Ţărani şi ţărănoi – un lung eseu al disperării


          Asistăm de o prea lungă perioadă de vreme la o degradare continuă şi accelerată a unor componente ale spiritului naţional cu care am fost obsedant învăţaţi că ar trebui să ne mândrim. Bunul simţ, moralitatea şi gustul estetic al românului au ajuns să capete în ultima vreme valenţe nu doar îngrijorător de scăzute, ci de-a dreptul alarmant de negative (dacă putem spune doar aşa!).
          Suntem cel mai adesea tentaţi să căutam cauzele în cotidian, în evoluţia cotidianului sau, în cel mai „fericit” caz, într-un trecut care nu trece de limita a două decenii. Realitatea este, însă, cu totul alta. Punctual, dar nu neapărat foarte ordonat, iată câteva „repere ale degradarii”!
          O „artă muzicală” invadată de subproducţii de genul manelelor, house-ului şi rap-ului care încearcă să se „muleze” forţat pe spiritul artistic românesc, o activitate literară sufocată de libertatea greşit înţeleasă (dar susţinută de prostul gust al consumatorului) în care pericolul elitismului de tip balcanic este încurajat chiar de izolarea în care se scufundă adevăratele elite, precum şi o artă a vizualului care acoperă o plajă foarte largă de manifestare, plecând de la creaţia plastică, trecând prin design, vestimentaţie, act arhitectural şi sfârşind în o manifestare ce le include pe toate — televiziunea —, toate acestea (şi nu numai) suferă o „cădere liberă” care, privită de pe o poziţie care refuză să neglijeze perspectiva, poate fi catalogată, fără sentimenul exagerării, drept catastrofală.
Vor fi existând voci care ar putea încerca să noteze acest demers drept unul care poate fi încadrat în cel mai fericit caz la capitolul pesimism. Şi totuşi…
          Sunt unii, şi nu puţini, care susţin că societatea merge înainte, cu bunele şi relele ei şi că încercarea de a te împotrivi acestui mers are nu doar puţine şanse de reuşită ci chiar un aer sinucigaş. Că, în fond, chiar dacă ţăranul român a ajuns să asculte din ce în ce mai puţină muzică populară şi din ce în ce mai multe „manele folclorice”, aceasta este direcţia către care l-a împins progresul social. Mă întreb însă dacă vorbim despre acelaşi personaj. Fiindcă mie mi se pare — şi aici este primul semnal de alarmă asupra căruia solicit atenţie — că facem o gravă confuzie între ţăranul român (clasa socială pe cale de dispariţie) şi „ţărănoiul român”, clasă aflată într-o adevarată ofensivă în toate mediile sociale, un substitut jalnic al acelei clase care impresiona observatori şi artişti deopotrivă cu doar câteva decenii în urmă.
          Mi-este greu să admit că am mai putea atrage atenţia Parisului, de exemplu, cu muzica populară de dată recentă, cum se întâmpla nu cu multe decenii în urmă cu creaţia folclorică a acelor vremi, dar aflu cu oripilare despre turnee în occident ale unor trupe de manele, despre succesul Salam-ului românesc la Londra sau aiurea. Să fie aceasta arta muzicală „românească” îngăduită de noi să ne reprezinte în lumea internaţională a artelor?
Sau cât de uşor i-ar mai fi unui compozitor contemporan să găsească în România, dar altundeva decât în arhivele oficiale sau în cele neoficiale ale puţinilor bătrâni rapsozi, acel filon autentic şi caracteristic popular de la care, inspirându-se, să purceadă la compunerea unei opere autentice, valoroase, cu şanse de a rămâne în patrimoniul cultural universal (vezi Porumbescu, Enescu…) ? Ar putea subproducţii (de mare succes!?!) cum ar fi „Of, viaţa mea”, „Duşmanii au ciudă pe mine” sau „Haide, rafinato!” — ca să citez suficient de puţin pentru a nu-mi provoca propria