Dragii mei,
Aşa cum promiteam într-un comentariu la o altă postare, vă propun ascultarea unei predici. Mă abţin să fac aprecieri pentru că însuşi faptul că o postez spune multe. Mă feresc să fac şi comentarii „a priori”. Am ţinut foarte mult ca această predică să apară aici, pentru că ea oferă răspunsuri la multe probleme discutate pe acest blog.
Pentru cei care doresc să înţeleagă la ce predică se face referire în aceasta, sugerez să citiţi AICI.
Îi mulţumesc în mod deosebit lui Dumnezeu pentru actualitatea mesajului (Doamne, câtă nevoie avea biserica noastră de acest mesaj! Şi nu doar ea!), fratelui Cruceru pentru bucuria reîntâlnirii şi pentru permisiunea de a posta acest mesaj. Sper să ne fie tuturor de folos!
Textul folosit a fost Efeseni 3:2-12:
2 (Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată faţă de voi.
3 Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta despre care v-am scris în puţine cuvinte.
4 Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos,
5 care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul.
6 Că, adică, Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea,
7 al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puterii Lui.
8 Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos
9 şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile;
10 pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
11 după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.
12 În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.
13 Vă rog iarăşi să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră.)
cetatea de piatră 
Intru totul de acord cu mesajul predicii.
Singura mea obiectie ar fi legata de tentativa de incorsetare a Duhului in cadrul cultului (baptist, in speta). Duhul e liber si de aceea e curat, e superior – nu poate fi inchis in porti de cult, calatoreste liber si ei nu stiu nimc despre asta, nu sunt intrebati si nu li se cere parerea, locuieste in suflet curat si ravnind dupa Adevar. Stiu ca stii.
De asemenea, pe undeva, in spatele dunei de nisip al Saharei in care ma aflu, nu contactul vizual cu Biserica imi lipseste intai, in faza asta mi-e inutil accentul apasat pus pe obligativitatea prezentei fizice intr-un locas numit ey-fantasto, Biserica. Trupurile noastre unul langa altul formeaza Biserica? Sau sufletele noastre unificate in Duh formeaza Biserica? Poti fi departe cu trupul si nu doar aproape, ci acelasi, una cu Biserica in suflet, traind in Duhul. Poti fi cu trupul in Biserica si sufletul sa fie intr-o continua haladuiala. Care celula intreaba de celula vecina daca o primeste langa ea pentru ca au de format impreuna un trup? Daca Duhul binevoieste sa te viziteze si in pustiu, cine e omul (pastorul) sa-I faca recomandari si sa-I indice locul potrivit unei vizite? Sa-I sugereze cui sa imparta iubiri la acelasi superlativ care Il caracterizeaza? Are Domnul oi care nu sunt din staulul acesta? Partasia cu Biserica a fost mereu o bucurie pentru mine, nu am traume de pe urma convorbirilor cu pastori. Dar as fi putut avea, daca voiam.
„Critici la adresa Bisericii” e posibil sa aduca insusi „popa” daca afla ca a fost denumit usor depreciativ prin „du-te la popa, cel mai bine e la popa, e mai simplu, e mai clar… nu te chinui zi de zi cu partasia cu Domnul”; ca si cum popa e hat inferior protestantului, stie el protestantul de ce si daca va considera necesar il va informa si pe popa in ce anume consta inferioritatea asta; popa ca simbol al destinatiei celor mai slabi in credinta. Multumim, dar stiu preoti care l-ar putea determina sa-si faca harakiri pentru vorba asta. In fine, nu as vrea sa acord o greutate chiar atat de mare unei vorbe pe care in anumite conditii, si-ar retrage-o si singur, cert.
Fiecare apartinator convins al unui cult, afiseaza cu mare convingere aroganta detinatorului de Adevar absolut, in timp ce pentru el personal cultul e mai presus de Adevar. Te pot arunca in mare deruta. Mare noroc sa avem si noi Biblia la indemana, si nu numai pe cea protestanta, dar si pe cea ortodoxa. Iaca asa, noi cei mai dinafara, ajungem mai intelegatori si mai ingaduitori cu reprezentantii altor culte si cu cei care nu sunt adepti ai denominatiunii noastre.
De ce nu-si fac baptistii semnul crucii?
Katia, spuneam că mă voi abţine să fac comentarii (deocamdată). Dar promit să răspund, în măsura înţelegerii mele, la toate observaţiile făcute. Aş vrea însă să las la îndemâna tuturor ascultarea întâi a predicii, fiindcă sunt conştient că orice comentariu pe care l-aş face ar putea influenţa percepţia ascultătorului. De aceea m+am şi limitat la o introducere atât de succintă.
Totuşi, la întrebarea din final am să-ţi răspund cu o altă întrebare, pe care o vei considera probabil rudimentară, dar care a fost pusă de un frate în vârstă, un om simplu: „dacă Domnul Isus ar fi venit în lume în zilele noastre şi oamenii ar fi ales ca mijloc de execuţie o mitralieră, ce semn şi-ar fi făcut oamenii?”
Al parasutei semn sau al vestei antiglont. Deci?
