Când religia devine o „salată de boeuf”… (2)


(continuare de AICI)

MOD DE PREPARARE

Pregătire (la „reţeta” asta e nevoie de multă!):
1. Focul. De regulă, este vorba de „foc străin” (Levitic 10:1). Aşa credem noi, că tot ce e străin e neapărat mai bun… „Socializarea in jurul focului a fost probabil esenţială în evoluţia noastră ca oameni”, spune antropologul Michael Chazan, de la Universitatea din Toronto. WOW! Ca oameni, da. Ca fiinţe duhovniceşti, mă îndoiesc. Deci, să nu ne jucăm cu focul… străin!
2. Vasele. De preferat golite. Majoritatea aşa şi sunt. E drept, nu şi curate, dar… nimeni nu-i perfect! Vom vedea mai încolo cum vor fi folosite.
3. Ustensile. Ei, aici e mult de spus. Să fim însă concişi. Enumerăm: feţe evlavioase, zâmbete chinuite, mâini ridicate, ton ridicat, mulţumire teatrală. Câteva. Se pot folosi şi altele, după preferinţă…

Preparare
Se amestecă bine toate ingredientele. Dar bine de tot, până nu mai înţelege nimeni ce e acolo („asta-i biserică?” e întrebarea care se pune când amestecul e bine „omogenizat”).
Ingredientul principal e muzica. Se pune atât cât să creeze iluzia de bucurie, fără de care „salata” n-are farmec. Se evită prea multă din categoria „uscat” pentru a nu îngreuna omogenizarea.
Când se adaugă predicile cu arome de entertainment nu se va uita adăugarea de glume nesărate, pentru gust. Ce fel de gust, asta e altă discuţie. Se pot folosi şi glume răsuflate, pentru aerarea amestecului.
La folosirea predicilor semipreparate se va evita identificarea etichetei, adică a provenienţei. Pentru aceasta este preferabilă amestecarea conţinutului înainte, până nu mai arată ca produsul iniţial.
Se iau vasele, se ung cu „welcome-uri” cât mai pompoase. Apoi se toarnă în ele conţinutul amestecului. În porţii, ca să se creeze impresia de ordine. Se serveşte rece, cu impresia de „cald”…
La sfârşit se ornează cu strângeri de mână la uşă (nu cu uşa, deşi e cam aceeaşi valoare!) şi cu „mai veniţi pe la noi”.
Nu vă îngrijoraţi prea tare pentru cei cărora li se face rău după consumarea „salatei”. De regulă oamenii ştiu să folosească „Emetiralul” numit uitare…
Nu vă spun „poftă bună”!

 PRECIZĂRI
Dragii mei, „salata” aceasta nu este Biserica! Biserica este altceva. Este acea „reţetă” în care „ingredientele” le-a stabilit Dumnezeu. Şi în care n-avem voie să stabilim noi alt „mod de preparare”, pe principiul „lego-ului” – o piesă de aici, o piesă de acolo… nu ştim ce iese, dar arată a „construcţie”. Biserica este vie şi nu poţi face ceva viu cu… mortăciuni! Întoarcerea la „mâncărurile tradiţionale”, cele care au dus la oameni sănătoşi (spiritual) e mai mult decât necesară! „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri…” se referă la acei „mai mari” care n-au uitat niciodată să fie… mici. Adică smeriţi. E mai uşor să fii înălţat când eşti jos decât atunci când te-ai cocoţat pe vârfuri.

Să fim bine înţeleşi… e bine să ţinem pasul cu vremea, dar asta nu ne scuză dacă şi începem să dansăm cu ea!

Despre marinelblaj

... surghiunul în viaţă e greu...
Galerie | Acest articol a fost publicat în Sare... amară și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Când religia devine o „salată de boeuf”… (2)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.