter-ul îmi spune ceva de genul…

      • L.I. zice:

        iti spune gresit. n-am avut chef sa ma loghez pe alt sit, si am ramas si aici acilea. 😉

      • L.I. zice:

        aici asa* : ))

      • marinelblaj zice:

        Mda, nu am stat sa folosesc toate datele de pe sitemeter ca sa fac o identificare exacta, dar imi spunea ca e o identitate care a mai fost folosita si, dupa formatul IP-ului intr-acolo m-a dus gandul prima oara. De aceea, desi numele Ioana era nou pe blog, nu i-am spus „bun venit” in „Cetatea de piatră”. N-aveţi idee ce bun e sitemeter-ul ăsta! Totul e să nu-ţi fie lene să te foloseşti de datele pe care ti le pune la dispoziţie! 😉

      • L.I. zice:

        ok. oricum eu n am obiceiul sa comentez cu mai multe identitati cum fac unii. 😉

      • marinelblaj zice:

        Stiu. L.I. sau eLioR. Doar două… 😀

      • L.I. zice:

        hahaha! mai era una inainte, insa adresa de email fiind aceeasi, nu se pune. asta ziceam.

    • marinelblaj zice:

      Dar rău te-ai enervat, Emil! Ca şi cum n-ai şti cum stă românul la capitolul cultură politică! De fapt, nu se spune că „dragostea trece prin stomac”?… unde se intersectează cu politica. De unde şi soluţia cu punga cu făină, ulei, zahar…

  15. emanuel zice:

    in timp ce mergeam vineri spre maratonul din apuseni, am dat pe radio pentru a urmari sedinta de suspendare a basescului. si la un moment dat s-au gasit vreo 2 pocaiti pdl-isti sa strige in sus si in jos cu versete din Biblie, ca basescul ar fi vreun martir al unei conspiratii necrestine. mi-a fost rusine ca sunt pocait din cauza acelui specimen pocait si politizat. cum sa folosesti Biblia intr-o afacere de bordel cum este politica??? mi-a sarit efectiv tandara!!! de cita naivitate poate da dovada acel specimen, care la rindul lui a mobilizat alte specimene pentru a se ruga pentru sarmanul basescu.????? acest lup moralist care a spus ca in mandatul lui nu va mai exista coruptie, iata ca cercetari europene arata clar ca procentul coruptiei in mandatul sau s-a dublat!!! era si normal: cind auzi un lup ca face morala sa te temi de ce e mai rau!
    Cristos n-a facut politica, de asta politica e apanajul dracului. si in momentul in care crestinismul a fost instaurat ca religie de stat in imperiul roman, miscare politica absolut geniala, crestinismul a murit!!! s-a paganizat oficial! uitati-va in jur!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.