Adu-ţi aminte ziua de odihnă…


„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu…” Nu există muzică să treacă pe lângă mine fără să mă provoace într-un fel sau altul. Dacă acest lucru nu se întâmplă, pentru mine aceea nu e muzică… Unele piese îmi provoacă amintiri, altele mă pun pe gânduri, altele mă răscolesc de-a dreptul…

Azi dimineaţă, după timpul de linişte şi de stat de vorbă cu El, după ce am savurat cafeaua privind, nu ştiu de ce, obsesiv, negrul cafelei, mi-am amintit de „Shape of my heart”. Am ascultat-o în mai multe variante. Dintre toate, am ales-o pe aceasta. Poate nu cea mai reuşită, dar cu siguranţă cea mai potrivită cu amintirile ce i-au urmat…

Acum câţiva buni ani, scriam rândurile de mai jos. S-ar fi vrut parte dintr-o carte de eseuri intitulată „Decalogos”…          

… Prăbuşit pe nisipul cald al plajei, aştept momentul plecării în larg cu emoţia celui ce pleacă în prima sa călătorie pe mare. Tot ce ştiu despre acest gen de aventură poate fi adunat în paginile unei cărţi pe care am scris-o de nenumărate ori dar care n-a existat cu adevărat niciodată. Oamenii mei (pe care în mod obişnuit îi numesc cu acelaşi nume — gânduri —) pregătesc de ceva vreme corabia de plecare şi din când în când vin şi mă mai întreabă câte ceva.

                „Să pun şi provizii de spaime, Ulysses?”, mă întreabă unul dintre ei.

                „Crezi că avem nevoie de mai multe iluzii în cală? E deja plină” îmi spune un altul.

                „Nu ştiu unde au dispărut puţinele certitudini pe care le-ai ascuns în cabină” mă alarmează şeful de echipaj.

                Şi tuturor le răspund cu un zâmbet indiferent, străin şi detaşat. Îmi este suficient nisipul cald ca patul dinaintea deşteptării de dimineaţă, soarele luminos ca zâmbetul mamei de acum câteva vieţi şi murmurul apei prezent ca un frate de suflet… Mă deranjează doar senzaţia că toate acestea par a se subţia în prezenţă pe măsură ce clipele se scurg în această clepsidră imensă care este plaja pe care mă aflu. Sentimentul acela de lumină strangulată în strânsul pleoapelor… Emoţia sunetului ce se stinge şi se îneacă în sine… Şi gândul apăsător că toate lucrurile vor deveni un patetic „au fost”…

                Pare ciudat, dar nici o nelinişte nu mă tulbură. Tăcerea e mai puternică decât orice se întâmplă în jur şi mă simt parte din ea pe măsură ce lumea se depărtează de mine, din mine.

                De undeva, de sus, se aude foarte slab o voce tânguitoare… „Copilul meu, copilul meu…” plânge vocea şi o recunosc ca şi când ar fi fost în mine dintotdeauna. Vreau să strig şi să-i răspund dar numai eu sesizez în foşnetul buzelor ţipătul care spune: „MAMA!” Şi simt tot mai dureros dorul de a fi cu EA deşi încerc o vagă senzaţie de apropiere a acestei dorinţe, apropiere pe care o percep tot mai mult cu alte simţuri decât cele cu care îmi fusese obişnuită percepţia.

                Se stinge încet, încet lumina, sunetele devin tot mai estompate şi lumea e din ce în ce mai departe, din ce în ce mai rece, din ce în ce mai străină… Apoi SOMNUL…!

                Puţin mai târziu, după ce voi fi petrecut Timp în labirintul lui Minos, peste veacuri, mă voi afla pe o plajă încărcată de aer antic, privind cu tristeţe o piatră bântuită de soare, nisip şi vânt, pe care o mână tremurândă a scrijelit cu tristeţe: ULYSSES.

                Inima mea a încetat să mai plângă. A  încetat să mai plângă fiindcă nimeni nu mai era dispus să-i asculte plânsul. Şi chiar dacă ar fi făcut cineva efortul acesta tot n-ar fi putut să-l vadă împlinit fiindcă pe toate coridoarele vieţii acesteia se rostogolesc hohotele de râs ale nebunilor care nu înţeleg, dar râd… râd…

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Amintiri, Întrebări întrebătoare, Întrebări... stânjenitoare, Disperări, Pe gânduri, Poeme, Sare... amară, Trecător prin lume, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.