Într-o noapte am avut un vis. Strigam…
„M-am săturat…
M-am săturat de oameni pentru care „dragoste”, „iertare”, „uitare”, „îngăduinţă”, „răbdare” sunt doar cuvinte…
M-am săturat să aud mereu aceste cuvinte şi să nu le văd niciodată transpuse în practică…
M-am săturat să aud vorbindu-se despre lucruri „extraordinare” în timp ce văd că este greu să găseşti la persoanele respective până şi pe cele ordinare…
M-am săturat să văd biserici în care se vorbeşte despre plinătatea în Cristos dar care sunt tot mai goale…
M-am săturat de capre şi berbeci care au pretenţia să fie tratate ca oi şi de unii „păstori” care uită ce-ar trebui să fie şi se poartă ca ciobanii…
M-am săturat să mă izbesc la tot pasul de oameni care sunt oricând gata să întindă degetul acuzator spre orice cred ei că văd păcat, uitând că însuşi degetul lor acuzator este un păcat…
M-am săturat de „metanoi” care arată doar schimbare, nu şi minte…
M-am săturat să mi se vorbească despre maturitatea creştină din spatele unor atitudini de copii răutăcioşi…
M-am săturat să mi se tot spună nimicuri fără să mi se permită să spun ceva…
M-am săturat să mi se ceară să ascult în vreme ce nu am ce să aud…
M-am săturat de multele lucrări mari călcate în picioare de oameni mici…
M-am săturat de oameni care fiind mici se cred smeriţi şi care, crezându-se smeriţi, se consideră vrednici…
M-am săturat…”
Apoi m-am trezit… O dimineaţă frumoasă îmi cânta la geam… De la capăt…
Am evitat să mă privesc în oglindă…
cetatea de piatră 
Oh, dear! 😦 Asa grav, de data asta? 😦
O, nu! Dar… se-adună! De aceea există… supapele!
Fara cuvinte…..
Mira, o adevărată „metanoia” duce şi la schimbarea cuvintelor!
Unde nu e atitudine, e… platitudine! Ce alegem?
Si uite-asa poti sa te saturi,fara sa mananci!
Banuiesc ca nu ai „mancat” din ele;cel mult ti le-au indesat altii…
Aşa-i, Graţian… Aş vrea însă să observi şi vinovăţia din final. Eu unul mă simt vinovat!
oare de ce eu nu ma simt?
Există doar două variante de răspuns la întrebarea ta… 😉
ziua numai pe-aia buna. 😀 sau is ambele rele? 😦
zi-o*
Aia bună ar fi că nu eşti vinovată de nimic… Dacă asta nu-i valabilă, rămâne să o descoperi tu pe cealaltă! 😉
atunci” sunteti bine”
„suflet dezvelit de molii
cuvintele au indigestie
pe inaltimi setea nu insala
izvorul ce joaca in vai
suflet dezvelit de molii
o fereastra deschisa iti inchide ochii
pe inaltimi sarea iti sparge timpanele
suflet dezvelit de molii
niciun vis nu are caldura
sacului de dormit si
niciun izvor nu te satura
daca nu urci
suflet dezvelit cuvintele au indigestie
moliile s-au inmultit
pe inaltimi numai setea nu insala!”
(un poem-raspuns scris azi 6 aprilie 2012)
Mulţumesc, Emanuel! Aş spune „superb”, dacă nu m-ar durea…
referitor la vina si vinovatie nu am putut sa nu observ in mentalul crestinilor o voluptate maladiva in a te socoti mereu pacatos, mereu vinovat, ca si cum in loc sa credem in gratie si har credem mai usor in pacat. de parca pacatul ne legitimeaza ca oameni, de parca pacatul trebuie sa ne justifice apucaturile spirituale spre Dumnezeu. constientizarea pacatului si depasirea lui e asemenea unui ture pe munte, un urcus care intr-un tirziu intilneste inaltimile si splendoarea ce le insoteste, dar sa persisti in placerea de a te socoti pacatos si vinovat ca un fel de exercitiu spiritual prost inteles sau ca un viciu spiritual suna a ascetism pe dos sau si mai rau a dragoste de sine.
cind ajungi sus pe culmile muntelui splendoarea iti deschide ochii si sufletul si intelegi locul pacatului si frumusetea harului. si ce faci? mergi mai departe!
Emanuel, problema se pune în a reuşi să discernem între asumara greşelilor şi permanentizarea vinovăţiei. Aici e „braţul” balanţei!
Frate Marinel ,aleg atitudinea…,am ramas un pic dusa pe ganduri….am ales si vreau sa aleg in fiecare zi schimbarea mintii si a inimii.
„Dacă vrei, poţi”, era reclama de la Nike! Noi avem una incomparabil mai bună: „Pot totul în Cristos„…