„Lepădaţi, dar, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire; şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul. Apropiaţi-vă de El, Piatra vie lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1 Petru 2:1-5)
Teoretic pare uşor de împlinit ceea ce spune Petru. Teoretic, fiindcă practic… Ne încurcă mai ales acel „orice”…
Cum? Nici un pic să nu rămână?
Păi, câteodată e nevoie de niţică răutate. Aşa… o mică înţepătură, cât să nu creadă ceilalţi că suntem chiar proştii lor…
Şi chiar deloc vicleşug? Nici când mă opreşte poliţia pentru că am depăşit viteza legală? Păi, atunci… victime sigure!
Of, şi nici un pic de clevetire…! Dar cum altfel să fii la curent cu ce se mai întâmplă în jur? Iar cu prefăcătoria… Păi, nu spune chiar în Biblie că să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să ne prefacem? Şi ce necesar e uneori. Să-i spui, cu un zâmbet plăcut pe faţă, fratelui tău, „m-am rugat pentru tine”, când tu ştii bine că genunchii tăi au văzut ultima dată podeaua când ai căutat sub pat butonii de la cămaşă…
Avem de foarte multe ori impresia că dacă învelim în cuvinte frumoase atitudinea noastră faţă de ceilalţi am rezolvat problema, uitând că Domnul nu se uită niciodată la buzele noastre, ci la inima care trimite acolo cuvinte…
Şi, „perseverând” în această auto-înşelare, credem că suntem „zidiţi”…
Poate ar trebui să ne mai gândim din când în când că „zidirea” noastră de acest fel are mai degrabă „aerul” zidirii la un popor care a născut legenda meşterului Manole, în care orice sacrificare a altuia e justificată în vederea păstrării propriei imagini!
cetatea de piatră 
Pai daca ne incurca ,sa-i dam alta interpretare.Sa cautam o traducere care ne convine.
🙂 😦
Ba nu! 😀
Despre ironie ce spune? Mai toti liderii spirituali (universitarii si apantahu doctori in teologie) sunt plini de ironie pana in gat, si „scuipa” indiscret peste multime siluind pana si cea mai slaba tentativa de inocenta. Vor sa aiba martori ca au fost si ei candva destepti?
Scuze… Acum sunt eu rea, dar numai din cauza lor, sa stiti!
Probleme personale cu universitari…
Despre influentabilitate, inraurire ce stim? 🙂
Oho! Katia, pe marginea subiectului acesta, ironia, se poate discuta… preţ de zeci de cafele… şi încă din acelea făcute la nisip, care nu se beau dintr-o sorbitură…
Şi Domnul a avut ironiile Lui. Şi nu puţine!
Problema este cu ce scop le faci şi modul în care le transmiţi. Ironia în sine nu e ceva rău, dacă nu e confundată cu „miştocăreala” şi cu „băşcălia”…
Of, aş scrie multe pe marginea subiectului… şi azi am o zi plină pană deseară…
Asa e, cand ne vine cheful sa fim ironici gasim imediat justificare: „Si Domnul a fost ironic!”. Cata neputinta ascunde ironia! Daca n-as sti! Iertare, la mine nu a ajuns ironia Lui. Cat trebuie sa ma pocaiesc ca sa o primesc? ( 🙂 )
Spor la treburi! 🙂
http://mariuscruceru.ro/2011/08/21/ironia-lui-isus-john-piper/ Foarte ajutatoare comentariile! Pe mine m-a exprimat Agnusstick. Multumiri…
Cu plăcere, Katia!
Pe mine m-a exprimat acolo… Marinel! 😉
Dar stiti cum se defineste „a ironiza” in greaca? „ειρωνεύομαι” = a ironiza, (vb. reflexiv)a se preface ca nu stie, ca nu cunoaste.
Credeam ca trebuie sa lepadam orice fel de prefacatorie 🙂
Hehe! Mi se pare mie sau avem probleme şi cu noţiunea de prefăcătorie? Ştii Katia care este problema noastră, a oamenilor, şi sincer, cred că Dumnezeu a fost foarte… ironic atunci când ne-a dat capacitatea asta: aceea de a manipula cuvintele şi de a ne juca mereu cu sensurile lor!
Am niste probleme extraordinar, foarte, absolut de mari cu prefacatoria! Si cu notiunea de prefacatorie, da da. Si cu minciuna, si cu batjocura, si cu dispretul, si cu pusul de pumn si punct in gura. Asta nu inseamna ca nu ma folosesc si eu de ele din cand in cand, pentru auto-aparare. Dumnezeu are umor, imi place de El. Dar ironia batjocoritoare de care dau dovada capii adesea, nu cred sa aiba vreo legatura cu Dumnezeu ci cu ego-ul lor grasun.
Câtă vreme ai probleme cu cele enumerate e bine, Katia! Chiar „extraordinare, foarte, absolut mari” (mai poţi adăuga „imense, uriaşe, incomensurabile etc”) 😀
Mai rău e când ajunge omul să nu mai aibă probleme cu ele!
Am mai spus, de aceea nu înţelegem ironiile Domnului, fiindcă asociem ironia cu batjocura jignitoare, cu miştocăreala ieftină, cu răutatea.
Iar cu pusul de pumn în gură… oho, măcar pe jumătate dacă am folosi pumnul asta în dreptul propriei guri faţă de ura altora!
