Mă iubeşti? Taci!


Foto: http://www.jokeroo.com

Am ascultat astăzi o predică (excelentă, de altfel!) în care, printre altele, se făcea o afirmaţie care m-a pus pe gânduri. Afirmaţia suna cam în felul următor: „Un indiciu al absenţei dragostei (era vorba despre dragostea creştină) este faptul că se vorbeşte mult despre ea”. Au urmat explicaţiile de rigoare, care au venit să întărească substratul dorit, respectiv că cu cât se vorbeşte mai mult despre dragoste, cu atât este ea mai puţin practicată.
Am stat şi m-am întrebat cât adevăr se ascunde în această afirmaţie. Fără îndoială, este un fapt constatat că de foarte multe ori vorbele înlocuiesc faptele. Un fel de „zici că faci, dar nu faci”. Aş fi putut să forţez logica şi să accept o reciprocă din care să se concluzioneze că dacă nu vorbim deloc despre dragoste, atunci vom avea dragoste chiar în exces.
Cum spuneam, însă, nu într-acolo s-a îndreptat gândul meu. O mulţime de întrebări mi s-au născut în minte, majoritatea adresate mie însumi, având în vedere că unul dintre subiectele predilecte spre care se îndreaptă „discursul” meu este chiar dragostea şi părtăşia care rezultă din ea (sau, mă rog, deficienţele acestora):

– vorbesc prea mult despre dragoste şi o arăt prea puţin?
– dragostea pe care o arăt celor din jur poate fi percepută ca fiind altceva?
– ar trebui să vorbesc mai puţin despre dragoste (care lipseşte) şi să vorbesc mai mult despre lucrurile care există?
– cum se poate semnala o deficienţă fără a vorbi despre ea?
– în ce fel împiedică vorbitul despre ceva existenţa acelui ceva?
– despre ce alte lucruri… ar trebui să tac?

şi multe altele (semn că predica n-a trecut pe lângă mine)… 

Peste toate acestea stăruie însă o întrebare: este într-adevăr tăcerea o soluţie care să rezolve absenţa dragostei dintre noi?

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Biserica, Disperări, Pe gânduri, Smile.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la Mă iubeşti? Taci!

  1. L.I. zice:

    f tare imaginea. cat despre subiect, sunt prea obosita sa gandesc si sa zic ceva la ora asta. : )) oricum, daca iubesti, arati asta.

    • L.I. zice:

      prin fapte. ca lumea crestina e plina de vorbe frumoase si cam atat. ei inca nu stiu, n-au invatat ca, crestinismul inseamna a iubi. pe Dumnezeu si pe aproapele tau.

      • marinelblaj zice:

        Ok, prin fapte, normal. Dar… nu mai vorbim?
        Versetul acela din 1 Ioan 4:20 parcă zice ceva…

      • L.I. zice:

        eu nu am zis sa nu mai vorbim, ci am zis ca vad f putine fapte. uita-te in jurul tau.

      • marinelblaj zice:

        Tocmai, că m-am uitat! Şi am observat că de fapt nu se vorbeşte chiar atât de mult şi se face şi mai puţin! 😉

      • L.I. zice:

        da. eu vad ca majoritatea nu stiu ce inseamna sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. ei cred ca trebuie doar sa spuna ca-i iubeste atunci cand sunt intrebati: il iubesti pe amaratul asta? da. il iubesti pe pacatosul asta? da. si gata.

      • marinelblaj zice:

        Mda… aici e problema… „şi gata…”

    • marinelblaj zice:

      Da, imaginea asta mi-a adus aminte prima oară de o piesă veche… „două rândunici, patru mari şi şase mici…” 😀

  2. gratian moza zice:

    Nu cred ca tacerea este o dovada ca dragostea exista si nici vorbele nu suplinesc dragostea.Ele trebuie sa coexiste.Sa spui si sa faci.Iar cand e vorba sa spui altora.intai le spui si apoi le arati practic: uitati-va,asa se face.”
    „Sa nu iubim cu vorba,nici cu limba,ci cu fapta si cu adevarul”
    Cu vorba informam,cu fapta dovedim.

    • marinelblaj zice:

      Exact, Graţian, tocmai asta voiam să subliniez: „ele trebuie să coexiste”. Ba mai mult, eu aş spune că trebuie să vorbeşti şi să faci, iar după ce ai făcut să nu mai vorbeşti despre ce ai făcut deja, ci despre ce vei face în continuare.

  3. Dan B. zice:

    este un fapt constatat că de foarte multe ori vorbele înlocuiesc faptele

    Cu riscul de a devia puțin de la subiectul propus aș adăuga o întrebare: de câte ori faptele înlocuiesc sentimentele?

    • marinelblaj zice:

      Ehei, Dan, asta chiar că este deja o altă discuţie, adăugând chiar o formă de genul „cât sentiment este în faptele de dragoste?”
      La întrebarea ta aş răspunde cam aşa: „de atâtea ori de câte ori facem exerciţii de făţărnicie” 😉

      • Dan B. zice:

        Fățărnicie, într-adevăr. Un fel de „mă port frumos cu X, deci îl iubesc creștinește, dar, vai, ce nu-mi place de el!” (Parcă zicea D. A. Carson pe undeva ceva similar. Nu-mi amintesc acum unde.)

      • marinelblaj zice:

        Pe blog La Marius Cruceru? 🙂

      • Dan B. zice:

        Mai degrabă cred că în cartea „Love in Hard Places” 🙂 Acum m-ați obligat să caut!

      • marinelblaj zice:

        Dan, nu te-am obligat! 😀
        E bine că eşti tânăr şi îţi aminteşti cine a spus! Vine vremea în care nu-ţi aduci aminte cine a spus, apoi, probabil, vremea în care crezi că tu ai spus! 😀

      • L.I. zice:

        : ))))

      • marinelblaj zice:

        Nu râde, L.I., că-i valabil pentru oricine! 😀

      • L.I. zice:

        si care e problema daca nu-mi place de el? macar sunt in stare sa ma port frumos cu el cand e nevoie, chiar daca nu-mi place. e si asta o calitate. ce-ai vrea? sa-i arat cat de mult il „iubesc”?

      • Dan B. zice:

        Presupun că te folosești de ironie aici, nu? ;^)

      • Dan B. zice:

        P. 30-31* (intenția lui Carson e puțin diferită de a mea, dar compatibilă). Citatul:

        It is sometimes objected that love cannot be commanded: one
        falls in love, or one surges with love, or love grows cold, but the affections,
        it is said, cannot be commanded. Indeed, that is precisely why
        some have defended the false view that “agapic” love, Christian love, is
        the willed commitment to the other’s good, irrespective of the emotions
        one might feel. The will can be commanded, it is argued; the affections
        cannot. That gives me scope for willing the good of the scoundrel whom
        I emotionally detest—a nice dodge, this. Love your neighbor and hate his guts.

        *Apropo, cartea e gratuită în format pdf aici.

      • marinelblaj zice:

        Mulţumim, Dan! Serviciu prompt! 🙂

    • marinelblaj zice:

      Am uitat să vă urez bun venit în „Cetatea de piatră” (mai ales că sunteţi oarecum printre „vinovaţii” pentru existenţa ei în spaţiul virtual 😉 )

  4. Katia zice:

    De drag marturisesc voua,

    cu multa blandete,

    de nesfarsit drag am sa tac si doar…

    cu nesfarsita tristete am sa spun:

    Dragilor, bunilor, inca nu-i prea tarziu.

    E singurul meu fel de a fi solitar,

    solidar cu voi, indepartandu-ma

    spre a va putea iubi.

    Traian Cosovei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.