Încruntaţii

Biblia îi numeşte altfel… Le spune „stânci ascunse la mesele voastre de dragoste”, „plini de pizmă”, „pomi tomnatici fără rod”, „cârtitori”, „nori fără apă”, „prefăcuţi”, „nemulţumiţi cu soarta lor”… Eu le spun simplu… „încruntaţi”. Nu ştiu cum vi se pare termenul. Poate să pară un termen nelalocul lui, şi poate că aşa şi este… Dar cum să-i numeşti altfel?
Cine sunt aceştia? Îi vezi mereu, uneori aproape că îi simţi după felul în care îţi răspund (sau nu?) la salut, îţi strâng mâna sau te lasă cu ea întinsă. Sunt cei cărora nu le convine nimic… Predica a fost ori prea lungă, ori prea scurtă… în niciun caz cât ar fi trebuit să fie… Duminica asta ar fi trebuit să predice exact cealaltă persoană decât cea care tocmai a predicat… şi să nu cumva să încerci să afli de ce, fiindcă s-ar putea să fii privit ca unul care habar n-are pe ce lume trăieşte…  Amvonul nu e amplasat unde trebuie, şi oricum e cel mai prost model posibil… Pianul e ba prea tare, ba nu-l aude nimeni când se cântă… O, şi dacă ar fi doar aceste cârteli… Când e ales cineva într-o funcţie e mai mult decât evident ca e vorba de persoana cel mai puţin indicată. Şi, dacă totuşi s-a întâmplat aşa… atunci e un „bun prilej” să afli toate defectele acelei persoane, de la caracter până la cravata pe care o poartă. Ba mai mult, poţi afla detalii despre întreaga familie, despre broşa soţiei şi fusta fetei. Oameni de genul acesta sunt primii care vor remarca pe cel care mestecă gumă în cor, gestul neândemânatic al vreunui păstor sau dirijor. Ai spune că singura lor preocupare e… să nu le convină nimic! Aproape că îţi vine să te întrebi pentru ce vin la biserică, dacă tot nu le convine nimic. Dar… ce facem atunci cu „obiectul muncii” lor? Clevetirea, critica sau cârtirea de la distanţă n-are nici suport şi nici farmec. Ba mai mult, când se întâmplă ca toate lucrurile să meargă bine, parcă îţi şi pare rău văzându-i lipsiţi de „material de lucru.” Se „ofilesc.” Se gândesc dacă nu cumva e momentul să schimbe biserica…
Dacă stai să-i asculţi comentând predica abia încheiată nu poţi să nu te întrebi ce anume au ascultat. Capacitatea lor de a selecta doar greşelile de exprimare sau ideile ce li s-au părut insuficient dezvoltate este uimitoare! Parcă îţi şi vine să propui la urmatoarea Adunare generală ca, pe lângă funcţiile de păstori, diaconi, învăţători să propui înfiinţarea măcar a unui post de „critic de serviciu.” Ceea ce te opreşte s-ar putea să fie teama de o concurenţă prea mare pentru acest post!

Şi totuşi, de ce mai vin aceşti „încruntaţi” la biserică, dacă tot nu le convine nimic? Singurul răspuns posibil este acela că… încă mai este har!
Îi cunoaşteţi?