Cu gândul la postarea anterioară, mi-am amintit un cântec pe care l-am cântat de multe ori (de cele mai multe ori, în drumurile lungi de noapte spre sau de la Cluj!).
Oricât am căutat, nu am găsit o înregistrare în limba română. Să se fi uitat acest superb cântec?
Iată-l mai jos în trei variante. Fiecare îmi place foarte mult. Dar… ca să fie şi puţin pasionant, vă las să îmi spuneţi care dintre ele credeţi că îmi place mai mult. Şi, evident, care vă place vouă mai mult! Asta aşa… ca să ne cunoaştem mai bine gusturile! 🙂
Alan Jackson
Greg Howlett – pian
Newsboys – prelucrare
Şi textul în limba română:
LA ISUS DOAR, PRIVEŞTE
O, suflet ce zaci sub povară
Trudit eşti în noaptea cea grea;
Priveşte spre Domnul,
Lumină prin El vei avea!
Refren:
La Isus doar, priveşte,
să vezi necurmat faţa Sa!
Şi umbrit va fi tot ce-i trecător,
de lumina şi gloria Sa!
Din moarte la viaţă eternă
Pe Domnul de-acum Îl urmăm;
Cel rău nu mai are putere,
Prin har biruinţă avem!
El tot ce-a promis, împlineşte,
Deci crede în tot ce ţi-a spus!
Şi celor pierduţi le vesteşte
Salvarea venită de sus!
Doamne ce grea decizie…depinde la ce ora din zi asculti…acum la ora asta pentru mine as decide 1-3-2 ,iar pentru tine chiar nu stiu…mie greu …le ascult de cateva ori pe toate si nu mai mai satur …minunat !!!
Ok, am notat preferinţa ta. Mai aştept în ceea ce o priveşte pe a mea 🙂
Chiar nu-mi dau seama de ce este ignorată piesa asta de artiştii nostri! 😦 Aşa o minunăţie de piesă…
Am inceput o zi frumoasa…multumesc!!!
Cu drag! 🙂
3-1-2 ???
Mulţumesc, Mira! Am notat şi asta. Când se vor fi terminat comentariile (eventuale) am să comunic… câştigătorul! 🙂
si premiul? 😀
eu cred ca-ti place varianta 3 de la newsboys. si mie tot asta imi place.
Bun, mulţumesc, L.I. M-aş bucura dacă ai face şi tu un clasament (aşa cum a făcut Mira), atât în ce te priveşte, cât şi în ce crezi că ar corespunde cu clasamentul meu. Şi să ştii că m-am gândit serios şi la un premiu dar, aşa cum am spus, să-i lăsăm şi pe alţii să se pronunţe! 🙂
clasamentul meu: 3, 1 si 2. idem si la tine.
S-a notat, L.I. 🙂
Eu aleg 1-2-3.
Marinel: idem sau 2-1-3. 🙂
Bun, Adama, am notat alegerea ta. Pentru a mea va trebui sa te hotarasti! Chiar m-am gandit la un premiu… dacă tot e concurs! 🙂 Cine va câştiga (adică va indica în mod corect ordinea preferinţelor mele) chiar va primi un premiu de la mine! Fizic, dacă îmi va trimite prin mail adresa unde să-l pot expedia! No joking! 😀
Uf, s-au dus pe apa Sambetei nehotararile mele vestite…
Eu nu m-am gandit la premiu, ci m-a prins jocul.
Bine, sunt de acord ca e plauzibila varianta Mirei si a lui L.I.
Dar aleg si pentru tine 1-2-3, ca sa nu zici ca „sunt ca un ceai turnat in doua cani deodata.” 😉
Vezi, Adama, ce uşor se pot duce nehotărârile? 😉
Nici eu nu m-am gândit la premiu iniţial. dar, cum şi pe mine „m-a prins jocul”, am zis că meritaţi să pun în joc un premiu!
Îmi place că ai păstrat, totuşi, o mică doză de nehotărâre („sunt de acord că e plauzibilă…). Dar îmi place şi că ştii să rişti! 🙂
În sfârşit, am notat şi răspunsul tău. Succes tuturor! Pardon… succesuri! 😀
primul meu gand?:versuri precum odinioara!(cam trist gand,nu?)
clasamentul meu:2,3,1.dar cred ca varianta a2-a a castigat (partial)si datorite pesajelor din clip-deci,uauu!(uneori stau si ma minunez cum am putut fi ani de zile ateu!)
prima varianta e colosala -genul de interpretare clasica,apreciabila de catre orice varsta
a 3-a varianta e super-un exemplu „de pus in rama” de reinterpretare moderna a unei opere”clasice”,o lectie despre cum se pot da „cu brio”forme noi unui fond „vechi”
clasamentul dvs.? greu. tre sa ne mai cunoastem.da’ ” ma risc”,daca-i cu cistiguri 🙂 : 2,1,3.
