Fiindcă intrăm în weekend, m-am gândit să postez astăzi o piesă ceva mai greu de „digerat” sau, cum spunea un frate tare drag mie, mai… „poticnitoare”. Să fie timp pentru gândit… dacă dă de gândit…
Din nou, asemeni precedentei, „Cain şi Abel”, e o piesă pe care Eugen a scris-o şi pe care am lucrat-o cu inima strânsă. A fost la acea vreme o serie de piese care erau mai toate un strigăt, probabil similar celui scos de Abel când s-a văzut străpuns de fratele său… Intenţionam să le punem toate aceste piese pe un album căruia îi şi hotărâsem titlul: „Exil”…
Şi au rămas… exilate într-un sertar…
ACELAŞI COŞMAR
Text şi muzică: Eugen Blaj
De câte ori ai încercat
să zbori spre cer, dar n-ai zburat…
A fost iarăşi acelaşi coşmar
de când erai copil,
când te trezeai speriat
căzând în gol…
Acum, când aripi ţi-au crescut,
te crezi infirm, urât şi slut,
ţi-e teamă să-ncerci să zbori,
te vezi căzând din nou
şi iarăşi te-nfiori…
Cine eşti tu
ce-ai fost uitat de lume ?
eşti nevăzut,
n-ai chip,
n-ai nici măcar un nume
şi nici nu şti
să alergi
şi nici măcar
să mergi…
De mult de tot,
un biet pescar pe mare
pe valuri a umblat
spre Cel ce l-a chemat,
când mai avea un pas
s-a scufundat…
O clipă a crezut
şi-a încercat…
cetatea de piatră 
…o piesa de atmosfera, in care vocea si instrumentele se sustin reciproc, tensionand la maxim posibilitatile textului. totusi e o piesa care pare inca in lucru. registrul muzical vine din progresiv, dar nu e un progresiv curat. probabil imbracata intr-o haina simfonica piesa ar avea amploarea „cetatii de piatra” si poate ar fi un dublu al acesteia in sensul adincirii in maruntaiele turnului, „a rebours”. ceva aproape de piesa „21st Century Schizoid Man” a celor de la king crimson.
…marele cistig al acestei piese este tocmai atmosfera, aici e talentul si forta muzicala si intuitia aia (care te face foarte bun) a fratilor Blaj.
Da, Emil, ar fi meritat piesa asta o dezvoltare mai amplă, dar…
Trimiterea la King Crimson, chiar dacă e nespus de onorantă, cred că e… prea mult. Influenţe? Oh, da!
ma gindeam ca o dezvoltare in genul lui 21st century schizoid man cu un solo de chitara solid, psihedelic ar da o forta neasteptata piesei. ar fi cumva un dublu mai intunecat al cetatii de piatra dar cu atit mai intens cu cit atmosfera e reusita. chiar m-a impresionat piesa prin atmosfera ei, prin vocea care face textul sa iti intre efectiv sub piele.
Am înţeles, Emil. Totuşi… Asta e! 😦
ai avut dreptate, piesa este chiar o surpiza!!! uimeste-ma! sunt pregatit!
Emil, câte puţin… Uimirea provoacă riduri, şi nu vreau să le ai de la vârsta ta! 🙂
sa inteleg ca piesa asta trebuia sa faca parte dintr-un album diferit de cetatea de piatra si anume Exil? si acest album ar fi fost preponderent crestin ca tematica?
Da, Emil. Au fost două proiecte, în perioade diferite. Primul proiect a fost „Exil”. Era intenţionat a fi o combinaţie de acustic şi progresiv (dar noi nu le încadram aşa, noi „făceam” muzică). Şi ar fi fost preponderent creştin ca tematică, dar… preponderent. Al doilea trebuia să fie „Cetatea de piatră”, nici acela laic în totalitate. De fapt, noi n-am vrut să delimităm muzica în genuri tematice de acest fel. Eu nu înţeleg, de exemplu, de ce un cântec de dragoste nu poate să apară pe discul unui creştin!
eu inteleg de ce un cantec de dragoste nu poate sa apara pe discul unui crestin: ipocrizia sau mai bine zis imensa ignoranta in lectura Bibliei sau si mai si mai bine tulburatoarea reprimare a unui dar ceresc: sexualitatea! se uita cu usurinta ca exista in Scripturi o Cantare a cantarilor, un poem de dragoste atit de intens si patrunzator prin imagini si traire si iata ca doar rigiditatea si spaima teologica face din acest poem altceva decat a intentionat Dumnezeu cand l-a lasat intre copertile Bibliei. recapituland putem spune ca ipocrizia si ignoranta si rigiditatea teologica sunt principalele vinovate de atitudinea asta fata de cantecele de dragoste serioase.
Pregătim cu grupul de fete din biserică, pentru nunta uneia dintre ele, „I will be here” a lui Steven Curtis Chapman. O fi bai? 😀
„Cartea cântărilor” ar merita o discuţie aparte!
asa-i
Vai, cat de psihedelica poate sa fie. Ca „stafie”, nu pot decat sa ma simt in „cearceaful” meu.
Cine aprinde o lumina sa o tina ascunsa?, intreaba Biblia. Raspund eu: Marinel. Dammit.
Cum ascunsă de vreme ce e aici?
Dammit e un produs din gama produselor Baumit? 😉
🙂
Stii cine mai canta asa ceva? Dionysos. Sunt recent iesiti pe piata – relativ recent. Ai auzit de ei? Nu se ocupa numai cu muzica, ci solistul trupei a scos un mic roman despre un baiat care se naste bolnav si doica ii inlocuieste inima cu un ceas. „La Mecanique du coeur” se numeste albumul care a iesit in paralel cu nuvela – cred ca e mult zis roman, desi asa e trecut pe listele librariilor.
O mostra: http://www.youtube.com/watch?v=y9lYpxGPL_M
Spectacolele lor sunt foarte misto, solista are castaniete, de exemplu, in cazul de mai sus. 🙂 Stiu sa faca atmosfera, si nu la modul grotesc.
P.S. – Am desciperit cu dezamagire ca totusi, ei sunt de cealalta parte a baricadei, asa ca numai cateva piese pot fi ascultate cu inima… to say so…
Să spun drept, nu ştiam de ei… sunt destul de rupt de muzica franceză. Ultima oara când am fost încântat de ea a fost cu mult timp în urmă, cand am vizionat un film intitulat „Tous vedettes” cu Leslie Caron. O coloană sonoră reuşită la un film „uşurel”. La noi a rulat la TV sub titlul „Debutanţii” înainte de 89 şi probabil de aceea a fost o surpriză plăcută.
suna bine Dionysos, ceva in genul asta cinta si formatia americana Paper Birds.
Pingback: Muzică şi o amintire… | cetatea de piatră