Ironie chiar asta inseamna: batjocura jignitoare, cu miştocăreala ieftină, cu răutatea. In greceste si romaneste. Ironia socratica… ok, ironia socratica – atunci cand preia cineva locul nestiutorului pentru a mosi mai cu succes o idee. Nice… Si ce legatura are asta cu atitudinea si caracterele de r…t? Mai ieri citeam pe blogul lui Marius Cruceriu, raspunsul unui universitar catre cel care isi spune „Putinstiutorul”.Vine omul si declara din start ca nu stie ce e cu el. Pune o intrebare si primeste un buzdugan de ironie drept in frunte! Mi-a venit sa vomit.
Nicio legătură, Katia! Ironia socratică este, cum spunea Hegel: „„Ironia tragică a lui Socrate este însă opoziţia reflectării lui subiective împotriva moralităţii existente; ea nu e conştiinţa că el se găseşte deasupra acestei moralităţi, ci scopul lipsit de prevenţie de a îndruma spre adevăratul bine, spre Ideea generală”. Ironia cristică, mai mult, este morală şi îndeamnă întotdeauna la reflecţie. De ce tot facem această confuzie între acest tip de ironie şi batjocura jignitoare şi cu răutatea? Uite, îţi dau un exemplu: sunt atât de apropiat sufleteşte de tinerii bisericii noastre (o apropiere total reciprocă) fiindcă, aşa cum spunea careva dintre ei „dumneavoastră şi când ironizaţi o faceţi cu dragoste şi cu folos, nu miştocăriţi ca să vă arătaţi superior!”
ironie nu e mistocareala, ironia este acea distanta critica fata de lucruri si fiinte in asa fel incit o atitudine socratica sa fie preschimbata intr-una odiseica, adica de actiune. acest „a te preface” nu inseamna prefacatorie in sine in sensul inteles astazi, ci e mai mult un joc intelectual cu trimitere morala, e un teatru critic.
si inca ceva: in spatiul crestin evanghelic critica in forma ei blind ironica este socotita ca un afront si tocmai lipsa ironiei critice a dus la o stare de rigiditate stupida si aproape pe placul intunecatului, caci cu propriile lanturi teologice ne tine in tarcurile lui. Dumnezeu ne-a facut liberi, deci unde e acea libertate?
Wow, Emil, ce-ai zis-o!… 😀
Mi-am amintit de cantecul asta: „un elefant se legana pe o panza de paianjen si pentru ca panza nu s-a rupt, a mai venit un elefant.”
Deci cum ramane cu ironia? Ca ma aflu in deriva. Ne folosim de ironia fina pe cat posibil si monstrului amabil care trece peste ii articulam o palma rasunatoare? Pentru ca mie o astfel de reactie imi provoaca ironia.
De ironia dumnavoastra nu mi-e frica, e blanda, e intelegatoare, ajuta memoriei. Si Emanuel cu distanta lui critica fata de orice, imi starneste asa o invidie! Vreau si eu distanta critica!
Vezi, Katia, tocmai aici e punctul sensibil, să nu laşi „monstrul abil” nici măcar să se nască! Nu pot decât să mă bucur să aud că ironia mea e încă blândă şi înţelegătoare. Sper să nu abuzez în baza calificativelor 😉
Da, unul dintre motivele pentru care apreciez foarte mult prezenţa lui Emanuel aici este tocmai distanţa asta critică, extrem de utilă.
După cum apreciez întrebările tale iscoditoare şi provocatoare la trasarea graniţelor! Chiar şi pentru cei ce cred că ştiu ce şi cum e util!
Iar cântecul pe care ţi l-ai amintit… mulţumesc pentru text, eu nu mai ştiam decât melodia! 😀
P.S. N-a fost ironie, a fost glumă! 😀
Gluma, normal, altfel salt! 🙂
Cineva s-a gasit si a fotografiat cantecul. Uitati: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10151191538093018set=a.10151191537858018.540223.393450018017&type=1&theater
Daca nu se deschide link-ul, sa stiti ca nu ati pierdut nimic.
Mi-a plăcut treaba cu… saltul! Apropo, ştii ce mi-am propus când am plecat în 2005 în SUA? Neapărat să văd cum e bungee jumping (săritura în gol cu coarda elastică). Din păcate, unde am fost pentru aşa ceva (Orlando-Fl), era închis pentru revizii, aşa că a trebuit să mă mulţumesc cu montagne rusee! 😦 Asta ca să ştii că… nu mă tem de salturi! :D)
S-a deschis link-ul! Mulţumesc! Acum am şi melodia, şi textul şi imaginea! 😀
Totuşi, ce idei au unii! 😀
In „orice” ar intra si ura fata de persoane cu altfel de conditionare sexuala?
ura fata de pacat, daca e s-o luam asa. pt ca homosexualitatea si lesbianismul sunt pacate condamnate de Dumnezeu, numai ca se vor acceptate ca o normalitate.
Vezi discutia de-aici: http://mariuscruceru.ro/2012/05/26/cind-va-fi-romania-cu-adevarat-libera-si-democratica-versiunea-remus-cernea/
Dragul meu, ştiu că faci referire la discuţiile de pe blogul fratelui Cruceru, aşa că te-aş întreba unde ai văzut URĂ faţă de persoanele cu altfel de orientare (nu condiţionare!) sexuală? A! Ura faţă de păcat! Asta e cu totul altceva!
P.S. Dacă vrei „să mutăm” discuţia aici, nu am niciun fel de problemă, dar o putem purta şi unde a început! Acolo este a doua mea casă (sau prima, dacă tinem cont că de acolo a început aventura mea într-ale „bloggeritului”).