În relatarea „poveştii” despre JUST M.E. am tot menţionat numele lui Sebastian. Fiul lui Eugen, nepotul meu. „Aşchia nu sare departe de copac” mi se pare mai potrivit în dreptul lui ca nicăieri altundeva. A absolvit Facultatea de muzică din Timişoara – secţia flaut, a cântat pe vase de croazieră în Mediterana, iar acum este membru al formaţiei Talisman, cântând la clape şi flaut. Scriu despre el doar din punct de vedere muzical. Din păcate…
Piesa ” zeu şi sclav” este o piesă ce „datează” de prin anii ’78-’79. Din nefericire, nu există nicio înregistrare originală a acestei piese. Am în schimb această înregistrare făcută cu Sebastian… în prim plan. Merită să o public, ca un fel de a-i mulţumi pentru contribuţia lui în „povestea” JUST M.E. Şi poate pentru că se va gândi să ducă mai departe această poveste…
SCLAV ŞI ZEU
Text şi muzică: Eugen Blaj
Am să mă mint cu vraja ta
am să-ţi fiu sclav, am să-ţi fiu zeu…
Iubirea mea, ce trist e-n lume zborul meu…
Pe valuri prea mari de noapte navigăm,
spre zori de vise să purtăm tăcerea grea…
Am să m-ascund în ea mereu, mereu…
Ca pe-o ofrandă vom purta
sărutul tău, sărutul meu,
prin noaptea grea de vis,
prin tot ce-i trist şi greu…
Ce zbor nesfîrşit e visul, draga mea,
ce sfântă-i vraja ta,
am să m-ascund în ochii tăi mereu…
Ce ultim refugiu e-n lume iubirea ta mereu,
ce alinare-i şoapta ta mereu…
Am să-ţi fiu sclav, am să-ţi fiu zeu…
Ce lume de basm va fi privirea ta mereu,
ce dulce sărutul tău mereu
Am să-ţi fiu sclav, am să-ţi fiu zeu…
cetatea de piatră 
Si eu am nevoie de un sclav si zeu in acelasi timp, dar nu exista pe piata asa ceva.
Foarte frumoasa piesa!
„Un om s-a dus într-o zi la piaţă să cumpere flori. Făcea asta în fiecare zi… De data aceasta n-a găsit nicio florăreasă în piaţă. Dezamăgit, a plecat acasă. Nu observase, nici în drumul spre piaţă, nici la întoarcerea spre casă, că în parcul pe care trebuise să-l traverseze înfloriseră salcâmii…”
Aveam un salcam. Intr-o buna zi mi-a venit sa-l tai, ca Moromete. Nu am reusit intr-o singura zi, dar nu m-am lasat intimidata: „Ia zi-i, mah Nilah, de ce taiem noi salcamul?” „Inadins, mah, ca sa se mire prostii!” Asa si eu. E ceva de mirare? Nimic nu ma mai mira de-atunci. Si eu care nu stiam de ce il taiam… Dinadins! Abia acum am inteles.
Măi, măi! Mă minunez şi eu cum „le nimeresc” câteodată! Te-aş întreba ceva, Katia: era acela singurul salcâm din lume?
Nu, e plina lumea de salcami. Dar eu numai unul aveam si credeam ca pot sa fac ce vreau cu el.
Atunci bucură-te! Nu doar că e plină lumea de salcâmi, ci mai ales pentru că nici să vrei n-ai să poţi… să-i tai pe toţi! 😀
Haha, chiar crezi ca am mania salcamului? Gasesc eu altceva sa tai… poate mainile.
Nu ai cum, Katia! Presupunând că ai vrea să-ţi tai mâinile din cauza „maniei de a tăia” tot n-ai putea să o faci decât dacă ţi-ai folosi… picioarele! Şi atunci, n-ar fi decât o treabă făcută… cu picioarele! Nu cu capul! 😉
Dumnezeule, iti multumesc pentru ca l-am intalnit pe omul acesta! Si pe altii… Dar acum ma umple aceasta gratitudine.
NU! Mulţumeşte că ai întâlnit Omul ! Fiindcă „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta”
Ascultă-L pe El şi… umple-te de gratitudine, Katia!
🙂 , da, numai ca acum nu vad diferente. Multumiri Lui ca se arata inca.
„Mulţumiri Lui că se arată încă” AMIN!
frumoasa piesa, in registrul folkului, cu un text f poetic, f romantic. vocea lui sebastian e o voce ce se pliaza bine pe folk si pop rock, chitara imi aminteste de gary moore si thin lizzy, in perioada solo-urilor romantice. per ansamblu o piesa ce prinde, cu o linie muzicala de memorat si cu un titlu f fain, de impact. o piesa de dragoste. iar chitara e atit de faina ca pare si ea indragostita, ceea ce un cistig in piesa.
Eh, romantici am fost mereu… Boală grea! 🙂
Da, Sebastian are o voce cu care m-am inţeles foarte bine în ceea ce am lucrat împreună. Chiar mai bine decât cu Eugen, deşi ar putea părea ciudat. Vocea lui Sebatian, având mai multe armonice îmi permitea şi mie o „pliere” mai uşoară. Iar chitara… of, chitara…
unul dintre motivele pentru care m-am atasat si m-am regasit in muzica rock a anilor 60-90 e chitara. mai precis solo-urile de chitara. datorita tatalui meu am primit o temeinica educatie muzicala clasica si anume tatal meu obisnuia sa cinte la vioara si mai ales obisnuia sa asculte muzica clasica. asta m-a format intr-o directie buna. iubesc si acum vioara lui yasha haifetz sau muzica lui paganini sau bach, wagner etc. si atunci regasindu-ma in muzica clasica nu am gasit alt gen care sa fie mai aproape ca textura, compozitie, registru tematic si muzical decit rockul. de altfel moody blues sau deep purple au fost printre primele formatii de rock ce au cintat cu orchestra simfonica. asadar rockul a fost evolutia naturala de la muzica clasica. iar chitara electrica e aproape o calatorie.
Da, adevărul este că pentru orice evoluţie şi înţelegere mai adâncă e nevoie de cultură. Muzicală, în cazul muzicii. Din cauza lipsei acesteia s-au născut… manelele, etno etc…
Chitara ESTE o călătorie! 🙂