Piesa aceasta, în pofida aparenţelor, nu este un cântec de dragoste. Nu în primul rând! Este mai mult un cântec al însinguratului, al exilatului de dragoste, al strigătului revoltei (vezi presupusul „refren”, care este de fapt explozia acestei revolte).
Deşi pare că este oarecum o piesă de o cu totul altă factură decât „Cetatea de piatră”, „Tăcerea” se subscrie de fapt acesteia.
Câteodată, în „Cetatea de piatră” s-a aşternut „Tăcerea”…
TĂCEREA
Text şi muzică: Eugen Blaj
Se-aşterne tăcerea peste vorbele
ce nu s-au spus,
Se pierd,
se pierd raze calde de soare
sub umbre-n apus,
Te cunosc mult mai bine când îţi ascult
tăcerea dintre două priviri
Când nu şti ce să spui şi taci
Te-nţeleg mult mai mult…
Priveşte pe geam, ploaia încă nu a-ncetat…
Ce lumină străină se frânge
prin stropii ce cad pe asfalt?
E oare ploaia sclipind sub pleoape când clipeşti,
obrazul ce ţi-a brăzdat,
sau e-un strop de tăcere
ce cântă un cântec uitat?
Haide-acum, prin ploaie să fugim,
peste stele albe să păşim,
prin ploaie haide-acum…
O, aş vrea să uit o clipă
că mă ştii şi că te ştiu…
Haide-acum, ascultă ce nu-ţi spun…
S-alergăm desculţi pe nori de scrum,
prin ploaie haide-acum…
O, să simt din nou minunea că exişti!
Se-aşterne tăcerea peste vorbele
ce nu s-au spus,
Se pierd,
se pierd raze calde de soare
sub umbre-n apus,
Te cunosc mult mai bine când îţi ascult
tăcerea dintre două priviri
Când nu şti ce să spui şi taci
Te-nţeleg mult mai mult…
Priveşte pe geam, ploaia încă nu a-ncetat…
cetatea de piatră 
o piesa ce la inceput vine parca din folk: vocea si chitara amplifica textul potentindu-i efectul in ascultator. ritmul parca il stabileste ploaia din text, atmosfera muzicala pare o ceata matinala ce invaluie inima alergatorului. apoi dintr-o data explozia usor anuntata in citeva nuante ale ritmului, explozia pe care refrenul-chemare si schimbarea registrului dinspre folk inspre un progresiv in acuarela, daca pot spune asa. o explozie ca un pas in alergare prin baltile facute de ploaie, aproape o bucurie in ea insasi. iar chitara aici e punctul de forta! consistent solo-ul ca si cum ai framinta aluatul tacerii! daca intro-ul de chitara din „cetatea de piatra” e dens si grav si apasat, aici solo-ul e ca o privire din turn spre tot ce se intimpla in cetate si in jurul ei. dar o privire exilata.
Îmi place (nu în sens de satisfacere a orgoliului!) felul în care descifrezi tu, Emanuel, piesele! Se vede de la o poştă că eşti „acasă” în muzică… Sper să nu te dezamăgim în continuare! Mi-a plăcut „privirea exilată”, căci aşa am privit noi lumea de atunci!
ce bine semeni cu fratele tau! sau sunteti si gemeni?
Nu! Asemănarea e o iluzie datorată bărbii! Daca ne vede cineva „pe viu” nu mai e aşa convins de asemănare! El e mai „mic” cu 2 ani jumătate!
aha. nah sa cresteti mari! 🙂
De-acum… descreştem! Ca să facem loc să creşteţi voi! 😉
Reblogged this on cetatea de piatră and commented:
Sunt multe motivele pentru care am alunecat în amintiri…
Poate că e bine, din când în când, să ne aducem aminte că AZI nu e decât un IERI care s-a vrut a fi MÂINE şi care a murit trist ca un CÂNDVA…