Asta e o simpla barbologie. Uite ca Domnul Isus nu a venit in lume in zilele noastre si a venit atunci? Noroc? Ghinion? Intamplator? A stat zarul pe partea cu cele patru puncte cardinale dupa ce s-a invartit de sapte ori ca nebunul? Nu ciugulesc si nu gust argumentarile astea ieftinioare. Ortodocsii (nu stiu, poate si catolicii) au acest semn, semnul crucii si pentru ei e sfant.
De ce protestantii fac o diferenta atat de mare si nu doar ca nu au adoptat semnul crucii, dar mai fac si glume pe seama lui? (vezi intrebarea cu substrat ilariant a fratelui pomenit mai sus)
Eh, nu-i chiar barbologie (de la barbă? 😀 ). Eu nu fac glume, dar dacă vrei argumente, spune-mi, te rog, este crucea locul ruşinii ce i-a fost pregătită Domnului (Evrei 12:2)? De ce doar crucea şi nu şi coroana cu spini atunci, de ce nu ne autoflagelăm şi noi ca bieţii credincioşi din America de sud, cum rămâne cu „să nu-ţi faci…” din Exod 20:4. Să mai vorbim despre faptul că, în conformitate cu mulţi istorici, crucea romană avea de fapt forma literei T?
Răspunsul meu e totuşi mult mai simplu. Prefer să-L cinstesc pe Cel ce a murit pentru mine pe cruce decât să cinstesc obiectul pe care a murit El. Şi nu refuz semnul crucii pentru a mă diferenţia de cineva, ci pentru că nu consider potrivit convingerilor mele. Dacă pentru alţii este ceva sfânt… e alegerea lor.
I know! Asa si eu. De cate ori am incercat sa-mi fac cruce, am facut-o doar din… (era sa spun compasiune) stiu si eu? dorinta de a in cerca sa fiu ca ei, sa intru in pielea lor. Dar in viata mea nu am simtit un gest mai lipsit de continut, ca facutul meu de cruce! Pentru ca asa mi-a fost imprimata ideea, de mic copil, ca semnul crucii e ceva ca o inchinare la idoli. Nu pot sa-l cred si pace! Dar ei il cred foarte tare si pe langa unii dintre acestia, incep sa-mi pun problema necesitatii semnului crucii. E ritualic. E dovada de inchinare, cand e facut in serios si cu credinta, e un inceput al transformarii unui moment obisnuit intr-unul ceremonios, cu o expresie fizica. Noi ne rugam pe dinauntru, fara ca in exterior sa se vada neaparat ceva. Dar ei tin sa aduca la cunostinta tuturor privitorilor ca se roaga un moment sau doua. Nu pot sa nu am respect pentru asta.
katia, semnul crucii a aparut in comunitatile de crestini apartinatori in primele secole bisericilor de orientare ortodoxa si catolica care isi conturau atunci identitatea dogmatica si rituala. semnul crucii a fost un gest al omului obisnuit si ca orice cutuma a devenit continut de ritual. daca nu ma insel semnul crucii a fost oficial aprobat prin anul 900 si ceva, nu bisericile l-au impus, ele l-au integrat in ritualistica lor. si acest tip de tactica au practicat-o bisericile traditionale si in ce priveste simbolistica, ritualistica pagana crestinandu-le de dragul pastrarii ordinii in comunitatile pagane cucerite fortat si botezate la fel de fortat.
intr-un fel semnul crucii e un gest plin de continut, dar ce traiau si scriau sfintii parinti si ce este astazi biserica traditionala e o diferenta atit de mare incit semnul crucii pare aproape o forma de inapoiere spirituala.
Multumesc pentru informatii, Emanuel.
Cu inapoierea spirituala nu poate fi nimeni de acord, dar o continuitate in ritualurile de inchinare, pe mine una, nu ma impresioneaza intotdeauna prost. Adaptare a inchinarii la timpul pe care il strabate, ek-modernizare a modului de inchinare, a existat mereu. Daca s-au salvat in timp niste forme de inchinare, cu insemnatate, daca nu s-au diluat din generatie in generatie si daca pot lua din nou valoare in sufletul omului, daca un gest aduce atata istorie in spate fara sa-si fi schimbat intelesul care i s-a dat initial, e una dintre minunile cu care istoria nu prea ne-a obisnuit. S-or mai fi practicand vechi ritualuri? Posibil, nu-mi arde sa le discut. Ma interesa in mod special semnul asta pentru ca ma „ciocnesc” (nu chiar ma ciocnesc ca e obositor, dar ne privim scrutator in ochi) cu adeptii lui zilnic. 🙂
Da, Katia, pot să apreciez (şi chiar o fac!) atitudinea care stă în spatele unui gest! Dar când în majoritatea cazurilor este vorba doar de formalism, „se tulbură duhul în mine” şi nu mă văd condamnabil pentru asta! La fel cum se tulbură şi când văd formalismul la unii dintre ai noştri! De ce crezi că scriu cu atâta obstinaţie despre închinare? Ce comod (şi uşor!) mi-ar fi fost să scriu despre campionatul european de fotbal! Dar nu aia mă doare!!!
Reblogged this on Marius Cruceru and commented:
Mă iertați, dar mie mi-a fost greu și chiar aproape lene să pun predica pe internet. Nu voiesc a mă autopromova în halul asta, dar cred că am putea avea cîteva discuții utile cu pornire de la acest text. Dacă predica nu-i bună, măcar textul este excelent.
Un mesaj deosebit……