Oglindă, oglinjoară, cine…?


„Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie, nici pe viclenie. Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima” (1 Tesaloniceni 2:3-4)

          Ne străduim mereu să fim plăcuţi. Din păcate, cel mai mult nouă înşine şi cel mai puţin Domnului, căci… e prea greu, nu-i aşa? De foarte multe ori, criteriul personal de evaluare are trecere în faţa altor criterii.         
          Ceea ce este curios este faptul că, până şi atunci când încercăm să plăcem altora, o facem tot în baza criteriilor proprii. Şi, ca şi când aceasta n-ar fi destul, procedăm la fel şi când încercăm să-I fim plăcuţi Domnului. „Partidele” din biserici nu sunt, în fond, altceva decât rezultatul unei competiţii între criteriile personale. Câştigă şi devine „lider” cel care îşi impune criteriul, sau, şi mai rău, care ştie să-şi adapteze criteriile „la cererea pieţei.”

          Partea şi mai tragică (vai! există şi aşa ceva!) se petrece atunci când, dependenţi într-atât de mult de „justeţea” criteriilor noastre de evaluare, ajungem să fim convinşi că suntem de partea lui Dumnezeu doar pentru că… nu suntem de partea nimănui. Părtăşia nu mai intră în calcul…

          Şi-atunci, extrem de mulţumiţi, crezând că astfel Îi suntem plăcuţi Domnului, sfârşim prin a nu fi doar plăcuţi nouă înşine, ci chiar încântaţi!
          Mai rămâne doar să ne declarăm nouă înşine iubire veşnică şi… să ne pupăm în fiecare dimineaţă în oglindă!

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Biserica, Disperări, Mioritice, Pe gânduri, Picături, Sare... amară, Zâmbet sau rictus?. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Oglindă, oglinjoară, cine…?

  1. L.I. zice:

    ioi ce scum ii bebele!

  2. Katia zice:

    🙂 despre lideri vorbiti numai? Uite-asa animalul din noi, astialalti, devine refractar si se retrage in cochilie. Din cauza negotului cu sentimente al unor lideri, din cauza celor care se predica pe ei insisi, asteptand recunoastere. Chiar oare ce s-ar face liderii daca intr-o buna zi nu ar mai zari pe nimeni in oglinda? Sa presupunem ca intr-o buna duminica dimineata, nu s-ar mai aseza nimeni in fata lor, dincolo de cei cativa metri despartitori de amvon. Cred ca ar fi foarte contrariati!

    • marinelblaj zice:

      Katia, că vrem să recunoaştem sau nu, fiecare suntem (sau ar trebui să fim!) lideri. Mai mici, mai mari… Cât despre cei la care faci referire… înlocuiesc oglinda cu portretul… ceva de genul Dorian Gray, dar în sens invers 😉

  3. gh.iulian(l'exateo) zice:

    acu io nu-s nici pe departe expert in evangelismul romanesc dar cred ca am reusit sa identific una din problemele principale,cauzatooare de multe alte probleme secundare prin bisericile patriei:
    -o mare problema a pocaitilor din Romania e asta:sunt si raman romani
    🙂

  4. marinelblaj zice:

    Of, da! În loc să fie şi să rămână… pocăiţi!

    • gh80iulian zice:

      deci,in loc sa fie pocaiti romani,ar trebui sa fie romani pocaiti 😉 .eu cunosc asa niste romani-pocaiti;in biserica noastra(e drept ca e o biserica italiana-iertat sa-mi fie prozelitismul 🙂 )

      • marinelblaj zice:

        Şi eu cunosc, Iulian, la Milano, o biserică de români în care cei mai mulţi reuşesc să fie şi pocăiţi!
        P.S. Prozelitismul nu intră în aria iertărilor mele! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.