Dar…


„Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul…” (Matei 21:4)

Şi în zilele noastre, ca şi în alte vremuri, totul arată a haos, şi încă unul ce pare să se „perfecţioneze” pe zi ce trece. În pofida eforturilor globalizării, a impunerii unei noi ordini (?) mondiale, a lucrărilor de specialitate menite să ne ajute să ne ordonăm viaţa, haosul pune tot mai mult stăpânire pe societate. De ce?
Pentru că lumea se lasă condusă de sine şi nu de Creatorul ei, Cel care a făcut la început din întuneric lumină, din haos ordine, dând chiar un nume tuturor lucrurilor.
De la Adam încoace, lumea şi haosul  se străduiesc să se opună Creatorului! Numai că…”toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit…” şi se vor sfârşi. Cu „un cer nou şi un pământ nou”…

Mă îndoiesc însă că în locuri noi pot avea loc oameni şi năravuri vechi

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Biserica, Pe gânduri, Picături, Uncategorized, Zâmbet sau rictus?, Zidul plângerii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.