oripilare la gândul unei involuntare reclame —, ar putea, deci, genera aceste piese inspiraţie pentru altceva decât pentru persiflare (considerand ca si aceasta este prea mult)? Ne-am putea imagina un compozitor serios creând o „Rapsodie română” plecând de la aşa ceva? Sau, ca să nu fiu acuzat de rigiditate sau cantonare doar într-un anumit gen muzical, crede cineva ca ar mai putea Emerson, Lake şi Palmer să creeze o piesă plecând de la una dintre piesele cântate de Costi Ioniţă şi Copilul Minune, aşa cum au făcut-o cu o piesă populară autentică din Oaş?
Ne reprezintă oare spiritual creaţiile aşa-zişilor rapperi autohtoni, creaţii în care vulgaritatea transpare la fiecare al doilea vers şi prin care nu se comunică nimic în afară de o inşiruire stupidă de propoziţii agramate pe care majoritatea tinerilor de astăzi le memorează automat, aşa cum maimuţele şi papagalii imită fără a conştientiza ceea ce fac? Nici nu e de mirare că, dacă întrebi un fan al acestui gen ce anume îi place, îţi va răspunde că ritmul îngemănat al tobelor şi al basului, ca un fel de accident cromozomic muzical şi singurul lucru care se aude, de altfel, din majoritatea discotecilor sau din maşinile „discotecă” pe care nu are rost să le claxonezi… Ce altceva să-i placă, de fapt? Versurile care vor să indice o revoltă strict anarhică?
          Iar dacă ar fi să ne referim puţin şi la piesele pe care generaţia actuală de tineri (şi din păcate nu numai!) le consumă frecvent, ar trebui să spunem că în afară de facilitatea componistică nu le caracterizează altceva decât o deranjantă asemănare, atât în ceea ce priveşte linia melodica (?) cât şi în ceea ce priveşte stupiditatea şi sărăcia ideatică a textelor. Obsesia „fetiţelor goale”, a „ochilor ce se ţin de mână”, a direcţiilor incerte „America sau Asia” ori a „amorului pe covorul din dormitor” unde el nu se ştie exact ce a uitat, înapoierea obiectului făcându-se la semaforul din colţ, toate acestea se constituie într-un „loc nul comun” ce adună aceste piese într-un stupid sentiment de déja vu.
Să fim bine înţeleşi! Nu are nimeni pretenţia ca textele acestor piese să fie adaptări după Schiller sau Allan Poe, dar o mai mare grijă măcar faţă de gramatica şi frazarea lor, sacrificate de dragul unor rime stupide, s-ar impune! Şi, referindu-mă la toate aceste „specii” din pretinsa creaţie muzicală românească, majoritar promovată, nu poate exista pretenţia că ele fac parte din tezaurul creativ al poporului român ce ar trebui să stea la baza reprezentării noastre (evident, selective) în peisajul artistic universal! Dar ele sunt cele care „sufocă” adevărata creativitate muzicală a românilor, creativitate care, mă încăpăţânez să cred, nu a pierit încă. Există, la urma urmelor, suficiente creaţii muzicale autentice care „mai respiră” încă, firav, ce-i drept, în cultura românească. Doar că subcultura muzicală consumată cu setea caracteristică unui consum de droguri ieftine şi mizere generează fonduri mult peste necesarul unei proliferări mai mult decât alarmante!    
          Ce e de făcut? Cum rezolvăm această tendinţă? Ce ar trebui să se întâmple, de exemplu, la nivelul Ministerului culturii până mai avem şansa existenţei acolo a unor oameni de cultură şi nu vom ajunge, asemeni exemplelor abundente din Parlament, cu vreun Copil Minune pe post de ministru în acest minister, căci popularitatea propulsează oamenii în funcţii, nu-i aşa? La urma urmelor sunt suficient de optimist ca să cred că mai există oameni de cultură care nu s-au prostituat încă şi care ar putea face ceva mai mult pentru cultura acestei ţări.

