Dumnezeu NU există pentru ca să fie terapeutul nostru


Imaginaţi-vă următoarea scenă: Ioan este exilat în Insula Patmos, după ce tocmai a fost scos din oala cu ulei încins. Are arsuri groaznice pe tot corpul şi suferă nu doar fizic, ci şi emoţional, simţindu-se complet abandonat şi singur. În mijlocul chinurilor cumplite, apare Isus. Şi surprinzător, Isus nu îl întreabă: “Ioan, cum te simţi? Ioan, ce pot face pentru tine? Ioan, cum să te încurajez? Ioan, cum este să te fiarbă cineva?” Nu asta e conversaţia dintre ei.
Vedeţi? Asta facem noi: Îl transformăm pe Isus în terapeutul nostru. Îl reducem la un banal terapeut. „Dacă apare, va veni numai ca să Îi povestesc despre emoţiile mele, despre durerea mea, despre plânsul meu, despre nedreptăţile comise împotriva mea. Despre dorinţele mele, despre nevoile mele, despre pălmuirea copilului meu interior, despre cât sunt de deprimat, despre cât de grea e viaţa. Şi El va sta şi mă va asculta , îmi va zâmbi, va lua notiţe şi îmi va da o reţetă cu ajutorul căreia îmi voi face viaţa mai bună.” Dar este acesta Isus?
De ce lăsăm versiunea americană a „Isus”-ului să ni-L reducă la un terapeut simpatic, care ne permite să fim centrul propriei noastre lumi, care se arată ca să ne facă nouă lucrurile să meargă mai bine, să ne ia toate problemele şi să ne dea o grămadă de răsplătiri? Răsplata vine la sfârşitul vremurilor, nu acum.
Ioan suferă, Ioan este rănit. Ceea ce nu primeşte de la Isus este o palmă camaraderească pe spate şi o îmbrăţişare cu o privire catifelată în ochi. Ci primeşte de lucru – şi încă, de scris Apocalipsa…
Mă sperie faptul că văd deja un pattern care se repetă: aşa cu Iov, aşa cu Ioan, aşa cu Pavel, aşa faţă de El Însuşi întrupat.
Nu cred că e greşit ca în anumite momente să te prăbuşeşti şi să te descarci înaintea Lui. Dar cred că dacă de la momente se trece la zile, săptămâni, luni, ani… discutăm despre un Isus-prosop, nu un Isus Mântuitor.

preluare strongindependentwoman

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Acest articol a fost publicat în Biserica, Disperări, Guest post, Pe gânduri, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Dumnezeu NU există pentru ca să fie terapeutul nostru

  1. Emanuel zice:

    e foarte adevarat ce se spune in textul asta, Domnul nu exista pentru a fi terapeutul nostru, de asta imi place Iacov: s-a luptat cu ingerul, a fost lovit in coapsa si a fost binecuvintat. totusi dezmembrarea lui Iov mi s-a parut prea dura, la fel cum abordarea prea prietenoasa a unei relatii cu Dumnezeu anuleaza orice mister intre Creator si creatura, anuleaza orice gind nerostit, anuleaza orice supriza haristica. astazi ne confruntam cu o sentimentalizare aproape kitsch-ioasa a relatiei cu Dumnezeu, o sentimentalizare care il face ridicol pe Kierkegaard, pe Pavel. nu stiu cum ar trebui sa fie relatia cu Dumnezeu: eu unul o percep ori ca pe un meci de box cu runde bune pentru mine ca sa imi recapat increderea ori ca pe un maraton nesfirsit, unde alergarea o fac eu, durerea musculara o simt eu, oboseala ma darima pe mine, iar Domnul e cu mine, faptul ca imi intinde bidonul cu apa sa beau la momentul potrivit e har si nu un avantaj in raport cu alti alergatori, faptul ca ma face sa uit lungimea pantei dinaintea mea iarasi nu e un avantaj e doar har. transformarea Domnului in terapeutul nostru nu ne duce spre linia de sosire ci mai degraba ne face sa abandonam maratonul mai usor cind suferim mai mult. e o metafora traita daca pot spune asa si de asta o folosesc.

  2. strongindependentwoman zice:

    Eu încă nu îmi explic faptul că avem o imagine deformată cu privire la Dumnezeu decât prin faptul că avem o imagine deformată cu privire la părinţi şi autoritate, în general, fie că e manifestată în biserică, fie că e manifestată în familie.

    Eu m-am surprins zilele astea având nevoie de un „terapeut” şi mi-am tras două palme rapid: nu vreau să mi-l transform pe Păstor într-un psihanalist. Nu cred că e greşită o căutare autentică, dar cred că scopul căutării trebuie să fie SFINŢIREA noastră, nu legarea rănilor. Şi tot mai des descopăr că sfinţirea nu înseamnă confort sentimental ci suferinţă. Ne scapă din vedere faptul că mlădiţa nu se curăţă altfel decât prin ciuntire, tăiere. Tind să dau tot mai multă dreptate lui C.S.Lewis: „I don’t think God particularly wants us to be happy.” Cred că ne vrea sfinţi.

  3. L.I. zice:

    daca ar vrea, ar putea fi.
    ok. eu am inteles pozitia voastra. nu o impartasesc. atata tot.

  4. strongindependentwoman zice:

    La modul ipotetic, ar putea fi orice care nu incalca atributele Sale.
    Ce nu impartasesti? Ideea ca nu este terapeutul nostru?

    • L.I. zice:

      da. prin a fi si terapeut, Dumnezeu nu cred ca-si incala atributele sale. mai mult, eu cred ca este terapeutul terapeutilor.

      • strongindependentwoman zice:

        Nu e inca momentul. Partea cu „va sterge orice lacrima din ochii lor” nu se refera la acest moment, ci e imaginea Sa proiectata pentru dupa Judecata.

      • L.I. zice:

        stiu.

      • strongindependentwoman zice:

        Pai si? : )))))

      • L.I. zice:

        pai si asta nu inseamna ca Dumnezeu nu poate fi de pe-aici terapeut. nu?

      • strongindependentwoman zice:

        Of, las-o… n-are sens…

      • L.I. zice:

        sa ma scuzi, da` eu nu-s obligata sa gandesc sau sa inteleg ca tine. nu facem aici integrale de gr 2 ca sa zici ca-mi explici si nu ma duce capu` sa pricep. 😀
        tu ar trebui sa intelegi ca oamenii sunt diferiti si percep diferit anumite lucruri. plus ca nu toti suntem la fel de puternici sau de slabi.

      • L.I. zice:

        integrale duble, pardon. : ))

  5. Emanuel zice:

    Dumnezeu poate fi terapeut si este, nu contesta nimeni aspectul asta, dar acest fapt nu inseamna ca in relatia cu noi asta este principala Lui activitate. de a ne terapeutiza.

    • strongindependentwoman zice:

      Yes. Thank you.

      • eLioR. zice:

        mie nu-mi multumesti? 😀 ca si eu am zis la fel.

      • strongindependentwoman zice:

        Ceea ce spuneam eu nu e o chestiune de perceptie. Tu folosesti un aparat de analiza care e inadecvat prin insasi structura sa. Considerent pentru care desi pare ca spui acelasi lucru, nu e asa – odihneasca-se Augustin, raposatul, ca tare mai lipseste partea a doua din tratatul sau de dialectica…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.