JUST M.E. Istoria unui vis (XVII) „Muzica”

Astăzi închei istoria JUST M.E. O istorie a unui (nu mă sfiesc să-i spun aşa) mic geniu muzical, EUGEN şi a unui frate, MARINEL, care a putut să facă un lucru ce se face mai greu: să înţeleagă un geniu! Aşa cum am mai spus, meritul incontestabil al muzicii Just M.E. îi aparţine lui Eugen. Şi nu e o afirmaţie de modestie sau de complezenţă când spun că a fost o extraordinară bucurie şi onoare să-i fiu alături!
Mă bucur, de asemenea, şi pentru prezenţa lui Sebastian. Poate că el va duce mai departe… istoria Just M.E.

Şi, fiindcă e finalul unei istorii, o mică surpriză! În imaginile de mai jos e locul unde a început practic istoria Just M.E.: Casinoul din Sinaia, Sala oglinzilor (wow! sala în care cântam – incredibil!, acum centru de conferinţe). Privesc nostalgic imaginile, gândul mă duce cu mulţi, mulţi ani în urmă şi îmi dau seama că locul nu s-a schimbat. Noi, da!

 

Piesa de astăzi, deşi aparent mai facilă din punct de vedere muzical, o consider o altă bijuterie. O piesă pe care, cu toată modestia, aş include-o în galeria în care intra, de exemplu „Călătorul şi copacul” – Sfinx, fără a avea însă conotaţiile filosofice  ale acesteia, ci doar un caracter autobiografic şi de confesiune.

Dar, iată piesa:

MUZICA

Text şi muzică: Eugen Blaj

Ştiu ce se-ascunde
sub zâmbetul tău când mă vezi
seara, când nu-ţi pot răspunde
şi iarăşi mă-ntreb ce visez…
Ştii bine ce-mi zboară prin minte mereu
când tac şi nu ştiu ce mi-ai zis…
E muzica mea ce mă poartă pe valuri de vis…

E-o altă lume în care te chem neîncetat
noaptea, când somnul nu vine şi
lumea de mult s-a culcat.
E-o lume mai vie, mai tandră, mai bună
decât cea pe care o ştii zi de zi,
e lumea în care te chem doar cu mine să vii…