(va urma… cândva)

Reclame

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Întrebări întrebătoare, Disperări, Mioritice, Pe gânduri, Sare... amară. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Ţărani şi ţărănoi – un lung eseu al disperării

  1. adrian zice:

    nicio speranta, Marinel!
    Parlamentul e plin de „copii minune” si de „vijelii”…
    Rapsodia si Poema romana mai traiesc doar in inima noastra,
    Nu ne mai ramane decat sa recitam consolator sonetul 66 al lui Shakespeare.

    • marinelblaj zice:

      Ai dreptate, Adrian! Dar… pe fundul cutiei Pandorei e un bileţel pe care scrie „Dar, dacă mor – iubirea-mi cui o las?”

      • anamaria zice:

        …daca moooor, tu cui ramaaaai?
        poate ca intoarcerea la” cultura” va veni tot pe ritmurile astea-iata un egzenplu care a facut senzatii la vreamea lui:manele cu versuri inspirate din goethe (se merita ascultat caci rezultatul e escatologic):

      • gh.iulian(l'exateo) zice:

        pardon,eu am postat asta;ramasese i.d -ul sotiei(nu de alta dar ea are o relatie serioasa cu muzica)

      • marinelblaj zice:

        Iulian, am acceptat pardon-ul, drept pentru care, fără supărare, am şters link-ul. Crede-mă, nu suport manelele, fie ele şi inspirate după Goethe 😉 …
        P.S. Să înţeleg că tu ai o relaţie… neserioasă cu muzica? 😀

      • gh.iulian(l'exateo) zice:

        nici o suparare(desi era vb.despre o monstra pur si sinplu edificantoare,atat din punt de vedere cat si literar 🙂 )
        p.s.incet si sigur,construiesc o relatie f.serioasa cu cantarea;cu muzica imi permit (uneori) „sa ma mai si rad”. problema era ca iubita mea e profesionista (de fapt problematic e ca acum e insacinata ,si tre sa am grija ca nu se stie niciodata de unde sare hormonii-glumeam (?) )

      • marinelblaj zice:

        Iulian, te superi dacă îţi scriu în privat?

      • gh.iulian(l'exateo) zice:

        nu.

  2. Mira zice:

    Doamne,cat adevar… ai mila de noi.
    Ma doare cand vad cum se degradeaza tot ce a fost sau a mai ramas frumos,cu gust ,cu bun simt in societate,dar ma doare si mai mult cand noi crestinii nu mai semanam cu Domnul….vrem sa semanam cu ei…sa fim placuti lor…

  3. Emanuel zice:

    ….schimbarea incepe cu noi. cind auzim la gratar manele sa mergem si sa le inchidem radio-urile ori de cite ori este necesar. cind vecinul asculta manele sa batem in perete, iar daca este necesar sa ii batem in usa si sa ii explicam, iar daca „taranoiul” nu intelege se poate consulta politia pentru aplicarea corecta a unei amenzi. acest tip de practica profilactica are si un efect secundar: amenintarea din partea „taranoiului”. cine are inima slaba prefera sa suporte maneaua fara sa isi dea seama ca zgomotul ei de fond i-o va slabi si mai tare.

    in nesimtirea lor cocalarii si taranoii nu stiu de bine, sunt retarzi si se comporta ca atare. lor li se pare normal sa faca zgomot muzical, vorba vine, cind merg cu masina prin oras, cind sunt acasa, cind spala masina la bloc, cind sunt la gratar. la actiunile lor rareori reactioneaza cineva si atunci starea asta de idiotenie nationala continua. daca fiecare ne-am exprima opinia intr-un mod rezonabil cum a fost cazul in tren: unul a dat tare pe telefon manele, bineinteles ca am ripostat civilizat si asta a determinat ca cel putin inca 5 persoane sa riposteze iar taranoiul si-a inchis telefonul si s-a carat din vagonul ala. deci se poate. iar daca umbla la boccelutza cu amenintari se poate merge dupa controlori si politia de transporturi.

    daca ei prin muzica asta absurda si retarda induc o stare de anormalitate in ascultatorul de muzica de calitate atunci asta trebuie sa facem si noi, anume sa le inducem o stare de anormalitate prin normalitatea reala a vietii de zi cu zi.

    de fapt ce ne prezinta acest tip de muzica? o realitate? o normalitate? e dovada vie a retardarii sociale in care se scalda tot mai mult Romania!!! sunt sanse de mai bine? nuuuuuuuuuu!!! de ce? simplu: sunt atit de putini cei care reactioneaza la acest tip de infectie. e o lipsa incredibila de anticorpi.

    • marinelblaj zice:

      Am reţinut câteva lucruri:
      1. „schimbarea incepe cu noi”
      2. „starea asta de idiotenie nationala”
      3. „sa le inducem o stare de anormalitate prin normalitatea reala a vietii de zi cu zi”
      4. „e o lipsa incredibila de anticorpi”
      CONCLUZIA (care tot în comentariul tău am găsit-o):
      „deci se poate”
      Păi, la treabă şi la atitudine!

    • gh.iulian(l'exateo) zice:

      acu cativa ani creasera unii un virus-infesta file-urile cu manele ,astfel ca dupa fo 4 „piese”,urma una rock 🙂 ,ce urma dupa…

  4. Pingback: Complicaţii, explicaţii… | cetatea de piatră

  5. Pingback: Marea ghiolbăneală – sau lumea în care nu mai ai loc | cetatea de piatră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.