Mulţumesc, Iulian, şi pentru clasamentele date de tine. Am notat! Trebuie să precizez că voi lăsa concursul acesta de ghicitoare pe care îl intitulez pompos „Să ne cunoaştem gusturile” (nu gastronomice, da’ de ce nu şi acelea?) să se încheie pe data de 1 iulie.
Clasamentul meu: 3. –-> 2 si 1 sunt la deruta.
Clasamentul tau: 3. –-> 2 si 1 sunt la deruta.
Şi răspunsurile tale le-am notat, SIW! Dar… iar la derută? 😀
Ce deruta? Cum sa iti placa variantele 1 si 2? 😀 Glumesti, nu? 😀
SIW, tu ştii că eu şi când glumesc o fac… serios! 😉
Mda… de asta ma si temeam. 😀
„Nu vă temeţi…”
e 1 iulie…
Da, e 1 iulie. Voi comunica aici, mâine (am scris că pe 1 se incheie concursul, nu?), care era răspunsul corect în ce priveşte preferinţele mele! Asta ca să nu postez acum, în miez de noapte!
o si dorm perpelindu-mi! 🙂
Bun, am încheiat „concursul”! Din păcate, nu pot spune că avem un câştigător! Unul dintre voi s-a apropiat oarecum de răspunsul corect: Iulian, în postarea de aici „gh.iulian(l’exateo) says: June 26, 2012 at 00:55”.
Răspunsul corect era că îmi plac toate trei versiunile în mod egal, dar pentru motive diferite (de aceea le-am şi ales pe toate). Să explic:
Fiecare dintre interpretări are ceva particular, care o defineşte.
1. Alan Jackson – îmi place foarte mult pentru naturaleţea şi simplitatea interpretării, caracterul personal al ei. E acel gen de cântat fără prea multe „brizbrizuri” care te duce cu gândul la siguranţa individuală în Domnul.
2. Greg Howlett – o interpretare pe care am ales-o fiindcă prin amploarea pe care o ia orchestrarea simţi că acel caracter individual al variantei lui Alan Jackson e parte din universal (e drept ca, aşa cum spunea Iulian, şi clipul ajută mult la sentimentul acesta).
3. Newsboys – aşa cum aţi intuit aproape toţi, interpretarea aceasta mi-ar fi mai aproape pentru că este mai aproape de gusturile mele muzicale. Varianta aceasta este de fapt o „reinterpretare” excelentă a aceluiaşi sentiment din varianta lui Alan Jackson, iar aprecierea pe care o am pentru ea se datorează tocmai felului în care, cu alte mijloace, băieţii de la Newsboys au reuşit să transmită acelaşi sentiment.
Ca să nu se creadă că este o decizie luată după exprimarea opiniilor voastre (vezi P.S.), am să procedez… democratic. Niciun câştigător = toţi sunt câştigători. Drept pentru care, fiindcă mi-am propus ca premiul să fie o carte (nu-mi cereţi să vă spun ce carte… măcar asta să fie supriză!), cei care îl doresc îi rog să îmi scrie adresa lor poştală pe adresa de mail pe care o găsiţi la „Contact”. Evident, din nou un termen, care este 10 iulie a.c. Iar pe cei care îmi vor trimite adresa (bineînţeles că ea va rămâne absolut privată!) îi rog să aştepte sosirea premiului.
P.S. După ce şi-a exprimat opinia personală, ca să am un „martor” al răspunsului corect, i-am comunicat bunei şi vechii mele prietene, SIW, care este acest răspuns. Ea va putea confirma.
Vă mulţumesc tuturor celor care aţi participat!
Concluzie: aţi văzut ce „tip” complicat (s-ar putea ca unii să spună în gândul lor „şmecher”, „nesuferit” etc) sunt?
Felicitari castigatorilor! Felicitari gazdei! 🙂
Da! Felicitările le transmit împreună cu premiile! 😉 Aştept adresele. Dacă vreţi să le şterg după ce le folosesc… vă rog menţionaţi în mail! 😀
Felicitările mele mi le-am luat! Le-am pus în ramă! 😀
pe a mea n-o stergeti. pastrati-o cine stie poate va v-a folosi! 😉
Mai întâi să nu uiţi să mi-o trimiţi prin e-mail! 😉
ioi! no asta-i buna. 🙂
Să nu-mi spui, L.I., că am reuşit să te surprind! 😀
ba da. 🙂
Yeeees! 😀
Pingback: I won! I won, I won, I won, I won!!! « #2
Pingback: I won! I won, I won, I won, I won!!! « strong independent woman singing